ORCHESTRA SIMFONICĂ DIN LONDRA
Evenimente

Facebook
Twitter
LinkedIn

London Symphony Orchestra [Orchestra Simfonică din Londra, prescurtat LSO] a fost înființată în anul 1904, fiind una dintre primele orchestre modelate de muzicienii săi. De atunci, generații de talente remarcabile au consolidat reputația LSO privind calitatea fără compromisuri și repertoriile inspiraționale. LSO este orchestra rezidentă în Barbican – sufletul cultural al Londrei. Orchestra se adresează publicului internațional prin turnee și rezidențe artistice – în orașe precum Paris și Dortmund, la Festivalul de la Aix-en-Provence și alături de Academia de Muzică din Santa Barbara – și prin parteneriate digitale, cât și un amplu program de transmisii online în direct și la cerere.

Prin intermediul unui program comunitar și de învățământ de top la nivel mondial, LSO Discovery, LSO pune în contact oameni din toate categoriile sociale cu puterea muzicii de calitate. Muzicienii din LSO sunt inima acestui program unic, conducând ateliere de creație, îndrumând tinere talente strălucitoare, susținând concerte gratuite pentru comunitatea locală și folosind muzica pentru a sprijini adulții cu dizabilități de învățare. Muzicienii din LSO vizitează, de asemenea, spitale pentru copii și conduc programe de formare pentru profesorii de muzică.

În 1999, LSO și-a înființat propria casă de discuri, LSO Live, și a revoluționat modul în care este înregistrată muzica orchestrală live, cu peste 150 de înregistrări lansate până în prezent. În total, LSO a realizat mai multe înregistrări decât orice altă orchestră și folosește, de asemenea, servicii de streaming pentru a se adresa unei audiențe mondiale care însumează milioane de iubitori de muzică ce ascultă online în fiecare lună. Prin muzică inspirațională, programe educaționale și inovații tehnologice, activitatea LSO se extinde mult dincolo de sala de concerte.