For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Vasily Petrenko: poți cânta și înțelege muzica pentru că ea creează o legătură directă de la inimă la inimă – George Enescu Festival

Vasily Petrenko: poți cânta și înțelege muzica pentru că ea creează o legătură directă de la inimă la inimă

Vasily Petrenko: „De-a lungul anilor, participând în cadrul Festivalului „Enescu”, am avut ocazia să cunosc o mare parte a moștenirii enesciene și este fascinant să constați cât de diferite pot fi lucrările sale.

Ați preluat în această vară postul de Director Muzical la Royal Philharmonic Orchestra…

V.P.: Tocmai am început și acesta este primul nostru turneu împreună. Am fost deja la Wiesbaden și în Milano, acum la București și așteptăm cu mult interes o colaborare cât mai lungă. Până acum, totul a fost foarte bine. Avem de realizat și două concerte foarte importante la Londra, primul în 21 septembrie: orchestra aniversează 75 de ani și va fi prezent Bryn Terfel… Sheku Kanneh-Mason deasemeni și concertele vor avea loc Royal Albert Hall. Ne așteaptă proiecte mari și sper că se vor concretiza la nivelul înalt la care le-am imaginat și poate chiar mai sus!

Va fi o revenire a dumneavoastră la Royal Albert Hall, căci acum puțin mai mult de o lună ați fost cu acest colectiv pe scenă în cadrul Festivalului Proms !

V.P.: Da, am fost în Proms dar acum este vorba despre altceva: intenționăm să ne desfășurăm concertele în această sală în afara stagiunii Proms; e adevărat că Royal Albert Hall este renumită pentru programele de muzică clasică mai ales în perioada festivalului, dar apoi – în lunile principale ale stagiunilor (din septembrie până în iunie) – se întâmplă destul de rar aici concerte de muzică clasică și este păcat, căci există un public mare amator de astfel de muzică, mai ales în această regiune a Londrei. Pentru noi este foarte important să le oferim acestor melomani o astfel de ocazie și – împreună cu cei din conducerea Royal Albert Hall – sperăm să începem în această stagiune debutând cu aceste concerte aniversare. Vom avea apoi, ca lucrări principale, Petrecerea lui Belshazzar de William Walton, apoi Visul lui Gerontius de Elgar și Recviemul de Război de Britten. Vor fi așadar 3 mari oratorii de compozitori britanici. Iar pentru stagiunea viitoare ne-am planificat trei mari simfonii cu ansamblu coral scrise de Mahler, deci în stagiunea 2022 – 23 vom prezenta simfoniile a 2-a, a 3-a și a 8-a de Mahler. Cred că este foarte important ca acest loc emblematic să fie nu numai pentru Proms ci și pentru orice alt prilej muzical, cu atât mai mult cu cât există acest tip de repertoriu de mari proporții care se pretează foarte bine acestei săli.

Aveți deja experiența unor colaborări mai lungi cu mai multe orchestre britanice; ce credeți că individualizează acest colectiv londonez la conducerea căruia vă aflați?

V.P.: În primul rând vreau să menționez că în această ediție a Festivalului „Enescu” de la București aveți ocazia să întâlniți aproape toate marile orchestre londoneze; astăzi și mâine – de exemplu – aveți Royal Philharmonic și London Philharmonic la ore diferite, în aceeași zi! Este destul de neobișnuit chiar și pentru Londra să ai parte de concerte ale acestor orchestre chiar în aceeași zi. Așa că Bravo organizatorilor care au reușit să aducă aici așa de multe colective din Marea Britanie. În general, formațiile britanice sunt foarte rapide în a învăța materialul muzical, deoarece mereu au parte de puține repetiții și instrumentiștii știu că trebuie să fie foarte eficienți în timpul afectat repetițiilor, să preia repede ceea ce li se cere, să realizeze mult într-un timp scurt. Sunt deasemeni foarte deschiși în gândire, se adaptează ușor și tocmai de aceea tu simți că acești instrumentiști vor să cânte această muzică și vor să o realizeze cât pot de bine, cu întreg sufletul. În privința Filarmonicii Regale, cred este definitorie versatilitatea ce caracterizează interpretările lor, ansamblul având o largă deschidere către lucrări foarte diferite. Flexibilitatea este un cuvânt cheie pentru această orchestră. Noi cântăm în trei dintre sălile principale ale Londrei: La Royal Albert Hall, Royal Festival Hall și Cadogan Hall, și fiecare dintre ele are asociat un repertoriu special. Royal Albert Hall este consacrată creațiilor de proporții mari ale repertoriului clasic, Royal Festival Hall pentru lucrările romanticilor târzii și unei alte zone a muzicii clasice, și Cadogan Hall este pentru partituri scrise de reprezentanții școlii vieneze timpurii și ai muzicii neoclasice. Astfel, orchestra acoperă cam întreaga plajă repertorială. Mai există apoi și înregistrările la care participă: muzică de film, muzică pentru jocuri pe computer – așadar multe aspecte foarte diferite. Deci versatilitatea este unul dintre elementele esențiale. Este de asemenea una dintre orchestrele tinere – judecând prin media de vârstă a celor care o alcătuiesc – și majoritatea lor chiar vor să cânte muzică, să descopere ceva nou și – cel mai important pentru mine – este faptul că noi toți (nu numai eu și instrumentiștii, ci și managementul), toată lumea împărtășește ambiția ca orchestra să fie în vârful ierarhiei.

