AGENDA ZILEI – 4 SEPTEMBRIE

Simfonia a III-a, Everestul creației lui George Enescu, interpretată de Philharmonia Orchestra London

Una din cele mai impresionante lucrări ale lui George Enescu, Simfonia a 3-a, va fi interpretată astăzi, la Sala Palatului, de faimoasa orchestră britanică Philharmonia Orchestra London, sub bagheta dirijorului Santtu-Matias Rouvali.

 

Este o simfonie monumentală și solicitantă, care implică orchestră, cor și cor de copii. În această partitură, compozitorul a tratat vocile aproape ca pe instrumente, pentru a crea sunetele dorite. Maestrul Vladimir Jurowski, care a dirijat-o în 2015 și la Festivalul Enescu și la Londra, a asemănat Simfonia a 3-a cu Everestul, „iar ca să urci acest munte trebuie să dispui de un grup de muzicieni bine pregătiți și dispuși să se aventureze în acest univers sonor”.

Enescu a început să lucreze la Simfonia a III-a în Do major op. 21 în anul 1916, cu trei luni înainte de intrarea României în război; a finalizat-o în 1918 și a revizuit-o în 1921. Simfonia a III-a a generat numeroase interpretări extra-muzicale sau filosofice, deși compozitorul nu a dat nicio explicație programatică pentru această lucrare. Unii comentatori și muzicieni au văzut în ea o reflectare a primului război mondial. Alții (precum Emanoil Ciomac) au văzut în ea un „triptic dantesc”. Pentru Pascal Bentoiu, este o simfonie a luminilor: „Luminilor terestre din partea I le răspund, pe deasupra lucirilor infernale ale părții a II-a, luminile celeste din final”.

Dirijorul Vladimir Jurowski consideră Simfonia a III-a o lucrare filosofică, ținând cont de perioada în care a fost scrisă și de teroarea și angoasa pe care le exprimă: „Într-un fel, Enescu încearcă să rezolve aceste probleme găsind refugiul în natură, folosind vocile pure ale copiilor sau instrumente pe care le-aș numi non-muzicale, cum ar fi clopotele de biserică, utilizate în partea a III-a împreună cu orga, creând astfel o atmosferă cu adevărat mistică”.

 

Simfonia a III-a va încheia grandios seara la Sala Palatului, după Suita de Dansuri compusă de  Bartók, care va recrea o atmosferă festivă prin temele melodiilor populare arabe, valahe și maghiare, și Concertul pentru Vioară no. 2 în sol minor Op. 63 compus de Prokofiev. Solist va fi celebrul violonist Nemanja Radulović.

 

 

 

La Sala Radio, Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca a susținut un concert inedit, doar cu piese contemporane, sub bagheta dirijorului Alexander Liebreich. În program: Cornel Țăranu, Aphoristic Symhony, Jiří Kadeřábek, In me la morte pentru Soprană și Orchestră; Dieter Ammann, Concertul pentru pian, Pascal  Dusapin, Wenn du dem Wind, pentru Mezzo-soprană și Orchestră. Soliști: soprana Diana Țugui, pianistul Andreas Haefliger, mezzo-soprana Iulia Merca.

 

De la ora 16:30, la Ateneul Român, Orchestra de Stat din Atena și pianista Saskia Giorgini, vor concerta sub bagheta dirijorului Stefanos Tsialis. Concertul va fi deschis de lucrarea lui Nikos Skalkottas, Cinci dansuri Grecești, interpretată în premieră în România. Muzica va duce publicul într-o călătorie prin Grecia, datorită temelor populare grecești autentice, din diferite părți ale Greciei continentale și insulare. Vor urma Fantezia pentru Pian și Orchestră a lui George Enescu și lucrarea lui César Franck, Simfonia în re minor, singura simfonie de maturitate a compozitorului și cea mai cunoscută dintre toate.

Pe site-ul Festivalului publicăm zilnic o agendă cu interviuri, cronici și informații suplimentare.

AGENDA ZILEI

 

CONCERTE

 

SERIA: Enescu şi contemporanii săi

ORA ÎNCEPERII: 10.30
ORA SOSIRII PRESEI: 10.00
LOC DE DESFĂȘURARE: SALA AUDITORIUM

QUATUOR DANEL și pianista LISE DE LA SALLE
Program:
Enescu – Soanata pentru Pian No.3 în Re major Op. 24

