For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Valentin Șerban: În România sunt atât de mulți oameni talentați – George Enescu Festival

Valentin Șerban: În România sunt atât de mulți oameni talentați

de Ruxandra Predescu

Valentin Șerban este câștigătorul acestei ediții a concursului George Enescu la Vioară! Concertul său din finală a dat măsura talentului pe care îl are, a convins juriul și, poate mai important decât orice, a atins publicul într-o manieră în care, la final, acesta a reacționat cu îndelungi aplauze și ovații! Am stat de vorbă, ulterior, despre emoții și talent, despre cele mai frumoase concerte și visuri!

Mi-am setat un mindset fără așteptări

Imediat după anunțarea clasamentului în finala de la Vioară te-am rugat să-mi spui cum te simți și mi-ai spus un singur cuvânt, „copleșit”. A trecut puțin timp de atunci, cum te simți acum?

Încă nu pare foarte real ce s-a întâmplat, încă nu mă pot pune în postura de laureat. Totusi, e un concurs emblematic, am crescut cu el. Când zici „Concursul Enescu” zici Ștefan Ruha sau Silvia Marcovici. Încă nu mă pot pune acolo, lângă ei.

Cum a fost parcursul tău la Enescu?

Am mai participat, acum două ediții, dar nu am trecut de primele etape și atunci mi-am propus să nu mai merg la concursuri. Acum ar fi fost, într-un fel, ultima șansă, ca să respect limita de vârstă. Mi-am setat un mindset fără așteptări și asta m-a ajutat foarte mult. În plus, cred că într-un fel m-a ajutat această desfășurare de forțe aparte, cu totul diferită de o ediție normală, cu mai mult răgaz între etape. Însă nu a fost, chiar și așa, un parcurs lipsit de peripeții, pentru că înregistrările inițiale nu sunau bine, a trebuit sa le refac, și am reușit asta doar cu o zi înainte de termenul limită.

Nu cred că m-am simțit vreodată atât de bine într-un concert

Ai ales pentru finală o lucrare considerată printre cele mai dificil de interpretat, concertul lui Sibelius. De ce tocmai aceasta?

N-a fost neapărat o alegere rațională. E o lucrare care îmi place mult și simt că mi se potrivește, e o lucrare cu care rezonez, și e foarte important asta, mai ales într-un concurs. Nu cred că m-am simțit vreodată atât de bine într-un concert, cu emoții și griji cu tot, firește. Iar la final, când s-a ridicat publicul în picioare, am fost copleșit. Acum, sigur, probabil că dacă aș asculta concertul, m-aș critica, dar n-o să fac asta, ca să nu-mi stric bucuria.

Într-adevăr, interpretarea ta a convins juriul, așa cum știm, dar și publicul a avut o reacție absolut impresionantă, au reușit să transmiți pasiunea ta dincolo de spațiul scenei.

Nu am căutat asta, oricum, nici nu cred că se poate s-o faci dinadins. Trebuie să fie autentic. Dar eu chiar iubesc acest concert, e absolut fascinant, e o nebunie. Abia aștept să-l cânt din nou, mai ales că acum se poate cu orchestră în formula pe care și-a imaginat-o Sibelius.

 

Doar talentul nu e suficient

De ce anume crezi că are nevoie un violonist pentru a deveni cu adevărat special, un virtuoz al instrumentului?

În primul rând cred că e nevoie de o doză de talent, pe care trebuie să ai norocul s-o ai din naștere, nu e o alegere. Talentul poate varia, fie că e vorba de o dăruire tehnică sau de muzicalitate, dar e necesar, nu poate fi înlocuit sau compensat în totalitate prin studiu. Însă e doar o bază pe care să construiești, doar talentul nu e suficient.

După asta cred că ai nevoie de norocul de a începe bine un instrument, ai nevoie de profesori buni. E ceva ce se învață bine când ești mic, se mulează pe corp. Vioara și viola sunt probabil cele mai complicate din cauza poziției care nu e cea mai firească. Și pe urmă trebuie să ai putere și dorință de muncă. În fine, eu n-o consider muncă, dar din exterior, da, probabil că e văzută ca o muncă.

La ce vârstă ai început tu vioara?

