Între 16 și 19 iunie, Festivalul Enescu Online prezintă o capodoperă în premieră: opera Femeia fără umbră (Die Frau ohne Schatten) de Richard Strauss. Spectacolul a avut loc în cadrul ediției din 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, contribuind la nominalizarea acestuia la International Opera Awards 2020, în top 5 evenimente de gen care promovează muzica de operă la nivel mondial.
Lucrare straussiană de mare anvergură artistică, dificilă și rar văzută chiar pe scenele marilor teatre lirice ale lumii, Femeia fără umbră a fost prezentată pe scena Sălii Palatului în interpretarea concertantă a unei garnituri solistice și orchestrale impecabile, avându-l la pupitru chiar pe directorul artistic al Festivalului, dirijorul Vladimir Jurowski.
Orchestra Radiodifuziunii din Berlin a copleșit auditoriul printr-o redare expresivă, în caracter, a partiturii lui Richard Strauss, impresionantă prin complexitatea volumelor și intensităților coloristice, ca și prin densitatea și opulența sonoră. Am văzut un Jurowski atent, autoritar, atoatecuprinzător, incisiv dar echilibrat, un vrăjitor al sunetelor care a ținut publicul cu sufletul la gură pe toată durata unui spectacol-maraton de trei ore și jumătate. Aplauzele frenetice la final, minute în șir, și nenumărate chemări la rampă au răsplătit un spectacol magnific, un triumf ‘fără umbră’.
Amplă în semnificații și bogată în simboluri, cu o orchestrație masivă și linii solistice extrem de dificile, opera Die Frau ohne Schatten este un adevărat tur de forță muzical și artistic. Concepută de Strauss pentru 164 de instrumente, piesa include două coruri și 20 de personaje, soliști cu roluri dificile și intense. O altă particularitate a operei este folosirea unor instrumente rare, cum sunt armonica de sticlă, orga, mașina de vânt și de tunete, pentru a reda numeroasele nuanțe ale poveștii și pentru a reprezenta metaforic lumea spiritelor și cea a oamenilor, întrepătrunse în căutarea iubirii și a împlinirii. În abordarea premierei sale românești în cadrul Festivalului, opera a fost completată de proiecții video semnate de regizorul și artistul vizual Carmen Lidia Vidu, care și-au propus să ofere noi posibilități de receptare și raportare la partitură.
Aflată la a doua colaborare cu Festivalul Internațional George Enescu, regizoarea de teatru și film Carmen Lidia Vidu s-a impus ca un realizator relevant de teatru multimedia din România. Deschisă experimentelor, ea integrează în abordările sale scenice instalații, proiecții video, muzică live sau dans, forme de expresie menite să îmbogățească experiența publicului.
Prestația impresionantă a orchestrei berlineze în premiera românească a operei Die Frau ohne Schatten a fost susținută de la fel de spectaculoasa performanță a Corului Radiodifuziunii din Berlin, un adevărat star colectiv, cotat în top cinci cele mai bune ansambluri din lume ale momentului. Rundfunkchor Berlin susține în jur de 60 de concerte pe stagiune și este deținătorul a trei Premii Grammy. Varietatea excepțională a repertoriului, completată de bucuria și deschiderea față de nou și experiment, recomandă Corul ca partener al unor orchestre internaționale renumite, sub conducerea unor dirijori de marcă, cum sunt Sir Simon Rattle, Kirill Petrenko, Christian Thielemann, Yannick Nézet-Séguin sau Vladimir Jurowski. Corul este partenerul permanent al Filarmonicii din Berlin, precum și al Orchestrei Simfonice Germane din Berlin și al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin.
În reprezentația în premieră a operei Femeia fără umbră, Corul Radiodifuziunii din Berlin a fost dirijat de Benjamin Goodson. A participat, de asemenea, Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Răzvan Rădos.
Vladimir Jurowski – unul dintre cei mai apreciați dirijori ai zilelor noastre – este director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin (RSB) începând din toamna anului 2017. S-a născut la Moscova, unde a absolvit o primă parte din studiile sale muzicale la conservator. În 1990, s-a mutat împreună cu familia în Germania, unde și-a finalizat studiile la Conservatoarele din Dresda și Berlin. Debutul său internațional a avut loc în 1995, la Festivalul din Wexford, precum și pe scena Operei Regale Covent Garden din Londra.
Vladimir Jurowski a fost numit dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonice din Londra în 2003, devenind dirijor principal în 2007. Mai mult, este director artistic al Orchestrei Academice de Stat Evgheni Svetlanov din Rusia și consilier artistic al Ensemble Unitedberlin. În 2015 a fost numit director artistic al Festivalului George Enescu din București. În martie 2018 a anunțat că urmează să ocupe funcția de director muzical general al Operei Bavareze de Stat începând cu stagiunea 2021/2022. În trecut a fost prim capelmaistru al Operei Comice din Berlin (1997-2000) și director muzical al Festivalului Glyndebourne (2011-2013). În martie 2016 a obținut titlul de Doctor Honoris Causa al Colegiului Regal de Muzică din Londra.
Vladimir Jurowski dirijează orchestre de top din Europa și America de Nord, dintre care amintim Capela de Stat din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestrele din Boston, Cleveland și Philadelphia, Filarmonicile din New York, Berlin și Viena. De asemenea, participă regulat la festivaluri internaționale precum BBC Proms și dirijează producții de operă pe scene importante precum Metropolitan din New York, Opera Națională Galeză, Teatrul Scala din Milano, Teatrul Bolșoi și Semperoper din Dresda.
