A 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu a ajuns la final

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești op. 32. Alături de orchestră, au urcat pe scena Sălii Palatului pe parcursul concertului mezzo-soprana Jennifer Johnston, Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio, pregătite de maeștrii Ciprian Țuțu și Răzvan Rădos, pentru monumentala Simfonie a 3-a în re minor de Gustav Mahler.

Festivalul Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, a avut parte de un final de gală pentru ediția din 2023, care a numărat nu mai puțin de 90 de concerte în programul oficial. Peste 3500 de artiști au urcat pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium și Sala Majestic a Teatrului Odeon vreme de 29 de zile. Un adevărat maraton muzical în care au fost prezentate lucrări în premieră națională și mondială și care a adus melomani din toate colțurile lumii la București.

Peste 110.000 de iubitori ai muzicii clasice din România, Statele Unite ale Americii, Franța, Spania, Germania, Australia, Israel, sau de pe continentul african au asistat la cea de-a 26-a ediție a Festivalului Enescu.

Nu au lipsit interpretări memorabile ale lucrărilor enesciene: 39 de lucrări simfonice și camerale, printre care Simfonia a 3-a op.21 în interpretarea maestrului Cristian Măcelaru, sub bagheta căruia au evoluat Orchestra Națională a Franței alături de membrii Orchestrei Române de Tineret și Corul Filarmonicii George Enescu, pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Simfonia a 3-a este una dintre cele mai profunde creaţii ale marelui muzician George Enescu, în care autenticitatea lucrării se relevă atât pe plan pur muzical, cât şi în sfera ideilor filosofice pe care această monumentală simfonie le generează.

Maestrul Zubin Mehta, președintele de onoare al Festivalului Enescu, a dirijat la București preludiul la opera Oedipe în interpretarea muzicienilor italieni de la Maggio Musicale Fiorentino.

Prezența românească în Festivalul Enescu a fost marcată de participarea a 17 orchestre simfonice din București și provincie, a peste 20 de compozitori români în programul principal și al evenimentelor conexe în București și în țară și a numeroși soliști, printre care se numără pianiștii Daniel Ciobanu, Andrei Gologan, Florian Mitrea, violonistele Cristina Ioana Goicea și Maria Marica, câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu 2022, sau laureați ai edițiilor precedente: Ștefan Aprodu – vioară, George Todică – pian, Adela Liculescu – pian, Ștefan Cazacu – violoncel, Constantin Borodin – violoncel.

7 dirijori români au urcat pe scena principală a Festivalului, la București: Cristian Măcelaru, Christian Badea, Cristian Mandeal, Cristian Spătaru, Constantin Grigore, Andrei Feher sau Gabriel Bebeșelea.

A fost prima ediție desfășurată sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru în calitate de Director Artistic și a Cristinei Uruc, Manager interimar ARTEXIM, în calitate de Director Executiv.

Festivalul Enescu devine centrul cultural al globului timp de 4 săptămâni. Este un festival care adună mii de artiști din cele mai bune orchestre ale lumii pentru această sărbătoare a muzicii. Ne-am bucurat împreună de spiritul Generozității prin muzică și am dăruit lumii întregi lucrările lui George Enescu, care au putut fi ascultate în Sala Palatului și Ateneul Român, dar și online, de oameni din câteva zeci de țări.” a declarat Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului.

Peste 170 de oameni au lucrat în echipa ARTEXIM și în echipele partenerilor care au contribuit la realizarea acestei ediții.

Am încheiat cu succes o nouă ediție a Festivalului Internațional George Enescu, alături de o echipă în mare parte nouă, într-un context post-pandemic. Timp de 29 de zile ne-am bucurat de muzică excepțională în interpretări unice, care ne-a oferit energia să putem menține la nivel înalt standardele de organizare a Festivalului Enescu, contribuind 24 din 24 de ore, 7 de zile din 7 la derularea celei mai importante manifestări culturale din România.” a declarat Cristina Uruc, Manager interimar ARTEXIM.

La București, în prima săptămână de Festival, a avut loc un proiect în rezidență artistică care a numărat 10 zile de workshop-uri, conferințe și concerte: Academia Lumières d’Europe, inițiativă desfășurată sub patronajul Unesco, în parteneriat cu Institutul Francez și Universitatea Națională de Muzică din București.

24 de copii din cadrul proiectelor Fundațiilor Special Olympics, Motivation și Asociației Amurtel au participat la două dintre cele patru concerte din seria dedicată familiilor și copiilor de la Teatrul Odeon.

