Franz Welser-Möst a studiat, încă din copilărie, vioara şi pianul şi de asemenea a cântat în cor. La vârsta de 14 ani, a intrat la Şcoala de Muzică din Linz, doi ani mai târziu devenind dirijorul orchestrei şi corului Şcolii, susţinând primul concert cu publicul în 1977. A supravieţuit unui accident auto în 1978 când maşina sa a alunecat pe gheaţă, dar a rămas cu o vătămare permanentă a nervilor mâinii stângi, ceea ce i-a distrus orice şansă de a-şi face o carieră viitoare ca instrumentist. Pentru a nu pierde contactul cu muzica, s-a concentrat exclusiv pe dirijat şi a devenit un discipol al lui Balduin Sulzer. A fost finalist în Competiţia de Dirijat Herbert von Karajan din Berlin în 1979 şi a urmat studiile la Liceul de Muzică din München între 1980 şi 1984, dar nu a absolvit. Debutul ca dirijor profesionist al lui Welser a fost în 1983 cu Orchestra de Cameră din Viena; prima sa numire ca dirijor permanent a venit foarte timpuriu în cariera sa (1986), când a preluat postul de dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Norrköping (Suedia), poziţie pe care a rămas până în 1991. În 1986 l-a substituit pe Jesús López-Cobos în proiectul integralei concertelor de Mozart, alături de Orchestra Filarmonică din Londra, efectuând numeroase turnee prin Europa. Drept urmare, a primit numeroase oferte ca dirijor invitat şi a debutat la Opera de Stat din Viena, cu Italianca în Alger de Rossini (1987), şi în Statele Unite, cu Orchestra St Louis Symphony (1989).
În anul ce a urmat, Welser-Möst a devenit dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Londra. Cei şase ani în care a deţinut acest post nu au fost lipsiţi de controverse, dar privind retrospectiv, i-a considerat ca pe o experienţă valoroasă: „După Londra înveţi să iei critica într-un mod pozitiv. Înveţi latura politică a afacerii – cine are puterea, cine abuzează de ea. Înveţi să ai încredere în instinctele tale. Experienţa m-a făcut să tratez lumea cu mai mare uşurinţă, să fiu mai încrezător în mine. Nu o regret nicio secundă” (interviu realizat de Norman Lebrecht).
Welser-Möst şi-a făcut debutul la Festivalul de Operă Glyndebourne cu Die lustige Witwe de Lehár (1993), întorcându-se pentru a dirija Così fan tutte de Mozart şi Peter Grimes de Britten. Înainte de a părăsi Orchestra Filarmonică din Londra, a fost numit dirijor principal la Teatrul de Operă din Zürich, efectiv din anul 1995, având prima sa apariţie acolo în 1992 când a dirijat Cavalerul Rozelor de Richard Strauss. Aici a abordat un vast repertoriu, ceea ce l-a propulsat în topul dirijorilor sfârşitului de secol 20, după cum a declarat, „Nu sunt un dirijor de modă veche. Încerc să trăiesc în secolul 21”. Această paralelă cu trecutul a fost consolidată în 1999 când a fost numit, ca succesor al lui Christoph von Dohnányi, dirijor principal al Orchestrei din Cleveland, cu efect din sezonul 2002/2003. Conducerea muzicală a acestei mari orchestre a fost marcată de o abordare curajoasă a repertoriului, dar şi planificarea unor turnee ambiţioase, ceea ce a i-a adus orchestrei numeroase invitaţii în Europa, precum şi realizarea de schimburi de programe cu Orchestra Simfonică din San Francisco. Învăţând din experienţele anterioare, Welser-Möst se limitează în prezent la a accepta invitaţii doar de la orchestrele majore din Berlin, München şi Viena, dar menţine legătura şi cu orchestre de tineret atât din Europa cât şi din America.
În interpretările sale, Welser-Möst subliniază claritatea şi linia melodică. Caracterul interpretării sale, descoperit încă din perioada în care lucra cu Orchestra din Cleveland, este individual şi distinct faţă de cel al valoroşilor săi predecesori (Szell, Maazel şi Dohnányi). Virtuozităţii tipice americane, el i-a adăugat o fineţe şi o eleganţă europeană. “… lăsând deoparte exagerările şi refuzând să admită vulgaritatea, i-a determinat pe muzicieni să interpreteze ca şi cum muzica de cameră ar fi un scop absolut” (Financial Times – februarie, 2005).
Welser-Möst a înregistrat predominant pentru EMI. Pe lângă înregistrări cu lucrări a unor compozitori celebri, cum ar fi Bartók, Beethoven, Bruckner, Kodály, Lehár, Mahler, Mendelssohn, Mozart şi Stravinsky, discografia sa include şi un repertoriu mai puţin obişnuit cum ar fi Simfonia de Korngold, Frankenstein!! de Gruber, Simfonia nr. 3 de Kancheli, Fratres de Pärt, Simfonia nr. 4 de Schmidt, oratoriul Das Buch mit sieben Siegeln de Franz Schmidt precum şi opereta mai rar auzită a lui Johann Strauss II, Simplizius.
