FINE ARTS QUARTET
Evenimente

Facebook
Twitter
LinkedIn

Cvartetul Fine Arts, „unul dintre numele de aur ale muzicii de cameră” (Washington Post), se numără printre cele mai distinse ansambluri de muzică de cameră din prezent, cu o istorie ilustră de succese interpretative și o moștenire extinsă de peste 200 de lucrări înregistrate. Înființat la Chicago în 1946, Cvartetul este unul dintre puținele formații de elită care a înregistrat și a efectuat turnee internaționale timp de peste trei sferturi de secol. 

Renumiții violoniști ai Cvartetului, Ralph Evans (laureat al Concursului Internațional Ceaikovski) și Efim Boico (fost concertmaestru al Orchestrei din Paris sub bagheta lui Barenboim) cântă împreună de 40 de ani. Acestora li se alătură doi muzicieni eminenți: violistul Gil Sharon (fondatorul Ansamblului Amati) și violoncelistul Niklas Schmidt (co-fondator al Trio Fontenay).  

Multe dintre cele mai recente lansări ale Cvartetului au fost selectate pentru a fi incluse pe listele de înscriere la Premiile Grammy® la categoriile „Cel mai bun album de muzică clasică” și/sau „Cea mai bună interpretare de muzică de cameră” și au primit multiple premii și distincții, printre care amintim: „Gramophone award-winner” și „Recording of legendary status” (Gramophone Classical Music Guide), „Key Recording/Top Recommendation” (Penguin Guide to Recorded Classical Music), „Editor’s Choice” (Gramophone Magazine), „Critic’s Choice” (American Record Guide) [de 2 ori], „BBC Music Magazine Choice”, „Recording of the Year” [de 3 ori] (MusicWeb International) și un premiu Grammy® pentru producătorul Steven Epstein (cvintete Fauré cu Cristina Ortiz), Cvartetul a primit, de asemenea, premiul CMA/ASCAP Award for Adventurous Programming, acordat în comun de Chamber Music America și American Society of Composers, Authors, and Publishers. Cele mai recente 3 înregistrări ale Cvartetului (Mozart, Enescu, Dvorak) vor fi lansate de Naxos în 2023. A se vedea: Noutăți Naxos

Membrii Cvartetului au cultivat multe dintre cele mai bune cvartete internaționale tinere și de top din prezent, în timp ce predau la Institutul Internațional de Muzică de Cameră Sorkin din Milwaukee și au fost profesori invitați la importante conservatoare din Paris, Londra, New York, Beijing, Hamburg și la festivaluri de muzică din întreaga lume. Pentru mai multe informații despre Fine Arts Quartet, inclusiv o discografie completă, vă rugăm să vizitați: fineartsquartet.com