Dirijați la București și muzică de Enescu; întâi Suita a II-a pentru orchestră…

V.P.: Este pentru prima oară când voi interpreta Suita a II-a. Am mai cântat-o pe prima și pe cea de a III-a dar a doua este o premieră pentru mine. De fapt, de-a lungul anilor, participând în cadrul Festivalului „Enescu”, am avut ocazia să cunosc o mare parte a moștenirii enesciene și este fascinant să constați cât de diferite pot fi lucrările sale. Iată această a doua suită, scrisă mai ales în tradiția veche a suitei ca gen, așa cum sunt suitele lui Bach, sau chiar cele dinaintea lui… Sunt unele părți care sunt dedicate parcă unei asemenea sugestii – cum este Aria de exemplu, sau Bourrée, dar ele sunt în egală măsură creații de secol XX; limbajul este aici mai puțin complicat decât în alte lucrări – aș spune că sub unele aspecte este neoclasic dar simți mereu că acesta este Enescu prin armoniile sale, prin ritmurile speciale, prin introducerile deosebite și chiar prin orchestrație. Mi-a plăcut lucrarea, vom vedea la ultima repetiție cum vom putea să o perfecționăm și cum va suna în Sala Ateneului.

Ați mai dirijat pe scena Ateneului relativ recent, când ne-ați vizitat cu Orchestra de Tineret a Uniunii Europene… Ce impresie v-a lăsat sonoritatea acestei săli?

V.P.: Comparativ cu Sala Palatului, este desigur foarte diferită! Este o sală în tradiția celor vechi; există aici o acustică reverberantă, vom vedea cum ne vom adapta în Suita lui Enescu, pentru că avem sonorități destul de ample care trebuie modelate în funcție de felul în care se vor auzi în sală și să sperăm că ne vom descurca în privința acestei acustici. Cum să explic, este … o acustică dolby surround acolo.. Ha, ha.. Nu este deloc „uscată” și poți auzi fiecare detaliu dar uneori, dacă se cântă prea tare, sunetul poate fi… prea mul!

Din creația enesciană aveți în program și Capriciul pentru vioară…

V.P.: Este o lucrare descoperită târziu pe care el nici nu a terminat-o – a fost finalizată abia în anii 1990 de către alți reprezentanți ai creației și școlii violonistice românești. Este o piesă foarte interesantă, foarte dificilă pentru solist, cu o mulțime de trucuri violonistice: tipul de articulare, armonicele care trebuie obținute și alte aspecte, pe care violonistul trebuie să le reliefeze, nu le găsești în alte lucrări… Este apoi și acel sentiment al cântatului lăutăresc și chiar al povestitorului de la sat care nu numai cântă ci și deapănă narațiunea, mai ales în prima mișcare… Dar Dmitri cântă această piesă foarte bine; desigur, de-a lungul anilor s-a familiarizat foarte mult cu ceea ce înseamnă stilul lui Enescu. Am avut o repetiție excelentă cu el la Londra și sperăm că vom reuși să distribuim toate culorile, toate petele de expresie și toate motivele muzicale aici, la București.

Programele pe care le dirijați în această ediție a festivalului cuprind și opusuri de Brahms și de Beethoven, genul de lucrări care constituie nucleul repertorial al oricărui colectiv simfonic. Există o linie, o tradiție specifică a interpretărilor semnate de Royal Philharmonic Orchestra în acest sens?

