de Ruxandra Predescu
Am avut privilegiul de a petrece câteva minute cu maestrul David Geringas, președinte al juriului pentru secțiunea de Violoncel în cadrul Concursului George Enescu. Chiar după anunțarea clasamentului finalei, deși un pic obosit, David Geringas a rămas elegant, politicos, aproape galant, și chiar pus pe glume.
Lucrarea cu care Jaemin Han a luat premiul I la concurs are o semnificație aparte pentru dumneavoastră. A fost compusă pentru bunul lui prieten, Mstislav Rostropovich, cel cu care ați studiat violoncelul. Cum a fost audiția de astăzi?
A fost, de asemenea, lucrarea cu care am câștigat și eu premiul I la concursul Ceaikovski acum mulți, mulți ani. O cunosc foarte bine. A fost compusă în 1959 și de-atunci a fost cântată și predată de multe-multe ori, iar acum a venit acest băiat, cel mai tânăr dintre toți, cu o interpretare atât de fantastică, la nivel de maestru! În comparație cu alte interpretări din alte competiții, el a fost vădit superior. Sigur că sunt multe lucruri pe care acești tineri interpreți nu le stăpânesc încă, dar au tot timpul să le învețe!
Care ar fi unele dintre ele?
De exemplu, am observat că mulți dintre ei învață la perfecție notele și nu se interesează de contextul și momentul în care a fost compusă lucrarea, iar o parte din forță se pierde astfel.
Momentul în care orchestra a intrat pe scenă, am aplaudat și eu foarte tare, a fost extrem de emoționant!
A fost aceasta prima revenire în sala de concerte cu public?
În Lituania nu s-au reluat concertele cu public, așa că, da, a fost fantastic. Uite, astăzi, momentul în care orchestra a intrat pe scenă, am aplaudat și eu foarte tare, a fost extrem de emoționant, s-a simțit.
Cum a fost experiența jurizării în format hibrid?
Nu chiar atât de dificilă, pentru că am comparat același tip de interpretare – online sau pe scenă. Însă sunt foarte fericit că finaliștii au avut posibilitatea de a fi pe scenă cu orchestră și public, e cu totul altceva când interpretezi pe scenă față de o înregistrare.
Ce credeți că este nevoie ca un violoncelist să fie cu adevărat remarcabil?
După mine, nu e vorba de cineva care cântă corect ci mai degrabă de cineva care are și un mesaj de transmis, care are ceva de spus, ca muzician. Nu e suficient doar să cunoști lucrarea ci să pui în interpretarea ta cunoștințele și sentimentele tale, iar asta e ceva ce poți să auzi.
E ca în această glumă: Un dirijor vine la repetiții și spune «Avem această lucrare pe care trebuie s-o interpretăm mâine. Câti dintre voi o cunoașteți?». Jumărate spun că o știu, jumătate că nu. «Bine», le răspunde. «Cei care o cunosc să le spună și celor care nu o cunosc și ne vedem la concert!».
Cât de dificilă a fost activitatea dumneavoastră în acest ultim an? Ați concertat online, ați studiat offline?
N-a fost chiar așa dificilă pentru că am avut o mulțime de alte lucruri de făcut. Fiecare ne trăim propria viață, iar viața a continuat, așa că mai multe concerte, mai puține concerte… Asta nu contează atât de mult. Ce contează este ca mintea și sufletul să fie acolo, neștirbite, și dragostea pentru profesie. În ultimii doi ani am publicat mai multe cărți ale soției, traduse în opt limbi diferite, și m-am ocupat îndeaproape de drepturile de autor și de felul în care au fost adaptate în limbile pe care eu le cunosc. Am fost chiar foarte ocupat!