Detalii despre operă (text de Ligia Ardelean)
Richard Strauss (1864-1949), compozitor postromantic german, a realizat o fuziune între tradiție și inovație, câștigându-și încă din timpul vieții o solidă și perenă apreciere. A creat în diverse genuri, pe care le-a aprofundat succesiv: muzică de cameră, poeme simfonice și simfonii programatice, concerte, lieduri, coruri, opere. Concentrându-se asupra acestui ultim gen, i-a dăruit 16 lucrări între care Salomeea, Elektra, Cavalerul rozelor, Ariadna la Naxos, Femeia fără umbră, Elena egipteanca, Arabella, Intermezzo, Femeia tăcută, Capriccio. Ele au rămas în atenția publicului, Richard Strauss fiind, după Giacomo Puccini, cel mai reprezentat compozitor al secolului XX pe scenele lumii și situându-se totodată printre primii zece cei mai reprezentați compozitori de operă ai tuturor timpurilor. Creația sa se distinge prin eleganța formei, plasticitatea uluitoare a imaginilor sonore, măiestria orchestrației precum și a scriiturii vocale.
Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră), pe un libret de Hugo von Hofmannsthal inspirat de literatura fantastică scandinavă, arabă și germană, a avut premiera absolută acum un secol, la Viena (octombrie 1919). Este una dintre cele mai sofisticate opere straussiene, cu o policromie sonoră și o simbolistică aparte, cu scene și monologuri ample, cu expresive interludii, cu părțile vocale complexe, de mare dificultate pentru protagoniști, și cu un aparat orchestral copleșitor, nemaivorbind despre efectele scenice aferente unui subiect cu elemente supranaturale.
Actul I. În prima scenă, desfășurată pe terasa palatului imperial, Mesagerul trimis de tatăl Împărătesei – Stăpânul spiritelor – o anunță pe doica ei că aceasta va trebui să se întoarcă definitiv printre spirite, iar soțul ei, Împăratul, se va transforma în stană de piatră. Motivul aceste pedepse era acela că, deși conviețuia de un an cu un muritor, trupul ei rămăsese lipsit de consistență materială, neputând lăsa nicio umbră; umbra fiind simbolul rodniciei, implicit al vieții ca ființă terestră. Sosește apoi Împăratul, care rememorează prima sa întâlnire cu Împărăteasa – apărută la vânătoare sub forma unei gazele, în brațele lui ea a luat înfățișare umană. Pierzându-și puterea de a se transforma în orice ființă își dorea, Împărăteasa a rămas de-atunci captivă între lumea spiritelor și cea a muritorilor, amenințată fiind totodată de un blestem. Vocea șoimului de vânătoare al Împăratului i-l amintește: „Femeia nu are umbră, Împăratul trebuie să împietrească.” Ea hotărăște deci să coboare printre oamenii de rând pentru a găsi, cu ajutorul doicii sale, o femeie care să-i cedeze umbra.
Scena a doua are loc în casa vopsitorului Barak, a cărui soție, arțăgoasă și frustrată, pare gata să renunțe definitiv la mereu amânata bucurie a maternității. Ba chiar își alungă soțul din patul conjugal, pentru a le găzdui pe Împărăteasă și pe doica ei, sosite incognito. Flateria doicii, traiul în bogăție și desfătare amoroasă cu care o va tenta aceasta și pe parcursul actului următor, îi vor întări decizia de a-și vinde Împărătesei, la schimb, „inutila-i umbră”.
Actul II, prin situațiile parțial neverosimile ce se perindă în cele 5 scene ale sale, reliefează pregnant profilurile personajelor. Apar pe rând în prim-plan bonomia lui Barak (caracterizat muzical prin cea mai cantabilă linie vocală a operei), dragostea pasională, sfâșiată de gelozie a Împăratului (tenor eroic cu fraze expansive), abilitatea manipulativă a doicii, adevărat Iago feminin (constituind un ofertant rol de mezzosoprană), sensibilitatea introvertită, chinuită de remușcări a Împărătesei (conștientizând treptat consecințele nefaste ale prezenței sale printre muritori în unul dintre cele mai rafinate roluri straussiene de soprană), natura frustă, temperamentală a soției vopsitorului (exprimată într-o extrem de solicitantă scriitură de soprană dramatică).
Actul III are 4 scene. În prima, vopsitorul Barak și soția sa, căzuți într-un abis, jinduiesc la viața lor dinainte, prețuind-o abia acum când pare pierdută. O voce din înălțimi le indică însă izbăvitoarea ieșire.
După ce încearcă să-i deruteze pe Împărăteasă, pe Barak și pe soția lui, doica este condamnată de Stăpânul spiritelor să rătăcească veșnic printre oamenii pe care-i ura.
Între timp, rugămintea Împărătesei către Stăpânul spiritelor, de a-i permite traiul printre muritori alături de soțul ei, are drept unic răspuns viziunea pietrificării acestuia. Dacă ar bea din „apa vieții”, Împărăteasa ar putea avea umbra soției vopsitorului, dar ea refuză vehement să le răpească acestor oameni – pe cale de a se regăsi – șansa împlinirii conjugale. Onestitatea sacrificiului ei ridică blestemul; propria-i umbră i se așterne la picioare, iar soțul ei iese din încremenire.
Cele două cupluri reunite își împletesc vocile cu cele ale copiilor încă nenăscuți într-un final magnetic și emoționant.
