Dan Dediu

Dan Dediu (*1967, Brăila) a studiat compoziția la București cu Ștefan Niculescu și Dan Constantinescu, iar la Viena cu Francis Burt. Diverse burse de creație sau cercetare (Herder și A. Berg – Viena, Ircam – Paris, New Europe College – București, Colegiul de științe – Berlin, Villa Concordia – Bamberg) au avut un rol hotărâtor în evoluția sa componistică. Creația sa cuprinde peste 170 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale: 5 simfonii și alte piese pentru orchestră (Narcotic Spaces, Ornements, Studii-Motto, Spaima, Frenesia, Mantrana, Grana, Verva, Primavera, Atlantis, Elegia minacciosa, Destinal), 11 concerte (saxofon, violă, vioară, violoncel, pian, triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel și orchestră, triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră), 6 cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formații, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică, patru opere (Post-ficțiunea, Münchhausen, Eva!, O scrisoare pierdută).

A obținut premii naționale și internaționale de compoziție și interpretare (Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen, 9 premii ale UCMR, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu) și a primit comenzi de la diferite festivaluri, ansambluri și interpreți renumiți. A fost publicat de Editura Muzicală și Peermusic (Hamburg-New York). Lucrările sale au apărut pe CD-uri în România (Societatea Română de Radiodifuziune, Editura Muzicală), Germania (Pro Viva, Cavalli Records, Neos, Klanglogo), Australia (Move Records), Olanda (NM Extra).

De asemenea, a publicat două monografii (despre Ludovic Feldman și Dan Constantinescu – aceasta din urmă împreună cu Valentina Sandu-Dediu), un volum de eseuri (Radicalizare și guerrilla), un ghid de compoziție (Cei 9i. Posibil ghid de compoziție muzicală după metoda ficționalistă), precum și multe studii, articole și conferințe. Între 2003 și 2006 a realizat pentru TVR 88 de episoade din serialul de inițiere muzicală Aventura sunetelor, pentru care a primit premiul ATF pe anul 2004, și 12 episoade din serialul Muzici dintr-o expoziție (2008-2009). Este Ofițer al Ordinului „Pentru Învățământ”, Cavaler și Ofițer al Ordinului „Meritul Cultural”.

A coordonat în calitate de director artistic festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, este profesor de compoziție, a fost șeful catedrei de compoziție din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, este directorul artistic al ansamblului Profil, iar între 2008 și 2016 a fost rectorul Universității Naționale de Muzică din București. De asemenea, este doctor honoris causa al Universității de Arte George Enescu din Iași și al Universității din Craiova.

Muzica sa degajă energie, claritate de exprimare, siguranță melodico-armonică, bazându-se pe un simț versatil al formei și al culorilor instrumentale, precum și pe o pendulare estetică între ludic și tragic. Sonoritatea tipică creațiilor sale este definită de mai multe elemente: staccato capricios, imprevizibile schimbări de dispoziție, intersecții de temporalități, imagistică asociativă bogată, motive melodice pregnante și memorabile, definiții psihologice precise realizate numai prin câteva sunete.