Mieczyslaw Szlezer

Violonistul Mieczyslaw Szlezer s-a născut pe 26 iulie 1955 în Cracovia, Polonia. A început studiul muzicii la 6 ani sub îndrumarea tatălui său, renumit violonist şi profesor. A absolvit Academia de Muzică din Cracovia şi a continuat studiile la Indiana University School of Music din Bloomington, Indiana (SUA) cu Joseph Gingold şi Tadeusz Wronski. Printre profesorii săi se numără şi violonişti foarte cunoscuţi ca Henryk Szeryng şi Franco Gulli.

Deţine numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. În calitate de solist, de membru în diferite formaţii de muzică de cameră şi de concert-maestru la orchestrele Capella Cracoviensis (1978-1987) şi The state Philharmonic Orchestra K. Szymanowski (1987-2000) a susţinut mai mult de două mii de concerte în 28 de ţări, pe patru continente. A realizat numeroase înregistrări pentru PRiTV, RAI, Yugoton, France Musique, Equant, STEBO şi Moderato. Din 1995 este membru fondator al Piano Trio Artemus.

Cariera sa de profesor a început în 1978 la Academia de Muzică din Cracovia, unde acum deţine funcţia de şef al departamentului Vioară şi Violă. Între 2002 şi 2008 a fost ales de două ori ca prorector, ocupându-se de relaţiile internaţionale şi promovarea artistică a Academiei.