Orchestra Română de Tineret

Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu este mai mult decât o orchestră. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional sprijinit de Fundația ”Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”. În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori și soliști de renume internațional precum: Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Kristjan Järvi, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional ”George Enescu”, și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, ”March Music Day” de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Ravello, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin.

Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului EXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret își continuă călătoria în lumea muzicii de calitate și a recunoașterii internaționale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist și într-un mediu artistic excepțional.