V.P.: Cred că au avut o coordonată distinctă începând cu Thomas Beecham care a înființat orchestra și a modelat felul ei de a cânta. Am prezentat deja cu acest ansamblu Simfonia a VII-a de Beethoven în Germania iar aici venim cu cea de a V-a de Beethoven și cu a IV-a de Brahms. Din punctul meu de vedere, a cânta în general lucrări ale celor care au făcut parte din prima școală vieneză cu oricare orchestră reprezintă un beneficiu pentru ansamblul respectiv, mai ales dacă este vorba despre o „cantitate” mai mare. Este aproape o modalitate de a defini regulile jocului: cum cânți, cum articulezi frazele împreună, cum realizezi staccato sau sforzando, toate aceste aspecte, deoarece atunci când toată lumea va fi antrenată să interpreteze la fel, în ansamblu, toate aceste semne va fi mult mai ușor să poți repeta multe, multe alte partituri pentru un alt repertoriu. Deasemeni, așa se ajunge la o anume claritate în orchestră și se consolidează o înțelegere a faptului că aceasta este o activitate a unei echipe. Orchestra este alcătuită din indivizi, din individualități de valoare, muzicieni foarte talentați dar rezultatul sonor este el unei echipe. Și acest tip de repertoriu – dacă îl faci așa cum trebuie, dacă membrii orchestrei îl înțeleg așa cum trebuie și îi pricep scopurile – poate conduce antrenamentul acesta de „team bilding” la un nivel incredibil. Pentru mine este o șansă deosebită și am insistat foarte mult în privința interpretării cât mai multor partituri de Beethoven și de Brahms, mai ales la începutul stagiului meu, deoarece așa devine și activitatea, viața mea mai ușoară acolo; nu ai nevoie să insiști așa de mult asupra elementelor tehnice, nu ai nevoie să vorbești prea mult despre diferitele maniere de articulare sau despre dinamică dar poți atunci să discuți mai mult despre muzică; notele sunt importante dar ceea ce este mult mai important se află dincolo de note, ceea ce constituie esența piesei respective, aspectele emoționale, filozofice, contextul istoric… Și întotdeauna este mult mai plăcut să vorbești despre așa ceva decât despre note în sine.

Știu că la Liverpool, unde v-ați desfășurat o bună perioadă activitatea ați inițiat și proiecte foarte interesante în vederea apropierii unor noi generații de muzica clasică. Și la Londra veți continua asemenea inițiative?

V.P.: Da, avem proiecte mai ales în Brent, acea parte a Londrei cunoscută drept Brent Council și în mod special în apropiere de Wembley (unde există o dezvoltare mare în această perioadă și unde se instalează mulți noi locuitori) dar și în alte regiuni ale Londrei. Avem multe planuri de a aduce muzicienii noștri în diferite școli mici și în alte instituții și desigur că lucrurile ar fi început deja dacă nu existau unele restricții și regulamente din cauza răspândirii virusului Covid. Dar Marea Britanie pare să se liniștească din ce în ce mai mult și să se deschidă spre viața normală așa că sperăm să putem avea și mai multe proiecte educaționale. Avem în mod evident o foarte bună colaborare cu Royal College of Music și avem proiecte și cu orchestra lor și, deasemeni, vom avea și niște sesiuni speciale cu studenții claselor de dirijat de acolo. Deci proiectele noastre se extind la fiecare nivel!

Liverpool este un oraș mult mai mic decât Londra și acolo exista o singură orchestră și un singur astfel de proiect. Aici, în Londra, sunt mai multe orchestre și mai multe proiecte. Noi ne concentrăm pe secțiuni din oraș deoarece cred că nimeni nu ar putea acoperi întreaga metropolă cu 12 milioane de oameni.

Ei își numesc orașul „melting pot”, creuzetul! Așa cum îl văd eu, Londra este unul dintre cele mai internaționale orașe ale întregii lumi; poți vedea oameni de pretutindeni care locuiesc în Londra. Nu mă refer la cei care vizitează Londra ci la cei care au venit din locuri foarte diferite și s-au mutat la Londra, devenind londonezi… „londonezi adoptați”, nu neapărat londonezi nativi, dar oameni care iubesc orașul și care vor să contribuie la bunăstarea lui.

Și Royal Philharmonic Orchestra este un fel de „creuzet”, de amestec de națiuni?

V.P.: În orchestră avem în mod evident diferite naționalități dar cred că marea majoritate sunt britanici. Desigur că în componența ansamblului avem oameni din diferite grupuri etnice sau cu tradiții variate dar, știți, muzica este limbajul cel mai internațional; nu contează ce culoare de piele ai, ce limbă vorbești… Poți cânta și înțelege muzica pentru că ea creează o legătură directă de la inimă la inimă. Nu ai nevoie să știi un alt limbaj verbal pentru a înțelege emoția călăuzită de muzică!

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu