Ajuns la a treia ediție, Forumul Internațional al Compozitorilor, avându-l ca director coordonator și moderator pe compozitorul și profesorul Dan Dediu, a devenit un element definitoriu în cadrul seriei Muzica Secolului 21.  Urmând tradiția edițiilor anterioare, discuțiile din cadrul Forumului au scopul de a prezenta fenomenul muzical contemporan din spațiul cultural internațional și de a facilita comunicarea dintre compozitori celebri, muzicieni renumiți și tineri aflați la începutul parcursului lor muzical.

În cele trei weekend-uri dedicate seriei Muzica Secolului 21, publicul se va bucura de creațiile compozitorilor programați în concertele de Sala Radio, cărora li se vor adăuga renumite ansambluri și orchestre, dirijori, dar și compozitori români.

Forumul Internațional al Compozitorilor este o completare firească a concertelor, oferind publicului interesat șansa de a discuta punctual procesul de creație al compozitorului și de a explora universul muzical pe care acesta l-a construit. Mari personalități precum Salvatore Sciarrino, Francesco Filidei, Dieter Ammann, Jonathan Dove, Patrick Hawes, Peter Jablonski, Tim Benjamin, Martin Torp, Gabriel Iranyi, Cornel Taranu, Dan Dediu și mulți alții, își vor împărtăși credo-ul lor muzical și își vor exprima opiniile în cadrul a șase evenimente majore (conferințe, dezbateri, mese rotunde) centrate pe subiecte legate de tendințele muzicii contemporane și problematica interconectării acestora cu viața cotidiană a individului și a  societății.

Conferințele și dezbaterile organizate în cadrul celei de-a treia ediții a Forumului Internațional al Compozitorilor vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București și se vor desfășura în limba engleză. Programul și programul concertelor desfășurate în seria „Muzica secolului 21” pot fi găsite pe site-ul oficial al Festivalului Internațional „George Enescu”, www.festivalenescu.ro.

No event found!