Prezență constantă în cadrul Festivalului „Enescu” de mai bine de 10 ani, extrem de apreciata Orchestre de Chambre de Lausanne a susținut primul concert din cadrul ediției 2021 la Ateneul Român, sub bagheta dirijorală a lui Joshua Weilerstein și cu participarea violonistului german Christian Tetzlaff. Cu peste o sută de înregistrări la activ și un program anual de peste 90 de concerte în Elveția și străinătate, Orchestra de Cameră din Lausanne se numără printre principalele ansambluri camerale din Europa.
Considerat „un comunicator înnăscut” de către publicația Le Temps (Elveția), Joshua Weilerstein se bucură de o carieră dirijorală internațională de mare succes, fiind extrem de apreciat pentru viziunea sa „intensă, profundă și elocvent spectaculoasă” asupra muzicii clasice, care se extinde de la repertoriul renascentist până la avangardă.
Programul a inclus în prima parte Concertul pentru vioară în Re major Op. 61 de Beethoven, în interpretarea solistului Christian Tetzlaff. Putem spune că nu am asistat doar la un concert ci la o adevărată experiență existențială generată de talentul uluitor al acestui muzician de a înțelege și interpreta muzica într-o manieră literală dar și de a aduce o abordare personală neobișnuită în rutina de concert. Tetzlaff „vorbește” prin vioara sa, și la fel ca în cazul vorbirii umane, „jocul” său cuprinde o gamă largă de mijloace expresive și nu vizează doar armonia sau strălucirea virtuoză. Mai presus de toate, el explorează limitele sentimentelor și ale expresiei muzicale iar interpretarea sa este strălucitoare și extrem de pasională, astfel putem spune că atinge, în diferite grade și forme, fiecare persoană din public, generând stări și trăiri lăuntrice profunde.
In partea a doua a concertului, Orchestra de Cameră din Lausanne a propus Octetul pentru coarde în do major op. 7 de George Enescu. În formă de allegro de sonată, cu o structură ciclică în patru mișcări și cu o lungime de aproape 40 de minute, lucrarea enesciană este complexă și prezintă un grad ridicat de dificultate interpretativă. Enescu însuși declara: „M-am epuizat încercând să fac să funcționeze o piesă de muzică împărțită în patru segmente de o asemenea lungime încât fiecare dintre ele ar fi putut, în orice moment, să se rupă. Un inginer, care își lansa primul pod suspendat peste un râu, nu putea simți mai multă anxietate decât am simțit eu”.
Interpretarea lucrării compozitorului român a fost cu adevărat remarcabilă, și a demonstrat încă o dată maturitatea concertistică a ansamblului elvețian, la care se adaugă dragostea pentru muzica românească și totodată viziunea dirijorală de mare profunzime și înțelegere stilistică a lui Joshua Weilerstein.
Articol scris de Alexandra Solea
