Între 26 și 28 aprilie, Festivalul și Concursul George Enescu online prezintă un concert susținut de Orchestra Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia, sub bagheta dirijorului român Gabriel Bebeșelea. Solist este violonistul australian Ray Chen, o stea în plină ascensiune a violonisticii mondiale, apreciat de critici și de public deopotrivă.
Concertul a avut loc în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din septembrie 2019, la Sala Palatului. Seara a fost deschisă de Pastorală – fantezie, una dintre lucrările enesciene fără număr de opus, interpretată o singură dată în timpul vieții compozitorului și readusă în atenția publicului chiar de Gabriel Bebeșelea, prima dată în 2017. Violonistul Ray Chen a câștigat admirația melomanilor prin tehnica sa impresionantă și prin pasiunea și suflul viguros care s-au făcut simțite în interpretarea Concertului pentru vioară de Erich Wolfgang Korngold. La final, Simfonia Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski a fost refugiul de romantism profund al programului, o zonă a repertoriului însușită intim de muzicieni și mult îndrăgită de public.
Ray Chen este un violonist care redefinește noțiunea de muzician clasic pentru secolul XXI. Cu o prezență emblematică în mediile online, Chen ajunge la milioane de oameni, inspirându-i și lărgind astfel sfera publicului de muzică clasică. Muzica sa are impact asupra unui public global, acest lucru reflectându-se în angajamente alături de cele mai importante orchestre și în săli de concerte prestigioase din întreaga lume. A devenit cunoscut în urma câștigării Concursurilor Yehudi Menuhin (2008) și Regina Elisabeta (2009), iar ulterior și-a construit o carieră înfloritoare în Europa, Asia, SUA, precum și în Australia natală, atât prin activitatea concertistică, cât și prin înregistrări.
Dialogul dintre vioară și orchestră se derulează sub coordonarea minuțioasă a dirijorului român Gabriel Bebeșelea. Dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, este admirat pentru entuziasmul și muzicalitatea sa, cu o reputație care a crescut substanțial și rapid în ultimii ani, consacrându-l în lumea dirijorală internațională. În stagiunea 2019/2020, Gabriel Bebeșelea a debutat alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestra Simfonică din Barcelona, Orchestra Tonkünstler și Orchestra Simfonică din Singapore. Colaborările viitoare includ reveniri la pupitrul unor ansambluri precum Orchestra Konzerthaus din Berlin, Orchestra Filarmonicii Naționale Ruse, Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” și Orchestra Ulster. Promotor inspirat al creației enesciene în toate proiectele în care este implicat, dirijorul Gabriel Bebeșelea declara într-un interviu recent: „Una dintre cele mai puternice satisfacții e faptul că în momentul de față orchestrele străine îmi cer să interpretăm tot mai multă muzică de George Enescu.”
Detalii despre program (text de Mioara Bâscă)
George Enescu Pastorale-Fantaisie pour petit orchestre
Erich Wolfgang Korngold Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35
Moderato nobile / Romance, Andante / Allegro assai vivace
Piotr Ilici Ceaikovski Simfonia în si minor op. 58, Manfred
Lento lugubre – Moderato con moto / Vivace con spirito / Andante con moto / Allegro con fuoco
Abandonată într-un sertar după prima audiție, din 19 februarie 1899, Pastorale-Fantaisie pour petit orchestre de George Enescu (1881-1955) a avut nevoie de 118 ani ca să ajungă din nou în sala de concert. Redescoperirea o datorăm dirijorului Gabriel Bebeșelea, care a transcris, analizat, editat și tehnoredactat manuscrisul, a dirijat și înregistrat „această bijuterie de tinerețe” a creației enesciane. Analiza partiturii dezvăluie nivelul stăpânirii tehnicilor de compoziție al lui Enescu, iar din arhitectura lucrării, construită într-o formă tripartită, se observă dexteritatea utilizării formelor specifice barocului și influența muzicii lui Bach.
Erich Wolfgang Korngold (1897-1957) este unul dintre marii compozitori ai primei jumătăți a secolului XX. După perioada în care s-a dedicat muzicii de film, Korngold a reluat un proiect mai vechi: Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35, finalizat în 1945. Partitura este dedicată Almei Mahler. În cele trei părți ale concertului, Korngold realizează în premieră preluarea de teme muzicale din propriile coloane sonore ale unor filme. O idee muzicală din Another Dawn (1937) devine tema de deschidere a părții întâi, a cărei temă secundă este preluată din Juarez (1939). Motivul liric din Anthony Adverse (1936) se impune în partea lentă, alături de o temă originală ce pare să fi fost scrisă special pentru acest concert. Apoi vioara solistă strălucește pe tema din The Prince and the Pauper (1937), ce stă la baza unor variațiuni exuberante. Caracterul eclectic al preluărilor tematice este atenuat de noua identitate pe care harul compozitorului le-a conferit-o în acest concert.
Manfred, simbol al eroului romantic de geniu, a fost considerat dublura Lordului Byron, care a scris poemul dramatic omonim în Elveția (1816-1817), după plecarea sa din Anglia, ca urmare a unui răsunător scandal legat de acuzații de incest. Vinovăția unei pasiuni interzise, care torturează sufletul eroului principal, au rezonat cu Piotr Ilici Ceaikovski și i-au oferit motivația de a compune Simfonia în si minor op. 58, Manfred.
Tulburătoare, profundă, de o sinceritate dureroasă, legată de subiecte tabu (tăinuita homosexualitate a compozitorului), simfonia conține unele dintre cele mai chinuitoare muzici scrise vreodată. Personajul Manfred este o prezență torturată în toate cele patru părți ale simfoniei. În prima parte, Lento lugubre, rătăcește în Alpi – singur, izolat de restul oamenilor, chinuit de dorințe fără speranță, caută în van ajutor la puterile întunericului, căci nu poate uita. Amintirea Astartei pierdute îl duce la disperare. În partea a doua, Vivace con spirito, contemplă detașat sublimul naturii alpine și ființele supranaturale apărute pe un curcubeu deasupra unei cascade. Imaginea vieții simple, libere și pașnice a oamenilor de munte, din partea a treia, Andante con moto, îl lasă indiferent. În finalul Allegro con fuoco, moartea lui Manfred survine după ce spiritul evocat al Astartei îl iartă. Înainte de mântuire, însă, face o călătorie în palatul subteran al lui Arimanes, un adevărat pandemoniu în care are loc o orgie infernală. Ceaikovski salvează și eliberează explicit sufletul lui Manfred – pe măsură ce agitația muzicii ajunge în final aproape de nesuportat, el inserează vraja unui coral de o pace infinită.
