Alexandru-Ștefan Murariu

Alexandru-Ștefan Murariu a absolvit Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa de compoziție a maestrului Adrian Pop. Este laureat al concursurilor naționale Liviu Comes, Alexandru Zirra, Ștefan Niculescu și a câștigat premiul I la secțiunea de Muzică de Cameră cu opera sa “El Nino” în 2014 la Concursul Internațional George Enescu. În 2015 a câștigat bursa George Enescu oferită de Institutul Cultural Român, care a constat într-o rezidență de două luni la Cité Internationale des Arts din Paris. În 2017 a câștigat Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România cu lucrarea “Espaces I” pentru cvartet de coarde. Lucrările sale au fost interpretate atât la nivel național, cât și la nivel internațional de către ansambluri din România, Germania și Scoția. A participat la cursurile de măiestrie ale lui Karol Beffa, Allain Gaussin, François Paris, Isabelle Duha (Franța), Jörg Widmann, Manfred Stahnke (Germania), Fabio de Sanctis de Benedictis (Italia), Michael Hersch, Dan Dediu, Cornel Țăranu, Costin Miereanu (România), Agustín Fernández (Marea Britanie). În prezent este asistent universitar la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.