For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Vladimir Jurowski: Festivalul Enescu are nevoie în primul rând de o sală de concerte! – George Enescu Festival

Vladimir Jurowski: Festivalul Enescu are nevoie în primul rând de o sală de concerte!

L-am întâlnit pe Vladimir Jurowski miercuri seară, la scurt timp după concertul în cadrul căruia a condus Orchestra Radiodifuziunii Berlin într-un program dedicat lui Igor Stravinsky, cu trei dintre lucrările sale, Potopul, Vulpea și Nunta, în premieră națională.  Evenimentul concertistic a fost rezultatul (magic!) al unui proiect ambițios, cu spectacol multimedia, patru piane, cor, soliști și un narator în persoana celebrului Robert Powell. După concert, o mica mulțime de prieteni și fani aștepta, la ușa cabinei, un moment cu maestrul. Din nou, am admirat și apreciat generozitatea unui mare artist care, în ciuda oboselii aproape evidente, a acceptat să ofere și acest interviu. Și a făcu asta chiar zâmbind binevoitor.

Interviu de Ruxandra Predescu

– Suntem în plin Festival, sala a fost plină și în seara aceasta. Totuși, cum facem să aducem mai mulți oameni către muzica clasică, în condițiile în care în școală preocuparea pentru cultură muzicală nu prea există. Desigur, cele câteva note din Nunta lui Figaro dintr-un manual nu te vor ajuta prea mult să te îndrăgostești de muzica lui Stravinsky, de exemplu.

– Stravinsky spunea: „Muzica mea e cel mai bine înțeleasă de copii și animale”. Cred că este un compozitor ideal pentru a atrage copii și tineri în sălile de concert și ar trebui să facem cumva ca ei să audă cât mai devreme în viață această muzică, în mod ideal chiar înainte să meargă la școală. Așa cum facem și noi, la Berlin, cred că fiecare instituție culturală cu un anumit statut ar trebui să gândească programe de educație și popularizare a muzicii clasice, care să înceapă la vârste cât mai mici. Noi mergem în grădinițe, școli, spitale, chiar și în închisori, și lucrăm cu acești oameni, le aducem muzica noastră, dar îi îndemnăm să și cânte împreună cu noi. Cred că o participare activă la acest proces este foarte, foarte importantă. Mai ales dacă vorbim de copii, trebuie să fie implicați, pentru că doar așa își vor dori să repete experiența. Dacă doar îi pui să asculte, să stea liniștiți și cuminți… asta e cu totul împotriva naturii lor. Și, da, educația începe la școală, dar în acest caz începe mult mai devreme, în familie. Știi, dacă o femeie însărcinată ascultă muzică, copilul este deja influențat de acel stil de muzică. Eu aș avea încredere în simțul și instinctul copiilor expuși la muzica clasică. Și e foarte important să nu intelectualizăm această experiență a lor.

– Iar adulții care nu au avut șansa de a fi expuși la genul acesta de muzică până acum?

– Acolo este deja înstalată o teamă, dar cred că dacă facem primii pași către ei, dacă ducem muzica la ei, acest public va veni ulterior și în sala de concerte. Noi facem asta de mulți ani. A început în Anglia, dar există proiecte de genul acesta și în Germania. Nu e nimic nou, doar trebuie să fie făcut de oameni care cred în asta.

Care au fost primele gânduri când vi s-a propus să preluați conducerea artistică a Festivalului, ce v-ați propus atunci și cum s-a schimbat asta, dacă s-a schimbat, de-a lungul celor șase ani?

În primul rând, nu am fost foarte sigur că voi accepta această invitație, pentru că nu prea aveam timpul și spațiul în viața mea pentru încă un festival important. Am spus atunci că iubesc muzica lui Enescu și voi face cât de mult pot pentru a o promova, iar Mihai Contantinescu (n.a. Directorul Executiv al Festivalului) m-a asigurat că este suficient și că are nevoie de ideile mele, așa că am zis „Ok, hai să facem schimb de idei”. În sensul acesta aș putea spune că am reușit să facem foarte multe, chiar dacă am lucrat mai ales pe email sau telefoane și cu participarea mea [la concerte] în festival, desigur.

Misiunea – desi nu-mi place acest cuvânt – asumată a fost dezvoltarea și promovarea muzicii secolului al XXI-lea, de a aduce lucrări inedite în Festival, așa cum a fost programul prezentat de Orchestra Radiodifuziunii Berlin, opere, și chiar cred că am reușit să facem foarte mult în privința asta. Nu doar de către mine, firește, ci împreună cu mai mulți artiști care au fost prezenți la Festival de-a lungul anilor. De asemenea, am dorit și să atragem artiști care vor deveni, la rândul lor, promotori ai muzicii noi, artiști pe care oamenii să-i asculte și urmeze, cum ar fi Patricia Kopatchinskaja, de exemplu. Aș putea spune că am realizat cam ce ne-am propus la începutul acestui drum. Firește, dacă aș fi avut mai mult timp la dispoziție, probabil că am fi putut face chiar mai mult.

De ce anume credeți că are nevoie Festivalul Enescu în continuare?

Cred că cel mai mult are nevoie de o sală de concerte. Ne-a fost promisă de atât de mulți miniștri ai Culturii, am văzut trei sau patru care au venit și au plecat; toți au făcut această promisiune care nu a fost îndeplinită nici până acum.

Ce considerați că este nevoie pentru ca un dirijor să fie cu adevărat remarcabil?
Abilitatea de a auzi ceea ce vrei să obții și de a obține ceea ce vrei să auzi.

Dacă ar fi să alegeți orice compozitor și oricare lucrare scrisă vreodată pentru a-i dirija premiera, care ar fi compozitorul și lucrarea?

Nu știu, e foarte greu de ales. Dacă aleg unul singur toți ceilalți s-ar supăra! Mi-ar fi plăcut să-l văd pe Mozart dirijând premiera operei Don Giovanni. Am făcut și eu câteva premiere în viață și am fost fericit să am această oportunitate, dar nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu primul dirijor al lui Don Giovanni, de exemplu. Prefer să pot sta de vorbă la o bere sau o cană cu ceai cu un compozitor, dar nu neapărat să-i dirijez o opera, în premieră, în prezența sa.