Anoushka Shankar – Fluiditatea şi profunzimea nuanțelor exotice

Într-o după-amiază de toamnă, la Ateneul Român, Anoushka Shankar a pus în lumină frumusețea şi misterul Orientului.

Text de Mădălina Mărgăritescu

Artistă unică atât în muzica clasică indiană cât şi în world music, Anoushka Shankar şi-a cucerit auditoriul, în data de 18 septembrie, prin novatoarea manieră de abordare a sitariului. Nuanțele instrumentului indian lasă o urmă subtilă, determină publicul să observe şi să îşi imagineze universul istorisit de muzică.

Interpretată cu sinceritate şi pasiune muzica vibrantă creată de Anoushka Shankar se impregnează în sufletul publicului. Bucuria de a fi pe scenă transpare pe chipul delicatei artiste. De la vârsta de 7 ani, Anoushka Shankar a studiat cu tatăl său, virtuozul sitarist şi compozitor, Ravi Shankar. Muzicianul afirma că fiica lui, Anoushka, este cel mai bun discipol. Multe dintre lucrările cântate de Anoushka Shankar la Festivalul „George Enescu” 2017 se regăsesc pe albumul „Traces of you” (2013) conceput şi ca un omagiu adus tatălui său.

Anoushka Shankar a dobândit cunoştințe solide în muzica clasică indiană, dar în acelaşi timp îi place să experimenteze. Variate genuri muzicale, jazz, flamenco, muzică electronică, intră în contact cu muzica indiană.

Pregătirea concertului interpretat la Festivalul „George Enescu” 2017 alături de Manu Delago şi Orchestra de Cameră din Zürich a început în urmă cu trei ani. Lucrările alese din albumele („Rise”, „Traces of you”, „Bigger than home”, „Made in silence 2”) înregistrate de-a lungul timpului de Anoushka Shankar ori Manu Delago au fost adaptate programului construit împreună cu Orchestra de Cameră din Zürich condusă de Willi Zimmermann.

Dacă poezia şi misterul Indiei erau captate de orientalistul Georges Gasté prin intermediul picturii şi fotografiei, Anoushka Shankar le descrie cu ajutorul multitudinii de culori alcătuite de sitar. Fluiditatea tonurilor exotice se combină cu versatilitatea hangului (instrumentul creat de Sabina Schärer şi Felix Rohner, în anul 2000, la Berna, în Elveția) în timp ce instrumentele cu coarde amplifică profunzimea emoțiilor sugerate.

Fotografie semnată de Georges Gasté, 1906

 

Georges Gasté, Baia brahmanilor, 1909

Compozițiile muzicale asemenea picturilor semnate de Georges Gasté reflectă adevărul şi oferă o imagine surprinzător de modernă tradiției indiene.

Pentru Anoushka Shankar muzica devine un mijloc de a povesti ceea ce vede şi de a-şi exprima sentimentele nutrite față de evenimentele ce au loc în lume, dar totul învăluit cu grația specifică Orientului.

Tandrețea sunetelor vaporoase a fuzionat cu ritmul alert şi în cele două lucrări oferite ca encore „Land of Gold” („Land of Gold”, 2016), „Chasing Shadows” („Traces of you”, 2013).

Invitați în premieră la Festivalul „George Enescu”, Anoushka Shankar şi Manu Delago alături de Orchestra de Cameră din Zürich au creat un dialog între două culturi făuritoare a unui limbaj muzical exuberant.

Legătura dintre Anoushka Shankar şi Enescu are origini mult mai îndepărtate. Ştim din însemnările lui Yehudi Menuhin că George Enescu arăta un profund interes pentru muzica exotică şi necunoscută. Totodată s-a numărat printre muzicieni care vizitau deseori salonul emeritului dansator şi coregraf Uday Shankar, lucru consemnat de fratele acestuia, celebrul sitarist Ravi Shankar.

În cartea de memorii „Raga Mala. Viața mea şi muzica”, Ravi Shankar notează că prin anii ’30, când avea 10 ani, la Paris, în locuința unde trăia împreună cu frații săi, l-a cunoscut pe Enescu. Yehudi Menuhin îi va fi prezentat douăzeci de ani mai târziu, la Delphi, în 1952, de Narayana Menon, directorul radioului All India. Ravi Shankar şi Yehudi Menuhin sunt considerați plăsmuitorii genului world music, renumitul album înregistrat de cei doi muzicieni, „West Meats East” (1967) a fost câştigătorul unui Grammy, în 1968, pentru cea mai bună interpretare a muzicii de cameră.

Anoushka Shankar continuă viziunea tatălui său, Ravi Shankar, potrivit căruia „muzica este un promotor al păcii şi îşi aduce contribuția în lume” şi în acelaşi timp artista conferă noi dimensiuni muzicalității sitarului prin melanjul cu alte instrumente, tradiția indiană întâlnind modernismul european.