Alexander Fedorov

Alexander Fedorov s-a născut și a crescut la Moscova. La vârsta de cinci ani și-a început educația la Școala de Muzică Beethoven din Moscova. A urmat primele cursuri de pian cu Ludmila Loginova și cursuri de canto cu Oxana Popova.

În prezent, Alexander este absolvent al Conservatorului din Berlin și solist al programului pentru tineri artiști desfășurat de Opera Comică din Berlin.

El este câștigătorul Premiilor I și al mariilor Premii la multe concursuri internaționale de canto: Concursul Internațional al Interpreților de Operă din Estonia, Concursul „Muzică fără limite” din Lituania, Concursul Internațional Elena Obraztsova de Tineri Interpreți în Saint Petersburg, Concursul Internațional «Vocea de Argint» din Moscova, Concursul Internațional de Interpreți de Operă «F. Tagliavini », Concursul Internațional pentru Tenori Jose Carreras, și multe altele.

De asemenea, a participat la diferite sesiuni de masterclass cu Teresa Berganza, Elena Obraztsova, Mirella Freni și Jose van Dam. În vara anului 2015, Alexander Fedorov a cântat rolul lui Orfeu în opereta Orfeu în Infern de J. Offenbach cu Orchestra Radio Simfonică din Berlin.

În aprilie 2017, a cântat rolul solo de tenor în Simfonia Nr. 9 de Ludwig van Beethoven la Premiere în Bolivia alături de Orchestra Filarmonică Națională a Boliviei, sub bagheta dirijorului Isaac Terceros.

În septembrie 2017, Alexander a fost solist în Programului de Operă pentru Tineri Artiști la Opera din Monte Carlo (Academie lyrique de l’opera de Monte Carlo). De asemenea, a participat la Concertul de Gală de deschidere a sezonului de operă 2017/2018 la Monte Carlo.

Alexander a cântat la Opera din Monte-Carlo, Opera de Stat Braunschweig, Opera din Graz, Opera Comică din Berlin.

Repertoriul lui Alexander Fedorov include: Lensky în Eugene Onegin de P. I. Ceaikovski, Roméo în Roméo și Julieta de Ch. Gounod, Nemorino în L’elisir d’amore de G. Donizetti, Don Ottavio în Don Giovanni de W. A. Mozart, Tamino în Flautul fermecat de W.A. Mozart, Ecclitico în Il mondo della Luna de J. Haydn, Conte Almaviva în Il barbiere di Siviglia de G. Rossini, Cavaliere Belfiore în Il viaggio a Reims de G. Rossini, Oleander în Melusine de A. Reimann, Orfeu în Orfeu în infern de J. Offenbach, Camille de Rossillon în Văduva veselă de F. Lehar, Louis în Îngeri în America De P. Eotvös.