Muzician entuziast cu o personalitate multifațetată, Henri Demarquette cântă la violoncel de parcă ar da foc unei păduri adânci; nici una dintre mișcările arcușului nu lasă ascultătorul indiferent, deoarece artistul trezește subconștientul muzicii. Bellamy (Le Monde de la Musique)
Henri Demarquette, născut în anul 1970, avea treisprezece ani când s-a înscris la Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris, unde a studiat cu Philippe Muller și Maurice Gendron. A primit cu unanimitate de voturi un Premier Prix, și a lucrat cu Pierre Fournier și Paul Tortelier înainte de a lua lecții de la Janos Starker în Bloomington, SUA. Familiarizat cu scena încă de la vârsta de paisprezece ani, Demarquette a debutat în concert la șaptesprezece ani cu un recital la Théâtre du Châtelet din Paris și cu o înregistrare pentru France 3 Television alături de pianista Hélène Grimaud. I‑a atras atenția lordului Yehudi Menuhin, care l-a invitat să interpreteze Concertul lui Dvorák la Praga și Paris, sub bagheta lui Menuhin însuși. Începând de atunci, cariera sa a căpătat o dimensiune internațională, purtându-l în numeroase capitale în compania celor mai mari orchestre franceze și internaționale – cel mai recent Orchestre National de France, London Philharmonic, Vienna Chamber Orchestra, Paris Orchestral Ensemble, Tokyo Symphony, Bordeaux- Aquitaine National Orchestra, Symphonia Varsovia, Neue Philharmonie Westphalen – și a apărut alături de partenerii săi pianiști preferați Brigitte Engerer, Michel Dalberto și Boris Berezovsky.
O fire curioasă, Henri Demarquette interpretează frecvent compoziții muzicale contemporane și are o pasiune pentru piesele rare. Lucrează în strânsă colaborare cu mari compozitori contemporani și a inspirat compoziții de Olivier Greif (Concertul „Durch Adams Fall”), Pascal Zavaro (Concert), Eric Tanguy (Nocturnă), Florentine Mulsant (Sonată) sau Alexandre Gasparov (Nocturnă).
Interpretarea Concertului „Tout un monde lointain” de Henri Dutilleux alături de Akademisches Orchester Mannheim, sub bagheta lui Frédéric Chaslin, a fost înregistrată video pentru France Europe Média cu sprijinul SACEM.
În anii 2011 și 2012, cântă alături de Orchestre National de France, Sinfonia Varsovia, Saint Peterburg Philharmonic Orchestra, Ural Philharmonic Orchestra, NDR Hanover, Orchestre National de Lille, Orchestre Français des Jeunes, Orchestre Philharmonique de Marseille. De asemenea, susține concerte la Théâtre des Champs Elysées împreună cu Brigitte Engerer, la Salle Pleyel cu Vadim Repin, la Berlin Philharmonie, Salle Gaveau sau la Tokyo International Forum.
Abordarea sa deschisă asupra muzicii este reflectată de discografia sa, iar numeroase înregistrări ale lui Demarquette au câștigat premii atât în Franța, cât și în străinătate, dintre care le amintim pe următoarele:
- Jean Cras, String trio, Quintett, cu Juliette Hurel, Marie-Pierre Langlamet, Philippe Graffin și Miguel da Silva (Timpani Records)
- Camille Saint-Saëns, Concerto No. 1, Sonata No. 1, „Carnaval des Animaux”. Ensemble Orchestral de Paris sub bagheta lui J. Swensen, B. Engerer, B.Berezovsky: piane
- Concertul „Par La chute d’Adam” și Sonata lui Olivier Greif (1950-2000) cu Orchestre National de France sub bagheta lui J.C. Casadesus și G.Bellucci: pian
- „Three Brahms Sonatas”, cu Michel Dalberto
- „L’Invitation au voyage”, lucrări de Fauré, Debussy, Ravel cu Brigitte Engerer
- „Complete Sonatas of Ludwig van Beethoven” cu Michel Dalberto
- „Complete Works of Frederic Chopin” cu Brigitte Engerer (Intrada)
- „Six Suites for Cello Solo by J.S. Bach” (colecția Étoiles du Festival d’Auvers sur Oise)
- „Two Concertos by Joseph Haydn” cu Toulouse Chamber Orchestra
- „Légende” de Jean Cras cu Luxembourg Philharmonic (Timpani)
- „Complete Works for Cello and Piano”, de James MacMillan, cu pianistul Graham Scott.
Demarquette a mai obținut „Prix de la Fondation Simone et Cino del Duca” acordat de Académie des Beaux Arts.
Henri Demarquette cântă pe violoncelul „Le Vaslin” fabricat de Stradivarius în anul 1725, împrumutat de LVMH/ Moët Hennessy Louis Vuitton și folosește un arcuș Persois datat din 1820.
