ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
Evenimente

Facebook
Twitter
LinkedIn

La aproape două decenii după crearea primului ansamblu muzical Radio România – Orchestra Națională Radio (1928) – s-a impus necesitatea constituirii unei noi orchestre, menite să contribuie la fondul muzical de înregistrări. Astfel s-a născut, în 1947, Orchestra de Studio a Radiodifuziunii Române, ce poartă, începând din anul 1990, numele de Orchestra de Cameră Radio. 

Activitatea ansamblului a însemnat o îmbinare între înregistrările speciale de studio – destinate transmisiilor radio – și prezenţa pe podiumul de concert. Sub bagheta unor importanți dirijori români, precum Constantin Silvestri, Mendi Rodan, Constantin Bobescu, Carol Litvin, Ludovic Bács, Cristian Brâncuși, Orchestra de Cameră Radio a abordat un repertoriu foarte vast și diversificat, de la baroc sau clasicism la muzica sec. XX. 

Un aspect esențial în strategia de management a acestei orchestre îl constituite promovarea tinerilor dirijori şi interpreţi români. De asemenea, un element specific al activității Orchestrei de Cameră Radio îl reprezintă promovarea unor lucrări mai puţin cunoscute, în primă audiţie românească, precum şi interpretarea frecventă a creațiilor semnate de compozitori români. 

Câteva dintre evenimentele importante în care a fost implicată Orchestra de Cameră Radio în ultimii ani sunt festivalurile Bach-250, Haydn, Schubertiada, Mozart – 250, Händel & Haydn, cele cinci ediţii ale Festivalului Internaţional de Chitară, Festivalul Internaţional de Bandoneon şi Acordeon, Festivalul Seri cu orgă la Sala Radio ș.a.

Printre artiștii români importanți care și-au legat numele de cel al Orchestrei de Cameră Radio se numără dirijorii Horia Andreescu, Marco Balderi, Gabriel Bebeşelea, Jean Pierre Berlingen, Francois Xavier Bilger, Amaury du Closel, Iosif Conta, Peter Csaba, Lawrence Foster, Christopher Wareen Green, Leonid Grin, Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Paul Meyer, Milen Nachev, Thomas Rösner, Gerd Schaller, Tiberiu Soare, Ralf Sochaczewsky, Neil Thomson, Gian Luigi Zampieri, Jin Wang ş.a.

De asemenea, au evoluat alături de Orchestra de Cameră Radio artiști români apreciați în țară și pe scenele internaționale: Cristina Anghelescu, Dana Borşan, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, George Crăsnaru, Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Valentin Gheorghiu, Daniel Goiţi, Dan Grigore, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Horia Mihail, Eugenia Moldoveanu, Mariana Nicolesco, Adina Niţescu, Aurelian Octav Popa, Liviu Prunaru, Răzvan Suma, Eduard Tumagian, Alexandru Tomescu, Mihaela Ursuleasa, Lory Wallfsch, Bogdan Zvorişteanu ş.a.

Printre muzicienii străini care s-au regăsit pe afișele ansamblului Radio România de-a lungul anilor se numără: Emanuel Abbühl, Dmitri Alexeev, Yossi Arnheim, Claudi Arimany, Pierre-Yves Artaud, Brigitte Balley, Igor Bezrodnii, Gabriel Bianco, Daniel Blumenthal, Vladimir Bunin, Grace Bumbry, Richard Galliano, Lorenzo Gatto, Elina Garanča, David Grimal, Rivka Golani, Natalia Gutman, Monique Haas, Elisabeth Leonskaja, Misha Maisky, Carlo Marchione, Dominique Merlet, Alexis Mouzourakis, Vasso Papandoniou, Michel Portal, Susana Prieto, Hiroko Sakagami, Peter Soave, Pavel Steidl ş.a.

Partituri înregistrate în primă audiție absolută și numeroase alte creații înregistrate în studio onorează ansamblul Radio România, cum ar fi Integrala concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, în versiunea interpretativă a pianistei Dana Borşan, un eveniment discografic în premieră absolută în istoria muzicii româneşti.