Debussy – Cvartetdul de Coarde în sol minor Op. 10

César Franck – Cvintet în fa minor

Quatuor Danel, compus din membrii Marc Danel, Gilles Millet (viori), Vlad Bogdanas (violă) și Yovan Markovitch (violoncel), a fost înființat în 1991 și de atunci se află în prim-planul scenei muzicale internaționale, cu concerte importante în întreaga lume și o serie de CD-uri înregistrate cu adevărat revoluționare. Cvartetul este renumit pentru interpretările sale îndrăznețe și concentrate ale ciclurilor de cvartete de coarde compuse de compozitori precum Haydn, Beethoven, Schubert, Șostakovici și Weinberg. Viziunea lor vie și proaspătă asupra repertoriului tradițional de cvartet le-a adus laude ulterioare din partea publicului și a presei. Cealaltă parte a forței lor constă în colaborarea cu compozitori contemporani importanți precum Wolfgang Rihm, Helmut Lachenmann, Sofia Gubaidulina, Pascal Dusapin Jorg Widmann și Bruno Mantovani.

În doar câțiva ani, prin concertele sale internaționale și prin înregistrările sale premiate cu Naïve, Lise de la Salle, în vârstă de 29 de ani, și-a stabilit reputația ca una dintre cele mai interesante tinere artiste ale momentului și o muziciană de o sensibilitate și o maturitate ieșite din comun. Interpretarea ei a inspirat un critic al Washington Post să scrie: „Pentru o mare parte a concertului, publicul a trebuit să își amintească să respire… entuziasmul nu a încetat nicio secundă până când mâinile ei nu s-au desprins de pe claviatură.”

SERIA: Muzica secolului XXI

ORA ÎNCEPERII: 13.30
ORA SOSIRII PRESEI: 13.00
LOC DE DESFĂȘURARE:  SALA RADIO

ORCHESTRA FILARMONICII TRANSILVANIA DIN CLUJ-NAPOCA

Dirijor: ALEXANDER LIEBREICH

Program:

Cornel Țăranu – Aphoristic Symphony

Jiří Kadeřábek – In me la morte pentru soprană și orchestră

Soprană: DIANA ȚUGUI

Dieter Ammann – The Piano Concerto

Pian: ANDREAS HAEFLIGER

Pascal Dusapin – Wenn du dem Wind pentru mezzo-soprană și orchestră

Mezzo-soprană: IULIA MERCA

 

Alexander Liebreich a preluat funcția de dirijor șef și director artistic al Orchestrei Simfonice Radio din Praga în stagiunea 2018/2019. Liebreich este, de asemenea, director artistic al Festivalului Richard Strauss din Garmisch-Partenkirchen din 2018 și se succede lui Brigitte Fassbaender și Wolfgang Sawallisch la conducerea Societății Richard Strauss.

Diana Țugui Este o artistă plurivalentă care, pe lângă rolurile din operă în care s-a consacrat, abordează cu mult succes și genul vocal simfonic, opereta, liedul și chiar musicalul. A colaborat cu toate filarmonicile și teatrele de operă din țară iar în ultimii șaisprezece ani a avut numeroase apariții pe scene importante ale Europei. Este laureată a numeroase concursuri internaționale cum sunt „Jaume Aragall”, „Wilhem Stenhammar”, „Vox Artis”, „Elena Teodorini”. În anul 2015 a fost încununată ca „Cea mai bună soprană” la Gala Operelor Naționale iar în 2018 a primit premiul „Lya Hubic” pentru cea mai bună soprană.

 

Andreas Haefliger provine dintr-o bogată tradiție muzicală și este aclamat pentru sensibilitatea, intuiția muzicală și modul său de a cânta la pian care este pur și simplu transcendental. Cunoscut pentru repertoriul său inovator, aduce o pasiune și o umanitate atotcuprinzătoare în concertele și înregistrările sale.

Iulia Merca este în prezent solistă a Operei Române din Cluj-Napoca. În 19 ani de activitate alături de ansamblul clujean, a debutat în mai multe spectacole realizate în premieră, precum Maria de Buenos Aires (A. Piazzolla), Oreste/Oedipe (C. Țăranu), Nabucco 12 (spectacol de A. Hausvater, pe muzica lui G. Verdi) și multe altele.

SERIA: CONCERTE ȘI RECITALURI

 

ORA ÎNCEPERII: 16.30
ORA SOSIRII PRESEI: 16.00
LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN

ORCHESTRA DE STAT DIN ATENA

Dirijor: STEFANOS TSIALIS

Pian: SASKIA GIORGINI (laureată a Concursului Mozart din Salzburg în anul 2016)

Program:

Nikos Skalkottas – Cinci Dansuri Grecești – Peloponnisiakos 1 (Ser. I/3)/ Epirotikos (Ser. I/4)/ Epirotikos 2 (Ser. III/2)/ Hostianos (Ser. III/1)/ Kleftikos (Ser. III/3)

Enescu – Fantezia pentru Pian și Orchestră

César Franck – Simfonia în re minor

 

Stefanos Tsialis este dirijorl-șef și directorul artistic al Orchestrei de Stat din Atena. Din 2016 de când ocupă aceste posturi, în pofida unor circumstanțe dificile, a reușit să crească audiențele cu peste 60 %. De câteva sezoane, ASO colaborează în mod repetat cu unii dintre cei mai iluștri muzicieni ai timpului nostru, demonstrând astfel calitatea sa puternic crescută.

