Cosmin Ifrim

Tenorul Cosmin Ifrim s-a născut la Arad, a studiat la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, unde s-a făcut remarcat datorită talentului său vocal. În perioada 2000-2008 a fost membru în ansamblul Operei de Stat din Viena şi a abordat roluri din cele mai diverse precum Lord Cecil în Roberto Devereux, Rinuccio în Gianni Schicchi, Beppe în I Pagliacci, Fenton în Falstaff. Pentru rolul susţinut în cadrul producţiei Billy Budd a primit medalia Eberhard Waechter.

În stagiunea 2008-2009 tenorul a interpretat cu succes rolul Alfredo din opera La Traviata în Londra, Maribor şi Atena, apoi prestaţiile sale artistice în spectacolele operelor La fille du régiment, Billy Budd, Susannah, Il Pirata au fost răsplătite cu minute în şir de aplauze. Cosmin Ifrim a mai cântat rolul Rodolfo în La Traviata sub conducerea muzicală a dirijorului Fabio Luisi, iar rolul Don Pedrillo din Răpirea din serai l-a consacrat pe scenele operelor din Roma şi Viena. Un moment de vârf al carierei sale l-a reprezentat abordarea partiturii de tenor a celebrei lucrări Stabat mater de Rossini, alături de Filarmonica din Israel.

Dintre rolurile susţinute în stagiunea 2004-2005 menţionăm Ducele în Rigoletto, Edgardo în Lucia di Lammermoor, Rodolfo în La Boheme la Opera din Cluj-Napoca, un concert de gală susţinut la Ostrava şi o nouă producţie a operei Turandot la Festivalul din Bregenz.

Zubin Mehta, Fabio Luisi, Donald Runnincles, Christian Thielemann, Franz Welser-Möst, Ulf Schirmer, Seiji Ozawa, Riccardo Muti sunt doar câteva nume cu rezonanţă alături de care tenorul Cosmin Ifrim a avut prilejul de a colabora.