Daria Parkhomenko din Rusia a câștigat premiul I al Secțiunii de Pian, după o finală de excepție în cadrul căreia a cântat alături de ceilalți doi finaliști (Daumants Liepins din Letonia, câștigătorul premiului II, și Alexander Panfilov din Rusia), alături de Orchestra Filarmonică George Enescu dirijată de Vassily Sinaisky.
Cu o prezență scenică puternică și strălucitoare, pianista a fost a doua dintre finaliști care a interpretat una dintre cele mai provocatoare, temute și complexe partituri pentru pian, probabil din întreaga literatură muzicală: Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în re minor op.30 de Serghei Rahmaninov.
În timp ce se aștepta rezultatul deliberării juriului, se zvonea în rândul publicului din superba rotondă a Ateneului că Daria Parkhmoneko a fost cea mai ”rahmaninoviană” dintre cei trei muzicieni ai acestei finale de nivel înalt, reușind să atingă acel echilibru fin dintre o anumită lejeritate a interpretării și un anumit sentiment puternic, greu al muzicii acestui romantic târziu rus, care spunea despre interpretarea muzicală că ”solicită instinctul creativ al muzicianului”, și că în mod necesar trebuie să includă multă culoare. Prestația pianistei din Rusia a fost nu doar plină de virtuozitate tehnică, dar și de o multitudine de nuanțe, împletite toate într-o interpretare aparent lipsită de efort, ca o conversație intimă între ea și acest compozitor preferat al ei.
Ai câștigat Concursul Enescu interpretând ceea ce mulți muzicieni reputați consideră una dintre cele mai provocatoare lucrări pentru pian. Cum resimți această combinație de premiu I, Rahmaninov și, în plus, o lucrare extrem de dificilă?
Întotdeauna mă bucur mult când pot interpreta o lucrare atât de dificilă și de complexă. De fapt, mă pot concentra chiar mult mai bine atunci când cânt în fața unui public numeros în timpul unui concurs.
Cum a intrat muzica în viața ta și care este drumul tău profesional acum?
Am început să studiez pianul la patru ani. Sora mea mai mare mergea la o școală de muzică, mama m-a dus și pe mine acolo mai târziu, iar astfel l-am întâlnit pe unul dintre cei mari profesori, pe Sergey Uspenko. Acum locuiesc și studiez în Germania, cu profesorul Stepan Simonian. Am avut câțiva profesori de nivel înalt, care mi-au fost sursă de inspirație și m-au modelat foarte mult.
Care este compozitorul tău preferat?
Fără îndoială, Rahmaninov. Deși a părăsit Rusia destul de timpuriu, în fiecare lucrare a lui pot să simt un dor constant de a reveni acasă. Ador acest spirit rusesc din muzica lui! E atâta culoare și sunt atâtea emoții în tot ce a scris… Găsești la el atât un aer mai întunecat, cât și unul luminos. Pentru mine, muzica lui e mereu extrem de caldă, atinge publicul în mod foarte puternic, de la inimă la inimă.
Și după Rahmaninov?
N-aș putea spune… Rahmaninov e cu adevărat pasiunea mea acum. Simt muzica lui ca și cum ar fi a mea.
Te-ai mai întâlnit cu muzica lui George Enescu înainte de participarea la Concursul Enescu?
Da, ascultasem mai multe dintre lucrările lui înainte. Sonata Nr. 2 pentru pian a fost prima lucrare pe care am interpretat-o în acest concurs, a fost o premieră interpretativă pentru mine. Mi-ar plăcea să cânt mai multe din lucrările lui Enescu, partiturile pentru orchestră sau sonatele pentru pian.
Ce te motivează în acest moment al carierei tale?
Mă străduiesc să îmi îmbunătățesc performanțele cu fiecare concert, dar și să păstrez vie plăcerea de a cânta.
Cum e „un concert reușit”?
Pentru succesul unui concert cred că e cel mai bine uneori să nu exersezi prea mult. Încerc să găsesc diferite surse de inspirație de fiecare dată când cânt, dar nu printr-un exces de pregătire. Asta te poate împovăra.
Dacă mâine ți s-ar putea îndeplini orice dorință ca pianistă, ce ți-ai dori?
Cu siguranță mi-aș dori să cânt la Elbphilharmonie din Hamburg, unde locuiesc acum!
