Radu Gheorghe este actorul pooate cu cea mai versatilă dinamică în comedie ! Cu o educație muzicală complexă (vioară, pian, chitară, flaut etc.) și-a permis luxul să renunțe la cariera muzicală în avantajul celei teatrale și cinematografice. Dar, defapt, au avut de câștigat amândouă, dacă ținem cont că viața muzicală a continuat sub o formă mai puțin academică ! Folk. În calitate de cantautor,sigur va rămâne în memoria iubitorilor acestui gen, cu piesa „Broasca țestoasă” pe versuri de Cristian Morgenstern și cu inimitabilul refren onomatopeic „Hai lim, Hai lom,….”

După terminarea studiilor la IATC ”i.L.Caragiale” în 1975 a acumulat experiență și încredere, folosind căteva scene redutabile : Cea a Teatrului Țăndărică, a Teatrului  Bulandra, a Teatrului Național și nu în ultimul rând a televiziunii și a ecranului.

Cu o capacitate rară de a improviza  a fost și este preferatul regizorilor care-și doresc în producțiile lor interactivitate și reacție imediată. „Fata din Andros” de la T. Național, în regia dlui Grigore Gonța, face dovada deplină a acestei afirmații. Nu e de mirare că Radu Gheorghe este dacă nu primul, atunci cel puțin cel mai activ susținător al genului Stand-up Comedy în România.

Spectacolul care însă a făcut și încă mai face …victime printre spectatorii de toate vârstele, este ”Ucenicul vrăjitor”, în care actorul este la pupitrul unei orchestre simfonice și, cu mijloace muzicale și actoricești reușește de fiecare dată să impresioneze atât de mult audiența, încât aceata revine la următoarele reprezentații.

Am lăsat la sfârșitul prezentării rolul pe care l-a avut televiziunea și cinematografia în cariera actorului special care este Radu Gheorghe, pentru că aceaste catapulte, deși nu au fost folosite la maxima potențialitate, au influențat și stimulat la maximum imaginația și talentul lui !

Serialul lui Titus Munteanu de la TVR  „Un trio formidabil” sau comedia lui Geo Saizesu „Grăbește-te încet !”, nu vor fi uitate ușor, ca să numim doar două din multele colaborări cu cele două instituții !

Avea dreptate Horațiu Mălăiele când scria în cronica dedicată colegului său de an Radu Gheorghe :

„…bun, bun, bun, până la invidie ! ”