Camerata Regală

CAMERATA REGALA

Numele Camerata Regală nu este întamplător, orchestra dobândind în anul 2009 Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. La împlinirea a 5 ani de existenţă, Camerata Regală a fost decorată de către Casa Regală a Romaniei cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate şi a primit din partea Forumului Cultural Român, Premiul […]

Orchestra Naţională Filarmonică Rusă

Orchestra Naţională Filarmonică Rusă

Orchestra Filarmonica Nationala din Rusia (NPR) a fost fondată în Ianuarie 2003 de către Ministerul de Cultură rus, după o împuternicire semnată de preşedintele Vladimir Putin. Orchestra a reunit cei mai buni muzicieni sub conducerea lui Vladimir Spivakov, violonist şi dirijor cunoscut la nivel mondial, devenind una dintre cele mai bune orchestre simfonice din Rusia.În […]

Ansamblul ICon Arts

ansamblul-icon-arts

Ansamblul transilvanean de muzică contemporană ICon Arts a fost înființat în cadrul Festivalului ICon Arts 2009, la inițiativa percuționistului Andrei Marcovici, a dirijorului Gabriel Bebeşelea și a managerului cultural Sebastian Gheorghiu. El se compune din 11 tineri muzicieni, avându-l ca dirijor permanent pe tânarul Gabriel Bebeşelea. Principala menire a acestui ansamblu este promovarea muzicii contemporane […]

„Virtuozii” din Bucureşti

virtuozii

Orchestra de Cameră „Virtuozii din Bucureşti” s-a constituit în 1988 la iniţiativa dirijorului Horia Andreescu. Ea este alcătuită din muzicieni de elită ai Filarmonicii „George Enescu”, ai Orchestrei Radiodifuziunii Române şi de la Universitatea de Muzică din Bucureşti. După 1990, „Virtuozii din Bucureşti” a devenit prima orchestră particulară şi una din primele de acest gen […]

Ansamblul „Musica Nova”

musica nova

Ca rezultat al unei tehnici strălucitoare, marcată de o sensibilitate muzicală profundă, concertele MUSICA NOVA sunt întotdeauna nişte evenimente artistice foarte apreciate, primind deopotrivă aprecieri atât din partea melomanilor cât şi a criticilor muzicali de specialitate. Înfiinţat în 1965 (de către pianista şi compozitoarea română Hilda Jerea), ansamblul de muzică de cameră MUSICA NOVA este […]