Vioară
ALINA PETRESCU-LEPPER
Evenimente

Facebook
Twitter
LinkedIn

Alina Lepper Petrescu este prim violonistă la Orchestra NDR Elbphilharmonie din Hamburg sub conducerea lui Alan Gilbert și din anul 2021 este invitata ca prim concertmaestra la Orchestra Balthasar Neumann, specializată în practica interpretativă istorică sub conducerea lui Thomas Hengelbrock.

Alina s-a născut în București intr-o familie de muzicieni și a primit primele lecții de vioară la vârsta de șase ani. Ca solista a concertat alaturi de marile orchestre simfonice românești, iar ca muziciana de cameră a fost invitată la numeroase festivaluri de muzică europene. Succesele ei includ multiple premii I la competiții naționale și internaționale.

A absolvit cu distinctie diploma și masterul la clasa Prof. Ulf Wallin la Academia de Muzică „Hanns Eisler” din Berlin. A primit si alte impulsuri muzicale de la Donald Weilerstein, Glenn Dicterow, Boris Garlitzky, Andreas Röhn, Lorenz Nasturica, Arnold Steinhardt (Cvartetul Guarneri), Valentin Erben (Cvartetul Alban Berg), Peter Buck (Cvartetul Melos), luteistul Nigel North și pianistul Fabio Bidini.

In timpul facultatii Alina a facut parte din Academia Orchestrei „Deutsches Symphony Orchester Berlin” si de asemenea a Academiei Orchestrei Staatskappelle Berlin sub conducerea lui Daniel Barenboim, unde a dobândit o vastă experiență în muzică orchestrala și de cameră.În acest timp, a lucrat cu mulți dirijori importanți, printre care Sir Simon Rattle, Herbert Blomstedt, Zubin Mehta, Manfred Honeck, Sir R. Norrington și Semion Bychov.

După finalizarea academiei a avut contract temporar pe postul de al treilea concertmaestru al Orchestrei Filarmonice din Hagen. De asemenea, a fost membră a secțiunii de prim-violoniști a Orchestrei Konzerthaus Berlin timp de trei ani sub conducerea lui Christoph Eschenbach.

În vara anului 2023, Alina Lepper Petrescu a fost invitata ca membru a Orchestrei Festivalului de la Bayreuth.