15 campioni sportivi cu sindrom Down, din cadrul Fundației Special Olympics România, s-au implicat activ în organizarea Festivalului, primind publicul și distribuind materialele de informare asupra programului serii de la concertele susținute de marile orchestre ale lumii la Sala Palatului.

Cifrele Festivalului Enescu 2023

Peste 110.000 de spectatori din România și mai multe țări ale lumii au urmărit concertele organizate la București, în cele cinci săli principale ale Festivalului, și transmise online, la care se adaugă și publicul care a participat la Piața Festivalului, la evenimentele conexe și seria „Festivalul Enescu în țară”.

62 de concerte, un număr record, au fost disponibile spre vizionare pe site-ul FestivalEnescu.ro, pentru 12 sau chiar 24 de ore de la transmisia live. Vizitatori din peste 45 de țări au urmărit concertele online, fiind înregistrate vizionări din Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, dar și din țări precum Argentina, Taiwan, Chile sau Kazahstan.

Cei 3550 de artiști prezenți la București au adunat un total de peste 9000 de nopți de cazare și au parcurs peste 15.000 de kilometri în mașinile oferite de partenerul de mobilitate Blue. Zeci de tone de instrumente au fost transportate din marile orașe europene la București, descărcate și încărcate de echipa de producție în culisele sălilor de concerte.

Peste jumătate de milion de utilizatori au intrat în contact cu Festivalul în mediul online prin intermediul site-ului, blogului și rețelelor de socializare. Blogul Festivalului, unul dintre proiectele noi din acest an, a publicat peste 150 de texte, cronici și prezentări de spectacole, inclusiv un Jurnal de Festival semnat de scriitorul Radu Paraschivescu.

Contul de Instagram a avut o creștere cu 45% a numărului de urmăritori și a atins peste 100.000 de utilizatori. Contul de TikTok, o altă noutate din acest an, a adunat peste 90.000 de vizualizări pentru clipurile publicate.

Proiectele video din acest an, seria de interviuri Voices of the Festival, Highlights of the Week și People of Enescu au adunat peste 320.000 de vizionări pe Facebook și YouTube.

 

Mulțumiri

Calde mulțumiri tuturor acelora care, cu generozitate, au contribuit la organizarea Festivalului Internațional George Enescu: Administrația Prezidențială, Guvernul României, Ministerul Culturii, Fundația ART PRODUCTION – co-organizatori, co-producătorii Primăria Municipiului București prin ARCUB, Radio România și Televiziunea Română, sponsorii principali Rompetrol și BRD Groupe Société Générale, sponsorii și partenerii instituționali, media, furnizorii și colaboratorii.

Eforturile noastre au fost făcute în slujba muzicii și a publicului, căruia îi mulțumim pentru devotament.

Ne revedem în 2024 la Concursul Internațional George Enescu, care va fi organizat în luna septembrie și în 2025 la Festivalul Internațional George Enescu.

Vă invităm să ne urmăriți în continuare pe site-ul Festivalului, pe Blog, pe conturile de Facebook, Instagram, YouTube și TikTok și să vă abonați la Newsletter-ul Festivalului Enescu pentru cele mai noi informații despre Festival și despre Concurs.

 

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Cea de-a 26-a ediție a festivalului a avut loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției a fost„Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului a inclus peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 51 de orchestre din 16 țări, lucrări în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

–––––––––––-

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

 

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

 

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

 

Sponsori principali: Rompetrol, BRD – Groupe Société Générale

 

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI

Cu sprijinul: Yokko, Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti; Ministerul Antreprenoriatului si Turismului

Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center

 

Partener de mobilitate: Blue

Partener de vizibilitate: Xiaomi România

 

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan,  IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro, QMagazine

 

Parteneri instituționali: Filarmonica George Enescu, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon, Universitatea Națională de Muzică București, Opera Națională București, Muzeul Național George Enescu, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Institutul Francez, Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Teatrul Godot, Fundația Special Olympics România, Fundația Motivation România, Asociația de Ajutor Amurtel România prin Centrul Rezidențial Familia Amurtel, Asociația Culturală Play, Asociația Scena Muzicală Filarmonica Banatul Timișoara, Filarmonica Mihail Jora Bacău, Filarmonica Moldova Iași, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Transilvania Cluj-Napoca, Filarmonica Arad, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica Oltenia Craiova, Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, Filarmonica Pitești, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Filarmonica George Enescu Botoșani, Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, Asociația Antiqua, Asociația Culturală Sound Borders, Asociația Sonoart

 

Rezidență artistică: Lumières d’Europe – By Les Dissonances

 

Contact pentru presă:

Maria Ursică

+40728832180

[email protected]