Concert memorabil la Sala Radio susținut de Orchestra Simfonică București sub bagheta magică a lui John Axelrod, dirijor care de altfel nu mai are nevoie de nicio prezentare, extrem de cunoscut și apreciat de marile orchestre și artiști din întreaga lume.
Programul a fost complex și variat și a inclus lucrări pe care le putem defini ca aparținând genului world music (muzica lumii), un gen muzical de contaminare între pop, folk, muzica tradițională și cea clasică. Discursul melodic a debutat, ca într-un scenariu de film, cu imaginea Americii Latine prin Concertul pentru pian al Gabrielei Montero, a continuat apoi cu ritmurile de flamenco din Sevilla, din lucrarea Diamantes Para Aranjuez a lui José María Gallardo del Rey, a urmat apoi Simfonia programatică Istanbul a compozitorului și pianistului turc Fazil Say, pentru a se încheia simbolic în Orientul Mijlociu, cu lucrarea Two Roses a compozitorului israelian Avishai Cohen.
Prima lucrare din program, Concertul latin pentru pian și orchestră nr. 1 compus și interpretat de Gabriela Montero, ilustrează culturile vibrante și complexe ale popoarelor din America Latină. Subtitlul „latin” indică influențele latino-americane care apar constant în lucrare, cu jocul lor ritmic propulsiv, în mod special în prima parte Mambo. Partea a doua, Andante moderato subliniază dialogul solistului cu orchestra, iar finalul Allegro venezolano, aduce concluzia într-o mișcare extrem de antrenantă. Interpretarea Gabrielei Montero a avut expresivitate, virtuozitate, delicatețe a tușeului și forță de oțel. De altfel, Leipziger Volkszeitung scria despre debutul în concert al lucrării: „Gabriela Montero este o pianistă minunată, o forță a naturii ca improvizatoare și, în calitate de compozitoare, o nouă speranță”.
Lucrarea a doua, Diamantes para Aranjuez compusă de José María Gallardo del Rey a continuat discursul latin, însă dintr-o perspectivă europeană. Diamantes para Aranjuez pentru chitară și vioară a fost compusă în 2014, inspirată de Concertul de Aranjuez al lui Joaquín Rodrigo. Mai târziu, la inițiativa dirijorului John Axelrod, José María Gallardo del Rey a transformat piesa într-un concert pentru chitară și orchestră în trei mișcări: Allegretto ma non troppo ritmic, Andante espressivo și Final-Allegretto con grazia.
Lucrarea, deosebit de expresivă prin ritmurile dansante de flamenco, încorporează și un instrument tradițional de percuție numit cajón, originar din Peru, ce are o formă de cutie și produce sunete în momentul în care este lovit în partea din față cu degetele. Cuceritor de empatic și tehnic percuționistul Roberto Vozmediano.
José María Gallardo del Rey este un muzician extrem de rafinat în al cărui stil am putut observa comuniunea totală dintre pregătirea sa clasică și relația pasională și deloc conflictuală, cu lumea flamenco-ului.
A urmat Simfonia Istanbul a lui Fazil Say, impresionantă prin structura formală complexă, eterogeneitatea temelor și a ritmurilor care generează o atmosferă desprinsă parcă din 1000 și una de nopți. Limbajul lui Say este întotdeauna atrăgător și nu părăsește niciodată armonia tradițională, cu excepția utilizării scărilor orientale și a ritmurilor neobișnuite. Cele șapte părți ale lucrării sunt inspirate de cele șapte coline pe care este construit orașul, fiecare mișcare reprezentând un aspect al vieții din Istanbul, de exemplu prima parte, Nostalgia, ilustrează istoria Istanbulului și amintește de căderea Constantinopolului din 1453, următoarele două mișcări, Ordinul religios și Moscheea Sultan Ahmet, prezintă diferite aspecte religioase, în timp ce finalul se focalizează pe Istanbulul modern, o metropolă plină de viață și de forfotă exotică. Interesant de remarcat că alături de orchestra simfonică clasică, Say folosește instrumente tradiționale turcești, inclusiv ney (un flaut din Orientul Mijlociu), kanun (un fel de psaltire), kudüm, bendir și darbuk.
În interpretarea lucrării, remarcabilă a fost Orchestra Simfonică București care a arătat maturitate interpretativă, omogeneitate, precizie și o atenție deosebită pentru detaliile de tip frescă. Excepționale alămurile, strălucitoare, extrem de precise prin intonație și compacte prin forță. De asemenea, memorabile și momentele solistice ale flautistului Cătălin Oprițoiu, care a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, o tehnică impecabilă, versatilitate, eleganță și o sonoritate extrem de catifelată.
Partea a doua a programului a cuprins lucrarea Two Roses compusă de contrabasistul și vocalistul israelian Avishai Cohen. Alături de el, i-am putut asculta pe pianistul Elchin Shirinov și pe percuționista Roni Kaspi. Cohen este un fel de erudit muzical și nu se poate să nu-i admiram amploarea viziunii, poezia și muzicalitatea în stare pură. Aranjamentele orchestrale sunt echilibrate prin folosirea eficientă a tuturor secțiunilor orchestrei (coarde, lemne, alămuri etc.). Prima lucrare, „Almah Sleeping”, pune în evidență un aranjament bogat în termeni de dinamică și intensitate emoțională, în timp ce acompaniamentul pianistic al lui Shirinov își țese drumul ușor prin texturile simfonice. „Arab Medley” reprezintă o altă explorare evocatoare a influențelor din Orientul Mijlociu, în care contrabasul cântă virtuoz alături de o orchestră efervescentă. Un alt moment important este reprezentat de melodia tradițională „Morenika”, pe care Avishai o intonează la început a cappella și ulterior acompaniat orchestră.
În încheiere, putem spune că a fost un concert absolut minunat, care a ținut publicul hipnotizat mai bine de trei ore, și evident s-a încheiat cu aplauze la scenă deschisă. Ne dorim să regăsim această tipologie de concert mult mai des în programul festivalului „Enescu”.
Articol realizat de ALEXANDRA SOLEA
