CRISTIAN NICULESCU

In urma studiilor la Academia de Muzică din București cu Sandu Sandrin și Cristina Georgescu si la Hochschule der Künste Berlin cu Hans Leygraf, a absolvit mai multe cursuri de măiestrie cu Dimitri Bashkirov la Academia Mozarteum la Salzburg și la Academia Reina Sofia la Madrid.

A debutat cu Orchestra Națională Radio din București (1986) și la Ateneul Român in (1988). Au urmat concerte ca solist cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, cu Orchestra Națională și cu Orchestra de Cameră Radio din București, Filarmonica „Moldova” din Iași, Orchestra Transilvania din Cluj, Orchestra Banatul din Timișoara precum și cu alte orchestre din România. În străinătate este invitat să colaboreze atât ca pianist concertist cât și în cadrul serilor de muzică de cameră organizate sub auspiciile unor orchestre prestigioase, ca de exemplu: Cleveland Chamber Symphony Orchestra, Berliner Philharmoniker, Konzerthausorchester Berlin, Norddeutscher-Rundfunk Hamburg, Berliner Symphoniker, Brandenburgische Philharmonie Potsdam etc. A colaborat cu dirijori renumiți: Gerd Albrecht, Lior Shambadal, Camil Marinescu, Diego Masson, Victor Puhl, Misha Katz, Virko Baley, Iosif Conta, Emil Simon, Horia Andreescu, Corneliu Dumbraveanu, Ovidiu Balan, Cristian Brancusi, Iosif Ion Prunner. A susținut recitaluri și concerte camerale în săli de concerte de prestigiu, printre care Filarmonica din Berlin, Konzerthaus Berlin, Gasteig München, Filarmonica din București, Deutsche Oper Berlin, Musée de l’Armée din Paris sau în Studiourile de concerte ale Radioului Danez din Copenhaga si de la Norddeutscher-Rundfunk Hamburg si a efectuat turnee in Germania, Italia, Danemarca, Norvegia, Austria, Franța, Japonia și în SUA.

Este invitat la renumite festivaluri internaționale: Festivalul Internațional „George Enescu“ București, Berliner Festspielen, Classic Open Air Gendarmenmarkt Berlin, Musikfest Hamburg, Sommerakademie Mozarteum Salzburg, Amiata Piano Festival si „Concerto per 1848 Tasti” în Piazza del Duomo în Siena, Musik Bienale für Zeitgenössische Musik Berlin si „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi“ de la Bucuresti, Festivalul Internațional Edvard Grieg si Autunnale Festival in Norvegia, Festivalul Plage de Bangor in Franta. A susținut concerte împreună cu alți artiști renumiți: Jeremy Menuhim, Bruno Canino, Maurizio Baglini, Avi Avital, Ruxandra Donose, Angela Denoke, Felicia Filip, Mihaela Martin, Guy Braunstein, Florin Paul, Iosif Ion Prunner, Alexandru Tomescu, Frans Helmerson, Eduard Weismann, Cătălin Ilea, Michaela Fukachova, Ramon Jaffé, cu Cavrtetul Athäneum de la Berliner Philharmoniker, cu Cvartetul Aron de la Viena, precum si în calitate de membru fondator al Duo-ului pianistic Zsuzsa Balint & Cristian Niculescu, al ansamblului contempo Paris și a trioul Dinu Lipatti Trio Berlin. A efectuat înregistrări radio și pentru Compact Disc în România, Germania, Danemarca și Norvegia, atât cu lucrări pentru pian solo, camerale cât și ca solist al Orchestrei Naționale Radio București. Inregistrările sale sunt difuzate la studiourile de radio ale BBC London, NDR Hamburg, Deutschlandradio Berlin, Bayerischer Rundfunk si Radio Muzical Bucuresti.
Este detinator al Premiului Criticilor Muzicali din Romania.