Interviu de Cristina Enescu
Unul dintre cei mai importanți harpiști ai generației sale, virtuoz elegant și curajos, promotor pasionat al muzicii camerale și orchestrale dar și al compozițiilor vechi și noi pentru harpă, Xavier de Maistre lasă o impresie de-a dreptul aristocratică. Într-un fel e chiar unic, fiind nu doar un muzician ce caută constant să lărgească repertoriul și popularitatea instrumentului său, ci și uneori singurul care abordează unele transcrieri pentru harpă ale unor compoziții importante.
Ținuta elegantă pe scenă, o inteligență creativă ce îl face să caute consistent și constant noi orizonturi pentru potențialul expresiv al harpei, plus un control fin al acesteia – sunt trăsături importante din imaginea acestui muzician a cărui artă este impresionantă, și ale cărui proiecte sunt interesant de urmărit. În concertele sale, combinația de profesionalism și personalitate descoperă culori ale harpei pe care mulți nu le cred posibile.
La Festivalul Enescu 2019, harpistul francez a susținut un recital alături de una dintre sopranele de coloratură din elita contemporană, diva germană Diana Damrau. Chiar înaintea plecării lui Xavier de Maistre din București am reușit să avem o discuție despre programul interesant al recitalului susținut, dar și despre alte câteva lucruri legate de harpă și viața cu ea.
Programul pe care l-ați ales împreună cu Diana Damrau pentru Ateneul Român a inclus o selecție de clasici precum Mendelssohn, Liszt, Rachmaninoff, Poulenc și o compoziție surprinzătoare pentru harpă a lui Enescu, dar și lucrări ale unor compozitori mai puțin cunoscuți precum rusul Vladimir Vlasov, venezueleano-francezul Reynaldo Hahn, harpista și compozitoarea franceză Henriette Renié. De ce acest buchet anume de lucrări?
Am colaborat și anterior cu Diana [Damrau], iar amândoi căutăm muzici care în primul rând să ne placă nouă. Acum am ales niște lucrări rusești și franțuzești care merg foarte bine pentru soprană și harpă. De asemenea, ne propunem mereu să prezentăm și muzici mai puțin cunoscute publicului. De exemplu acea lucrare frumoasă a lui Enescu [Allegro de concert], singura pe care a scris-o pentru harpă. De fapt a fost scrisă pentru harpa cromatică, o versiune a acestui instrument de la începutul secolului XX; nu avea pedale ci două seturi de corzi, și permitea o cromatică foarte bogată. De aceea, când cânți pe harpa cu pedală piese scrise pentru harpa cromatică, trebuie să ai mereu acele game cromatice, ceea ce e destul de provocator dar și frumos.
De asemenea, am cântat și Rachmaninoff, „Sirena”. Și eu și Diana iubim repertoriul romantic, ne permite să atingem foarte multe culori și asta e mișcător. A fost ideea ei să încheiem prima parte a concertului cu acel cântec superb, „Fântâna de la Bakhchisarai” de Vlasov (pe textul lui Pușkin), și a fost perfect pentru harpă. Puteai efectiv să auzi curgerea apei.
Cum de v-ați îndrăgostit tocmai de harpă, încă de la vârsta de 9 ani?
De fapt, inițial m-am îndrăgostit de profesoara mea de harpă, o femeie frumoasă pe care o plăceam atât de mult încât am vrut să învăț instrumentul pe care îl preda. Dar apoi, desigur, s-a născut o dragoste între mine și harpă, pe care o privesc ca pe o orchestră în sine. Încerc să crez o cromatică cât de variată posibil. Când oamenii vin și îmi spun „ah, nu am crezut niciodată că asta e posibil pe acest instrument!”, simt că mi-am atins obiectivul.
Ideea că harpa este un instrument de sunete și piese exclusiv angelice încă persistă, iar asta nu îi face dreptate. În interpretările dv. arătați mereu că harpa are și mult caracter, forță, chiar toane. Ce fel de personalitate vedeți în acest instrument?