Concertele Saskiei Giorgini sunt descrise ca fiind „emoționante” și „impecabile” în Observer (The Guardian).

 

Câștigătoare a Concursului Internațional Mozart de la Salzburg în 2016, unde a obținut și premiul special pentru cea mai bună interpretare a lucrării comandate, Saskia Giorgini este considerată una dintre cele mai interesante pianiste ale tinerei generații. Ea este lăudată pentru „tehnica sa infailibilă, un sunet frumos și emoționant, o frazare plină de fantezie și o muzicalitate pură” (Salvatore Accardo).

 

SERIA: MARI ORCHESTRE ALE LUMII

ORA ÎNCEPERII: 19.30
ORA SOSIRII PRESEI: 19.00
LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

PHILHARMONIA ORCHESTRA LONDON

CORUL ACADEMIC AL RADIO ROMÂNIA

Dirijor: SANTTU-MATHIAS ROUVALI

Dirijorul corului: CIPRIAN ȚUȚU

Vioară: NEMANJA RADULOVIĆ (laureat al Concursului Internațional George Enescu, 2001)

Program:

Bartók – Suita de dansuri Sz. 77

Prokofiev – Concertul pentru Vioară în sol minor Op. 63

Enescu – Simfonia No. 3 în Do major Op. 21

 

Santtu-Mathias Rouvali își va începe mandatul de dirijor principal al Orchestrei Philharmonia din Londra, odată cu începerea stagiunii 2021/2022, și va continua să fie dirijorul șef al Orchestrei Simfonice din Göteborg, pe lângă poziția sa de lungă durată de dirijor-șef al Orchestrei Filarmonice din Tampere, aproape de casa sa din Finlanda. Începând sezonul cu aspirații mari, Rouvali își va face debutul foarte așteptat la BBC Proms cu Orchestra Philharmonia din Londra.

 

Activitatea dirijorală a lui Ciprian Țuțu cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte á cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate.

Câștigător al Premiului Echo Klassik 2015 pentru Revelația anului, violonistul sârbo-francez Nemanja Radulović a cucerit lumea muzicii clasice cu virtuozitatea sa emoționantă, profunzimea expresiei și cu repertoriul său aventuros, atât în studioul de înregistrări, cât și pe scena de concert. Artist exclusiv Deutsche Grammophon, cel mai recent album al său, Baïka, cuprinde interpretările sale evocatoare ale Concertului pentru vioară de Khachaturian, precum și ale Șeherezada de Rimski-Korsakov, aranjate pentru vioară solo și orchestră de cameră.

 

 

BUCUREȘTIUL CREATIV

 

  • Expoziția de fotografie și documente inedite despre George Enescu și Festivalul Enescu „Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de iubire”are loc între 1-26 septembrie 2021, la Ateneu și la Sala Palatului. Expoziția este un proiect comun al Festivalului Enescu, împreună cu fotografii oficiali ai săi, Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac și Alex Damian, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul Enescu.
  • Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021, difuzat de TVR.
  • Producția Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionné
    Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021 Realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas GasterEpisoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.
  • Mirrors of Brâncuși
    Program: sâmbătă, 28 august 2021 – sâmbătă, 4 septembrie 2021
    LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

DESPRE PROGRAM, ARTIȘTI ȘI NOUTĂȚI: www.festivalenescu.ro

AGENDA FESTIVALULUI cu interviuri, cronici și informații despre programul zilei: https://bit.ly/3jneKsC

ACCES PRESĂ: Accesul presei acreditate la concerte se face conform acreditării. Pentru alte evenimente, nu e nevoie de acreditare.

IMAGINI VIDEO de la TVR: Televiziunile au dreptul de a preluat imagini de la linkul de mai jos, pentru știrile lor, cu citarea sursei – TVR. Aceste imagini nu pot fi urcate pe Facebook.

ftp://newftp.tvr.ro/; user:enescu.tvr; parola:b@sBx4Ui (pentru acces, folosiți programul FileZilla)

IMAGINI FOTO ȘI VIDEO: Toate tipurile de media pot folosi imaginile foto și video oferite de Festivalul Enescu la linkul următor: https://bit.ly/3DoPoCI. Pentru fotografii, vă rugăm să  păstrați creditul.