Jaemin Han – violoncelist coreean, cel mai tânăr câștigător al Premiului I din istoria Concursului Internațional „George Enescu”, la doar 15 ani
Cum a început educația dumneavoastră muzicală și ce v-a făcut să alegeți violoncelul?
J.H.: Părinții mei sunt amândoi flautiști și am avut de mic ocazia să intru în contact cu muzica clasică, astfel încât era firesc să încerc și eu să învăț să cânt la un instrument muzical. La început am cântat la vioară și apoi la pian, până într-o zi, când o prietenă de-a mamei mele mi-a arătat violoncelul. Atunci am simțit ceva cu totul special, ceva ce nu mai trăisem cu vioara sau cu pianul, și m-am îndrăgostit de sunetul grav al violoncelului, care îi dă un farmec aparte. Aveam pe atunci doar șase ani, așa că în prezent pot să spun că s-au strâns aproape zece ani de când cânt cu acest instrument.
În ultimele decenii, din Coreea de Sud au provenit mulți muzicieni talentați și câteva nume mari ale scenei internaționale. Care este secretul competitivității sistemului de învățământ de acolo?
J.H.: Cred că în Coreea de Sud oamenii sunt talentați la muzică, dar nu doar la cea clasică, pentru că există un instinct și pentru hip-hop, de exemplu. În ce privește sistemul de educație muzicală, e adevărat că este foarte competitiv, dar nu știu dacă asta înseamnă și că e foarte bun. În țara mea, accentul se pune foarte mult pe muncă și pe disciplină. Încă de la vârsta de 7-8 ani, copiii sunt urmăriți îndeaproape de profesori, iar elevii repetă, repetă, repetă și practic nu mai există altceva în afară de preocuparea pentru instrument. La vârste foarte fragede, ei nu au însă nici un fel de experiență și orizontul le-ar trebui extins în multe alte direcții, corespunzătoare nivelului lor de dezvoltare și înțelegere. Este o situație care mă întristează.
Dumneavoastră sunteți produsul acestui sistem?
J.H.: Din fericire, profesoara mea nu m-a împins foarte mult de la spate, nu am simțit o presiune constantă spre a face performanță cu orice preț. Dimpotrivă, mi-a dat multă libertate și m-a impulsionat să fac și alte lucruri. În Coreea de Sud, piața muzicii clasice este destul de mică, astfel încât majoritatea celor care nu sunt făcuți să cânte în public și a celor care nu găsesc ocazia de a apărea pe scenă dispar pur și simplu, după ani întregi de pregătire.
Care este nivelul de popularitate al muzicii clasice în Coreea de Sud?
J.H.: În țara mea, popularitatea este dată de atingerea statutului de superstar, iar acest criteriu rămâne valabil și în domeniul muzicii clasice. Oamenii nu sunt neapărat interesați de talentul unui tânăr muzician, dacă nu este și cineva celebru.
Ce ați simțit când ați câștigat Concursul „George Enescu” și cum descrieți experiența trăită la București?
J.H.: Am fost și încă sunt extrem de fericit. Nu mi-a venit să cred că am câștigat, nici nu-mi imaginam că ar fi posibil. Am venit cu dorința de a învăța, de a asculta alți violonceliști, de a cunoaște o altă țară. Neavând ambiția și așteptarea de a câștiga, rezultatul a fost cu atât mai uluitor pentru mine. Este un moment pe care cu siguranță nu-l voi uita niciodată, mai ales când mă gândesc și la ce vârstă s-a întâmplat. Mi-a plăcut totul în București, atmosfera, centrul orașului, clădirile superbe, deși nu am avut timp liber aproape deloc, dar simpla plimbare pe jos de la hotel la sala de repetiții și la Ateneul Român, pentru finală, m-a făcut să descopăr multe lucruri frumoase. La celelalte concursuri internaționale la care am obținut premii, am concurat cu participanți din aceeași categorie de vârstă cu mine. Concursul „George Enescu” reprezintă o excepție, pentru că aici nu există limită de vârstă. La București, totul a fost altfel, am urmărit muzicieni din toată lumea și din generații diferite și am învățat multe lucruri noi.
Ce alte tipuri de muzică ascultați și ce vă place să faceți în afară de muzică?
J.H.: Nu prea mă dau în vânt după K-pop (pop coreean, n. ed.). La mine acasă nu se prea aude „Gangnam Style”, care a făcut furori în toată lumea. Îmi place muzica coreeană din secolul XX, ador să joc și să mă uit la fotbal, îmi place să schiez, să citesc și cânt la chitară electrică în biserica din care fac parte. Ce-i drept, fac multe lucruri în afară de muzică clasică și cred că orice activitate, pe lângă scopul ei în sine, mă ajută să devin și un muzician mai bun.
Sunteți foarte tânăr, aveți planuri de viitor?
J.H.: Câștigarea Concursului „George Enescu” a atras atenția mai multor oameni asupra ceea ce fac, iar pe termen scurt mă concentrez pe următorul concert important, cel din cadrul Festivalului „George Enescu”. Nu mă gândesc prea departe acum, mai întâi trebuie să termin școala în Coreea de Sud dar, pe termen lung, scopul meu este să ajung să fiu autentic și sincer în cântat și să ating sufletele ascultătorilor care vor veni la concertele mele.
Interviu realizat de Mihai Cojocaru
