MANFRED HONECK
Evenimente

Facebook
Twitter
LinkedIn

Manfred Honeck s-a impus cu fermitate ca unul dintre cei mai importanți dirijori din lume, ale cărui interpretări distincte și revelatoare sunt foarte apreciate la nivel internațional. El intră acum în cea de-a 15-a stagiune în calitate de director muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, unde contractul său a fost prelungit anul trecut până în stagiunea 2027-2028. Apreciat atât în țară cât și în străinătate, el și orchestra continuă să servească drept ambasadori culturali pentru orașul Pittsburgh. Aparițiile ca invitați includ în mod regulat Carnegie Hall și Lincoln Center din New York, precum și cele mai importante locații din Europa și festivaluri precum BBC Proms, Festivalul de la Salzburg, Musikfest Berlin, Festivalul de la Lucerna, Festivalul Rheingau Musik, Beethovenfest Bonn și Festivalul Grafenegg. În august și septembrie 2022, a fost celebrată cea de-a 75-a aniversare a primului turneu internațional al orchestrei, cu trei săptămâni de concerte, la cele mai importante festivaluri europene.

Activitatea de succes a lui Manfred Honeck la Pittsburgh este documentată pe larg prin înregistrări sub marca Reference Recordings, cu lucrări de Beethoven, Brahms, Bruckner, Șostakovici, Strauss, Ceaikovski și alții. Acestea au primit o multitudine de recenzii și premii remarcabile, inclusiv multe nominalizări la GRAMMY®, iar el și orchestra au câștigat GRAMMY® pentru „Cea mai bună interpretare orchestrală” în 2018. Cea mai recentă lansare, Simfonia nr. 6 de Beethoven, cuplată cu lucrarea Silent Spring de Stucky, a fost nominalizată cu „Editor’s Choice” [Alegerea Editorilor] la Gramophone.

Născut în Austria, Manfred Honeck și-a finalizat pregătirea muzicală la Universitatea de Muzică din Viena. Numeroșii săi ani de experiență ca membru al secției de violă a Filarmonicii din Viena și a Orchestrei Operei de Stat din Viena au avut o influență durabilă asupra activității sale de dirijor, iar arta interpretării sale se bazează pe determinarea sa de a se aventura adânc sub suprafața muzicii. Și-a început cariera de dirijor ca asistent al lui Claudio Abbado și ca director al Orchestrei de Tineret din Viena. Ulterior, a fost angajat de Opera din Zurich, unde a primit Premiul european de dirijat în 1993. De atunci, a fost unul dintre cei trei dirijori principali ai Orchestrei Simfonice MDR din Leipzig, director muzical al Operei Naționale Norvegiene, dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonice din Oslo și al Orchestrei Filarmonice din Cehia și dirijor șef al Orchestrei Simfonice Radio Suedeze din Stockholm.

Manfred Honeck are, de asemenea, un profil puternic ca dirijor de operă. În cele patru stagiuni petrecute în calitate de director muzical general al Operei de Stat din Stuttgart, a dirijat premiere ale operelor lui Berlioz, Mozart, Poulenc, Strauss, Verdi și Wagner.

De asemenea, a apărut ca invitat la instituții importante, precum Semperoper Dresden, Komische Oper Berlin, Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Opera Regală din Copenhaga și Festivalul de la Salzburg. În 2020, anul aniversar al lui Beethoven, a dirijat o nouă punere în scenă a operei Fidelio (versiunea din 1806) la Theater an der Wien. În toamna anului 2022, și-a făcut debutul la Metropolitan Opera din New York, dirijând o reluare a operei Idomeneo de Mozart. Dincolo de podium, Manfred Honeck a realizat o colecție de lucrări, printre care se numără operele Jenůfa de Janáček, Elektra de Strauss și Rusalka de Dvořák, pe care le-a înregistrat cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh, și pe care le interpreteazăâ în mod regulat în întreaga lume. Cel mai recent aranjament, al operei Salome de Strauss, va fi prezentat în premieră de Orchestra Simfonică din Pittsburgh în iunie 2023.

În calitate de dirijor invitat, Manfred Honeck a colaborat cu cele mai importante orchestre internaționale din întreaga lume, printre care Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Staatskapelle Dresden, Orchestra Tonhalle din Zürich, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Simfonică din Londra, Orchestre de Paris, Accademia di Santa Cecilia Roma și Filarmonica din Viena. În Statele Unite, a dirijat toate orchestrele importante, inclusiv Orchestra Filarmonicii din New York, The Cleveland Orchestra, Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Philadelphia, Orchestra Simfonică din Boston și Orchestra Simfonică din San Francisco. De asemenea, a fost director artistic al Concertelor Internaționale Wolfegg din Germania timp de peste douăzeci și cinci de ani.

Manfred Honeck este Doctor Honoris Causa al mai multor universități din Statele Unite și a primit titlul onorific de profesor din partea președintelui federal austriac. În 2018, juriul International Classical Music Awards l-a declarat „Artistul anului”.