ORCHESTRA FILARMONICĂ DIN ROTTERDAM
LAHAV SHANI dirijor
GIL SHAHAM vioară
Johannes Brahms Concertul în Re major pentru vioară și orchestră op. 77
- Allegro non troppo – 2. Adagio – 3. Allegro giocoso ma non troppo vivace
Piotr Ilici Ceaikovski Simfonia a V-a în mi minor, op. 64
- Adagio-Allegro con anima – 2. Andante cantabile con alcuna licenza – 3. Allegro moderato – 4. Andante maestoso-Allegro vivace
Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 77 a fost compus de Johannes Brahms (1833-1897) în perioada ce a urmat vizitei în Italia și într-un moment de răgaz în împrejurimile localității montane Pörtschah. El e frate geamăn cu Simfonia a doua, scrisă în aceeași tonalitate și aproape în același timp.
O amplă expoziție orchestrală în Allegro non troppo expune grupul tematic principal și pregătește intrarea solistului. Acesta se prezintă cu un lung pasaj improvizatoric, conducând către reafirmarea temei principale. Se dezvoltă sentimente lirice cu expresivitate gravă, întretăiate de intervenții energice ale sufletului romantic frământat. Admirăm măiestria confruntării ideilor muzicale și a împlinirii lor. Pentru cadența dintre repriză și codă au fost propuse diverse variante de către mari interpreți ca Auer, Ondricek, Kreisler, Enescu. Cea mai frecvent cântată este cadența lui Joachim.
Partea a doua, Adagio, în Fa major, are formă de lied și reprezintă o genială îmbinare a cantabilității liedului cu unitatea de gândire simfonică, bogatul colorit timbral, o încordare în trecerea de la sentimentul extatic la strălucirea explozivă a ultimei părți.
Finalul în Allegro giocoso ma non troppo vivace, în Re major, debutează cu expunerea de către vioara solistă a temei cu ecouri ritmice și melodice de dans popular maghiar. Aceasta joacă rol de refren în forma clasică de rondo a mișcării.
În întregul său, această operă este un concert-simfonie, în care vioara solistă se detașează din ansamblul orchestral pentru a sublinia momentele de mare intensitate emoțională.
Prima audiție s-a produs la Leipzig, pe 1 ianuarie 1879, cu Brahms ca dirijor, Joachim ca solist și cu colaborarea orchestrei Gewandhaus. Au existat compozitori și soliști renumiți care au criticat concertul, ca spre exemplu, Pablo Sarasate, care îl considera „lipsit de gust”. În ciuda unor astfel de critici, Brahms și Joachim au cântat lucrarea la Viena, Budapesta și în alte capitale muzicale ale lumii. În România concertul a fost prezentat de George Enescu în calitate de solist.
Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) a compus a Cincea Simfonie a sa în anul 1888. A fost o perioadă de mari frământări și lupte în mediile artistice rusești, care își găsesc ecoul, fără îndoială, în paginile simfoniei.
Prima parte, un dramatic Allegro con anima, e precedat de o introducere lentă, întunecată (Adagio), care prevestește tema destinului, amintind gânduri ce cheamă spre moarte. Tema principală are o mișcare neliniștită, agitată, contrazicând speranța de fericire sugerată de tema secundă visătoare și de apariția ulterior a unei mișcări delicat valsante.
Partea a doua e un celebru Andante ce reprezintă un punct culminant al liricii lui Ceaikovski. Tema de bază în Andante cantabile con alcuna licenza expune o melodie luminoasă la oboi, ca o salvatoare rază de lumină menită să alunge tenebrele neliniștii și ale tristeții. Completată de o generoasă frază a coardelor, ea domină prima secțiune a acestei forme de lied. Tempo-ul se accelerează în secțiunea centrală mult mai învolburată, care se încheie cu izbucnirea în fortissimo a temei destinului. Revenirea temelor inițiale are un plus de agitație și de pasiune, care se liniștește treptat stingându-se într-un murmur.
Partea a treia, Allegro moderato, e un vals, o pagină limpede, simplă și totodată plină de conținut, care își expune caracterul grațios și eteric, care e însă alungat de ivirea temei destinului.
Finalul este o antiteză a primei părți. Acolo a fost căutare, îndoială, incertitudine, elan nemulțumit, aici e triumful și victoria. Tema destinului e remarcabil transformată în marș eroic victorios. Precedată de o introducere în Andante maestoso, furtunoasa mișcare în Allegro vivace e dansantă în spiritul unei chermeze populare. În coda e celebrată apoteoza victoriei pe care omul a repurtat-o asupra destinului.
Articol realizat de LAVINIA COMAN