Aveți dreptate, și exact asta am intenționat, să scot harpa din colțul ei de muzică angelică, de salon, în care mulți tind să o uite. Am fost încântat când, după concertul de la Ateneu, mi s-a spus „nu ne-am imaginat că harpa are asemenea forță și energie”. Acesta este scopul meu de fapt, să exprim o cromatică extrem de bogată și de asemenea să arăt forța acestui instrument.
Cariera dv. implică evident îndelungi îmbrățișări ale harpei, adesea provocatoare din punct de vedere fizic. Cum faceți față efortului la care vă supune corpul acest instrument?
Îmi face plăcere această luare în brațe a harpei, ca într-o îmbrățișare, ca și faptul că între mine și sunet nu se interpune nimic. Harpiștii au contact direct cu corzile, fără ciocănele, fără arcuș. Este un instrument extrem de fizic, iar mie îmi place senzația de atingere și ciupire a corzilor. Pe de altă parte, e drept că este un instrument cu greutate, la propriu, și la care trebuie să ții umerii ridicați pentru mult timp. Acesta este motivul pentru care, peste ani, mulți harpiști pot ajunge să aibă unele probleme fizice. Eu merg des la sală ca să echilibrez această presiune, și fac relaxări. Încerc să evit încordarea, și să folosesc încheieturile pentru a îmi relaxa mușchii brațelor.
Ați fost un pionier al lărgirii repertoriului harpei, atât prin adaptarea diferitor compoziții cât și prin comisionarea de lucrări noi. A fost acesta un scop pentru dv. sau pur și simplu a apărut ca o necesitate?
Ambele. Am realizat destul de timpuriu că harpa ar putea fi un instrument extrem de popular, era foarte atractivă pentru public. Dar nu aveam repertoriu, și cred că acesta e principalul motiv pentru care harpa nu este un instrument major pe scenă. Știam că, dacă vreau să-mi construiesc o carieră ca solist (ceea ce toată lumea a spus că e imposibil), trebuia să găsesc idei noi pentru a o prezenta publicului. Am început cu aranjamente, m-am gândit că e mai simplu cu compozitori precum Debussy, Mozart, Haydn. După ce am devenit mai cunoscut am avut posibilitatea de a comisiona lucrări scrise de compozitori contemporani celebri. Am simțit că este datoria mea ca harpist de elită al generației mele să fac asta.
De multe ori compozitorilor le este teamă de acest instrument, care e destul de provocator pentru că are acest sistem de pedale, iar majoritatea compozitorilor sunt pianiști sau violoniști, deci harpa nu le este familiară. În consecință, a compune pentru harpă durează mai mult. Simt că este responsabilitatea mea acum să motivez compozitorii contemporani să scrie pentru acest instrument.
Recent ați lucrat la un proiect cu flamenco alături de marea doamnă a castanietelor, Lucero Tena. În sezonul 2019-2020 veți avea un alt proiect interesant alături de cunoscutul tenor mexican-francez Rolando Villazon, care de asemenea concertează în cadrul Festivalului Enescu de anul acesta.
Într-adevăr, îl cunoșteam pe Rolando din anii mei vienezi, când el cânta mult cu Opera de Stat din Viena. Știam că e foarte creativ și mereu în căutare de proiecte noi, dar și faptul că harpa joacă un rol important în muzica folclorică din America de Sud. Așa că am vrut să fac un proiect în jurul acestor muzici tradiționale, și m-am bucurat că el a acceptat să mi se alăture. Va fi un proiect interesant, iar uriașa carismă a lui Rolando cu siguranță îl va face și mai entuziasmant. Proiectul va fi anul viitor, cu un prim concert în februarie, apoi o înregistrare și un turneu mare din iulie.
Când vreți să vă relaxați departe de harpă, ce activități aveți?
Sporturile de apă. Mă duc la mare și fac ski nautic, wind surfing, scufundări. Sunt un om al apei, la mare las harpa deoparte.
Și pe ce alte muzici evadați?
Nu ascult multe alte muzici, dar iubesc opera. Acum că fiicei mele îi place muzica pop, încep și eu să descopăr acest univers nou împreună cu ea. Dar în general, ceea ce îmi place atunci când iau o pauză de la harpă este liniștea.