La 7 ani, în clasa întâi. Sunt violoniști care au început, însă, și mult mai devreme, la 2 sau 3 sau 4 ani.

Dar cum se poate îndrăgosti un copil atât de mic de un instrument care-l pune, ore în șir, într-o postura nefirească a corpului?

Nu știu. Eu n-am fost un copil îndrăgostit de vioară. Dar, uite, există această poveste cu Enescu, care a primit o vioară de jucărie când avea 4 ani. A aruncat-o în foc și a spus că vrea una adevărată. Nu știu cât e de reală această istorie, dar probabil e ceva, acolo. Un geniu e geniu de mic. Dar eu n-am fost așa, iar în primii ani nu prea mi-a plăcut. Ca să fiu sincer, am continuat mai mult din inerție până am început să iau lecții cu un profesor de la universitate, peste câțiva ani. Atunci m-am îndrăgostit cu adevărat de vioară, pentru că am fost corect îndrumat și am început să simt că fac progrese. Și nu m-am mai oprit.

Publicul nu e doar prezent și inactiv, e parte din experiență

Până anul trecut, când ne-am cam oprit cu totul. Cum a fost anul trecut pentru tine?

Aveam planuri destul de mari pentru 2020 și a trebuit să anulez tot. Însă am încercat să profit la maxim de acest răgaz, am studiat mult. Nu m-a încântat ideea unor recitaluri online, nu știu, nu e pentru mine asta, mi se pare că n-aș putea transmite mare lucru în această manieră.

În ce măsură crezi că tehnologia poate ajuta la facilitarea unei legături între public și muzică?

E un subiect cumva controversat, pentru că multă lume consideră că un concert trebuie să aibă loc doar în sală, cu public. Înțeleg necesitatea tehnologiei, faptul că un concert se transmite online și poate fi ascultat oricum, de oriunde, dar un concert e ca un schimb. Publicul nu e doar prezent și inactiv, e parte din experiență. Mi-am dat seama de asta cu această ocazie, când am cântat în săli goale, și e așa un spațiu steril… Nu se întoarce nimic la tine.

Te-ai gândit ce vei face cu premiul câștigat la Enescu?

Eu am nevoie de o vioară și de un arcuș, dar, sigur, deși premiul este foarte generos, nu sunt destui bani pentru asta. Vioara pe care cânt acum e împrumutată și nu e chiar ce mi-aș dori ci mai degrabă un compromis.

Și, apropo de asta, e păcat că nu există și în România o fundație cu instrumente. În multe țări există bănci, de exemplu, care investesc în instrumente și pe care le dau împrumut, însă trebuie să locuiești în acele țări. E și păcat, pentru că în România sunt atât de mulți oameni talentați care ar putea beneficia de astfel de programe!

Ceilalți doi concurenți din finală aveau, amandoi, niște bijuterii de instrumente. Oh, Doamne, abia aștept să pot cânta și eu pe așa ceva!

Sunt atras foarte mult de concertele cu muzică de film

Ce alte pasiuni mai ai, alături de muzică?

Fac puzzle-uri, mă relaxează.

Ce le-ai spune celor care consideră că muzica clasică e ceva inaccesibil, poate chiar lipsit de emoție?

M-am gândit și eu la asta și, într-un fel, cred că e o chestie de expunere la această muzică. Dacă nu ți se oferă ocazia să asculți, n-ai de unde să știi că îți place, că te atinge, te emoționează. Am întâlnit, însă, și oameni care nu ascultaseră nimic clasic și, la de o primă audiție, au fost absolut cuceriți. Trebuie deschidere și trebuie acces.

Exercițiu de imaginație: dacă ar fi să ai șansa de a cânta premiera absolută a unui concert pentru vioară, oricare dintre ele, din toate timpurile, ce concert ai alege?

E greu de ales, pentru că m-am îndrăgostit de multe concerte pe măsură ce le-am studiat, așa că aș fi tentat să răspund că aș alege chiar concertul lui Sibelius pe care l-am interpretat în finală. Totuși, mărturisesc că sunt atras foarte mult de concertele cu muzică de film, cum ar fi compozițiile lui Korngold. Da, cred că să cânt o premieră la un astfel de concert ar fi fost cu adevărat fascinant.