ORCHESTRA PHILHARMONIA DIN LONDON
CORUL ACADEMIC RADIO
CIPRIAN ȚUȚU dirijorul corului
CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
RĂZVAN RĂDOS dirijorul corului
JOSÉ CURA compozitor și dirijor
Program:
José Cura Modus (Kyrie din Recviemul argentinian)
José Cura Te Deum, dedicat celei de-a 25-a ediții aniversare a Festivalului, pentru soprană, cor mare și cor de copii (Primă audiție absolută)
solistă: POLINA PASZTIRCSÁK
José Cura Ecce Homo (Triptychum: Magnificat – Calvarium – Stabat Mater)
ELISA BALBO Maria (soprană)
RAMÓN VARGAS Cristo (tenor)
ROXANA CONSTANTINESCU Magdalena (alto)
MARIUS VLAD BUDOIU Iuda, Tribunos, Ioannes (tenor)
NICOLAS TESTÉ Vox Creaturæ, Caiphas, Pilatus (bas)
Născut în 1962 în Argentina, José Cura este un muzician complex, cu talente multiple: dirijor, compozitor, solist vocal, regizor. A cântat pe scene din Italia, a dirijat orchestre din Marea Britanie, Austria, Polonia, Italia și Ungaria. Din 2015 până în 2018 a fost a fost compozitor în rezidență al Orchestrei Simfonice din Praga. La noi în țară, a interpretat în 2007, la Opera Națională București rolul lui Don José din opera Carmen de Georges Bizet. Avem acum ocazia de a-l vedea pe José Cura în calitate de compozitor și dirijor al propriilor lucrări.
Recviemul (din care face parte secțiunea Modus) a fost scris în 1985 ca un omagiu pentru viețile pierdute în timpul războiului din Insulele Falkland, conflictul militar din 1982 dintre Argentina și Regatul Unit al Marii Britanii. Un război stupid și inutil de Cura și generația sa (cei născuți în 1962-1963). Muzicianul se consideră norocos pentru că nu a fost luat la luptă (a așteptat însă în stare de alertă), dar mulți prieteni ai săi au fost direct implicați. José Cura a compus Recviemul pentru toți cei care au murit în acest război, de ambele părți. „Este atât de stupid să mai existe războaie în vremurile noastre, să credem că într-un război există învingători și învinși. De fapt, există doar învinși, pierderi”. Lucrarea a fost scrisă pentru cor dublu, cu visul de a fi prezentată măcar o dată cu un cor argentinian și unul britanic, ca gest de reconciliere și simbol al păcii între cele două țări. Mai mult decât atât, compozitorul ar fi dorit ca prima audiție să fie în Argentina sau Marea Britanie, însă acest lucru a fost imposibil până astăzi, la 36 de ani de la compunerea Recviemului, unul dintre motive fiind desigur latura politică a subiectului. Lucrarea va avea prima audiție în forma sa integrală în 2022 la Budapesta, cu Orchestra și Corul Radiodifuziunii ungare. Pentru că nu știa când și dacă va fi posibilă vreodată o reprezentație integrală, compozitorul a inclus, de-a lungul ultimilor ani, părți din Recviem în alte concerte ale sale. Este vorba despre acest Kyrie pe care îl ascultăm la București, secțiune pe care o numește Modus atunci când se cântă separat, dar și părți din Dies Irae sau Lacrimosa, pe care le-a integrat și în opera sa comică Montezuma și Preotul Roșu. „Ar fi un vis să pot prezenta într-o zi Recviemul integral și la București, în Festivalul Enescu”, spunea José Cura.
Te Deum-ul a fost schițat pe hârtie în 2019. Când a primit invitația pentru Festivalul George Enescu, José Cura s-a gândit că ar fi o onoare pentru el ca prima audiție absolută să fie la București și a dedicat Te Deum-ul acestei ediții aniversare. „Trăim într-o lume în care cultura are mult de suferit, iar faptul că un festival celebrează cea de-a 25-a ediție este un lucru extraordinar și este necesar să strigăm acest lucru în gura mare. Suntem încă vii, suntem aici! Știu cât de dificil este să organizezi un eveniment de așa amploare în această perioadă de restricții și trebuie să spun că această aniversare a festivalului este, într-un fel, un act eroic și sunt mândru să particip la acest eveniment”.
Prima parte, Magnificat, a tripticului Ecce Homo datează din 1988, un an declarat de Papa Ioan Paul al II-lea ca fiind dedicat Sfintei Fecioare Maria. În acel an, soția lui José Cura, care pierduse până atunci două sarcini, spera din nou să aibă un copil. Astfel, acel an părea a fi providențial. José Cura avea 25 de ani când s-a născut primul său copil și tot atunci s-a născut Magnificat, odată cu bucuria de a fi tată. Un an mai târziu a scris Stabat mater, ca un complement pentru Magnificat și după alți câțiva ani Calvarium, care leagă cele două părți. Între timp, muzicianul a emigrat împreună cu familia în Europa pentru a-și căuta norocul – astfel a început cariera lui de solist vocal. Despre prima parte a oratoriului Ecce Homo, compozitorul afirmă: „În opinia mea, cu riscul de a părea lipsit de reverență, Magnificat este chintesența exaltării, dar și cântecul unei Marii foarte tinere, pline de vise și temătoare în fața viitorului. Astăzi, după secole de dogme, uităm că Maica Bisericii era, în momentul Bunei Vestiri, o fată la începutul adolescenței. De aceea, nu pot să-mi imaginez această situație altfel decât într-o lumină mai umană: este vorba de o fată căreia îi apare un străin (o lumină, un spirit, un vis, sau oricare ar fi crezul preferat, având în vedere că avem de-a face cu supranaturalul). Acesta îi spune, fără prea multe pregătiri: Vei da naștere fiului lui Dumnezeu. Cred că șocul trebuie să fi fost unul extrem, iar cumulul de sentimente care au însoțit-o de-a lungul vieții până în momentul în care și-a văzut fiul ucis a fost cel puțin devastator. În acest spirit am compus Magnificat în 1988”. În forma de astăzi a oratoriului Ecce Homo figurează așadar trei părți: Magnificat – începutul vieții lui Cristos, Calvarium – patimile și Stabat Mater, rugăciunea Fecioarei Maria lângă cruce, privindu-și fiul cum moare.
Articol realizat de dr. Andreea Kiseleff
