Doru Roman

Doru Roman s-a născut în 22 martie 1963 la Timişoara, absolvind cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu“ la clasa de percuţie a prof. Viorica Siminescu, iar în anul 1986 a devenit absolvent al Conservatorului de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca, la clasa Maestrului Grigore Pop. Doru Roman a fost angajat al Operei Române din Timişoara până în anul 1990, când a devenit membru al Orchestrei Filarmonicii „Banatul“ Timişoara, devenind solist-concertist din toamna anului 2007. Este membru al Orchestrei Internaţionale „Europa Symphony“ – Viena, Orchestrei „Metropolitan“ – Bucureşti, Ansamblului de percuţie – Cluj-Napoca, Ansamblului de percuţie „Rhythmic“ – Timişoara, al Old Dixieland Jazz Band, precum şi al Trio-ului „Contraste“.

Alături de activitatea solistică, Doru Roman desfăşoară o susţinută activitate pedagogică fiind profesor de percuţie la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, totodată fiind conducător al unor ansambluri precum: Ansamblul de Percuţie „Splash“ al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu“ – Timişoara, şi al Ansamblului de Percuţie „Percutissim“ al Facultăţii de Muzică din Timişoara.

De-a lungul timpului a obţinut o serie de premii: Premiul I la Concursurile  Naţionale de Percuţie (1979, 1980, 1981, 1982, 1986), Premiul Criticilor din România (1985), Premiul Special la Festivalul de Jazz – Sibiu (1986), Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1990).

Ca solist a susţinut numeroase concerte acompaniat de orchestre precum: Orchestra Filarmonicii „Banatul“ – Timişoara, Orchestra Naţională Radio – Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio – Bucureşti, Orchestra Filarmonicii „Transilvania“ – Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii „Oltenia“  Craiova, Orchestra Filarmonicii din Arad, Orchestra Filarmonicii Braşov, Orchestra Filarmonicii din Târgovişte. De asemenea a susţinut patru concerte ca solist acompaniat de Orchestra Naţională Taiwan.

Doru Roman a participat la numeroase Festivaluri Internaţionale: Contemporary Music Festival în Darmstadt-Germania (1991), S.I.M.C. Festival-Lausanne, Elveţia (1992, 1996, 2004), Contemporary Music Festival în Huddersfield-Anglia (1993), Musicarama Festival în Hong-Kong (1995), Festivalul Internaţional „George Enescu“ Bucureşti ( 1998, 2003, 2007), „Agde Musica“-Franţa (2000), Tage Der Neuen Musik Bamberg-Germania (2001), Zeit fur Neue Musik Bayreuth-Germania (2001), Oldenburger Kammermusik Festival-Germania (2003), Festivalul Internaţional al Muzicii Universitare Belfort-Franţa (2003), Gesellschaft fur Neue Musik e.V., Mannheim-Germania (2004), Komponistinnen und Ihr Werk, Kassel-Germania (2004), Festivalul „George Enescu“ Heidelberg şi Mannheim-Germania (2005, 2006), Festivalul Internaţional Ernen-Elveţia (2007), Festivalul internaţional „Craiova Muzicală“ (2007), Festivalul Internaţional „Zilele Muzicale Sătmărene“ (2007). A participat de asemenea la mai multe ediţii ale Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală“, „Toamna Clujeană“ şi „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi“.

A susţinut numeroase concert şi recitaluri atât în ţară cât şi în străinătate, discografia sa cuprinzând numeraose înregistrări pe CD şi DVD.