Format în Uniunea Sovietică, dar realizat în Statele Unite, unde a visat să o ia de la capăt la 22 de ani, Semyon Bychkov e azi unul dintre cei mai căutați dirijori din lume, cu o vastă experiență pe scena mondială. De o importanță crucială în formarea lui a fost școala din tinerețe. „Chiar și aspectele negative din perioada petrecută în Uniunea Sovietică au fost valoroase. M-au învățat să fac diferența dintre ce e bun și ce e rău. Iar ce e rău te face mai puternic, pentru că dacă ai forța să îi reziști, vei fi bine”, mărturisea retrospectiv Bychkov.
Născut în 1952 în Sankt Petersburg, la acea vreme Leningrad, Bychkov a studiat de mic pianul. Nu acesta era drumul la care visa: „Pianul a fost instrumentul meu, dar încă de la început ambițiile mele nu erau legate de cariera de pianist. Atunci, ca și acum, voiam să experimentez muzica prin dirijat.”
La 17 ani s-a înscris la Conservatorul din Leningrad, unde a studiat sub bagheta legendarului Ilya Musin. După ce-a câștigat un concurs în 1973 a fost invitat să dirijeze Filarmonica din Leningrad, o onoare rareori acordată unui student. Doi ani mai târziu s-a hotărât să părăsească țara, iar concertul n-a mai avut loc. Sătul de persecuții și dorindu-și să fie liber, „se naște a doua oară în America”, cum îi place să spună.
Între 1980 și 1985 a fost director muzical la Grand Rapids Symphony din Michigan și prim dirijor la Buffalo Philharmonic Orchestra.
Întoarcerea în Europa
În 1989 a primit invitația de a prelua bagheta Orchestre de Paris, pe care a acceptat-o: „Pentru mine era esențial să fac muzică în Europa. Trebuie să fii prezent fizic și cumva să respiri aerul în care s-a născut acea muzică.” Deși nu avea nicio conexiune specială cu lucrările franceze, întâlnirea cu pianista Marielle Labèque (care i-a devenit și soție) l-a ajutat să pătrundă muzica locului.
În 1997 a devenit prim dirijor al WDR Symphony Orchestra din Köln, poziție pe care a ocupat-o până în 2010. „Köln a fost una dintre experiențele creative cele mai satisfăcătoare pentru mine. După aproape 10 ani, asta înseamnă că nu ne-am plictisit unii de alții, că simțim că progresăm și ceea ce facem ne împlinește. Orice altceva decât asta ar fi o viață îngrozitoare pentru un muzician”, spunea Bychkov.
Cam în aceeași perioadă i-a fost oferit și postul de prim dirijor al Dresden Semperoper. Mulți au fost reticenți când le-a acceptat pe amândouă: „Mi se spunea des că una este foarte tradițională, iar cealaltă, foarte modernă. Eu le-am răspuns că asta e fantastic pentru mine – era ca și cum puteam trăi în secolul al XIX-lea, dar și la finalul secoluluI XX.” În Dresda lui Wagner și Strauss a avut la fel de multe satisfacții: „A fost extrem de emoționant să dirijez Strauss în locul unde au avut premiera majoritatea operelor sale.”
În 2010 și-a continuat călătoria pe alte scene. În 2012 a sărbătorit 60 de ani alături de Filarmonica din Viena și a devenit prim dirijor Günter Wand alături de BBC Symphony Orchestra, o poziție special creată pentru el după numeroase colaborări acolo. „BBC Symphony Orchestra cântă rareori astfel, iar motivul a fost omul de pe podium. Semyon Bychkov a dirijat o interpretare electrizantă și soliștii au insuflat tensiune electrică fiecărei pagini de pe portativ. […] Dacă există o interpretare perfectă pentru Royal Albert Hall, aceasta este”, scria Mark Pullinger de la publicația Opera Britannia după un concert condus de Bychkov în 2011.
În stagiunea 2012-2013, Semyon Bychkov a dirijat Otello al lui Verdi la Metropolitan Opera din New York și a concertat alături de London Symphony Orchestra, Moscow Philharmonic, Munich Philharmonic sau NHK Symphony Orchestra din Japonia.
Semyon Bychkov: ‘Nimeni nu poate schimba caracterul național”
Simte diversitatea și nu-l sperie. Dimpotrivă, o apreciază: „Inevitabil, voi găsi un anume accent prezent; știu când cântă o orchestră rusă, germană, franceză sau italiană. Prețuiesc asta, face parte din farmecul muzicii. Oricât am încerca să unificăm Europa, oricât de mică devine lumea datorită mijloacelor de comunicare și a culturilor care se întrepătrund, la final nimeni nu poate schimba caracterul național. E ceva moștenit la naștere.”
Despre balanța de putere dintre dirijor și orchestră, Bychkov crede că dirijorul trebuie să-și merite rolul la pupitru: „Orice colectiv – nu doar unul muzical – va simți dacă persoana care stă în față, fie că ține un discurs sau face muzică, are calitățile și calificările necesare. Prima dintre ele este convingerea sinceră în ce face, spune sau cere; a doua e obsesia față de subiect, în cazul meu, muzica; a treia e un fel de spirit de sacrificiu, abandon al eului pentru ceea ce faci. Tu nu ești important. Subiectul este. Când vor simți asta, te vor urma. Pentru că muzicienii au deseori nevoie de o convingere atât de intensă, la un asemenea nivel.”
“Ştiu când cântă o orchestră rusă, germană, franceză sau italiană. Prețuiesc asta, face parte din farmecul muzicii. Oricât am încerca să unificăm Europa, oricât de mică devine lumea datorită mijloacelor de comunicare și a culturilor care se întrepătrund, la final nimeni nu poate schimba caracterul național. E ceva moștenit la naștere” Semyon Bychkov
