În perioada 4-7 iunie, Festivalul Enescu Online prezintă un concert bogat în nuanțe sonore, susținut de Orchestra de Cameră Pelléas sub bagheta dirijorului Benjamin Levy și violonista Tasmin Little în postura de solistă. Cu un program alcătuit după o „rețetă” repertorială sigură, concertul – prezentat pe scena Ateneului Român în cadrul Festivalului George Enescu din 2019 – a fost un succes de casă, public și critică deopotrivă. Orchestra a deschis cu abordarea notelor impresioniste și neoclasice din prima jumătate a secolului XX, prin Sarabandă de Claude Debussy (orchestrată de Maurice Ravel), Sonata a III-a pentru pian și vioară de George Enescu (în versiunea orchestrală realizată de Valentin Doni) și Tzigane de Ravel, și a completat cu două mărturii ale romantismului francez – Bourrée Fantasque de Emmanuel Chabrier (orchestrată de Thibaud Perrine) și, în încheiere, Simfonia în do major de Georges Bizet.
Entuziaști și deschiși spre noi experiențe, muzicienii din Orchestra de Cameră Pelléas au decis încă de la momentul înființării să-și creeze propria lor lume muzicală foarte specială. Împreună cu Benjamin Levy, dirijor și interpret la rândul său, au visat să formeze o orchestră de cameră cu modus operandi și perspectivă aparte, unde să poată respira aerul libertății, al bucuriei și al fraternității oferite de muzica de cameră, interpretată însă de o orchestră de dimensiuni simfonice. Este un ansamblu democratic și independent, administrat de un consiliu de muzicieni a căror singură motivație este bucuria de a cânta, menținând în același timp cele mai înalte standarde de excelență.
Orchestra de Cameră Pelléas este, în același timp, un ansamblu orientat către noi descoperiri, care readuce la viață piese din repertoriul francez al secolelor XIX și XX, adesea uitate. Nu în ultimul rând, este un ansamblu preocupat de interpretări informate istoric, care a ales să transpună pe instrumente muzicale moderne descoperirile făcute pe instrumente de epocă. Astăzi, mai mult ca niciodată, muzicienii, dirijorul, echipa administrativă, precum și mulți parteneri muzicali întâlniți de-a lungul celor doisprezece ani de existență a Pelléas, își trăiesc împreună visul, un fel de utopie orchestrală în care calitatea relațiilor umane, dorința de a se bucura și de a împărtăși momentele prețioase ale unui concert, sensibilitatea unuia față de celălalt sunt încă cele mai valoroase și mai fragile țeluri care trebuie atinse.
Foarte activ pe scenele lirice și simfonice din toată Europa, Benjamin Levy a fost invitat în ultimii ani să dirijeze Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, Orchestre de la Suisse Romande, Nederlandse Reisopera (Bizet, Pescuitorii de perle, în 2015), Teatrul Stansilavski din Moscova (Debussy, Pelléas și Mélisande, regia Olivier Py) Filarmonica din Moscova, Opera Umeå (Suedia), Opera Islandeză din Reykjavik (Mozzart, Don Giovanni și Ceaikovski, Evgheni Oneghin), Orchestra de Cameră din Lausanne, mai multe orchestre din Olanda, dar și Orchestre de Bayonne cu care a început o colaborare pe termen lung. În Franța, a dirijat numeroase orchestre, între care Orchestre National de Montpellier, Orchestre National d’Ile-de-France, Orchestre National de Lorraine, Opéra National de Lyon, Opéra de Rouen sau Opéra National du Rhin. În 2005 a fost răsplătit cu premiul „Revelația muzicală” din partea Uniunii Franceze a Criticilor Muzicali, iar în 2008 a primit Premiul pentru tineri dirijori ADAMI.
Tasmin Little este o violonistă de origine britanică. Este cea mai cunoscută și apreciată în postura de solistă de concert, dar susține în egală măsură recitaluri și concerte de muzică de cameră. A lansat numeroase albume, fiind răsplătită cu Premiul Criticilor la Classic Brit Awards în 2011, pentru înregistrarea Concertului pentru vioară de Elgar. A susținut concerte în săli prestigioase precum Carnegie Hall, Musikverein, Concertgebouw, Filarmonica din Berlin, Konzerthaus, Southbank Centre, Barbican Centre și Royal Albert Hall, Lincoln Center și Suntory Hall. A interpretat concerte acompaniată de Orchestrele Simfonice din Adelaide, Bournemouth, Birmingham, Berlin, Londra, Seattle, Singapore, cu Orchestrele Filarmonicilor din Berlin, Hong Kong, Malaezia, New York, Liverpool și toate Orchestrele BBC.
Detalii despre program (text de Corina Bura)
Claude Debussy Sarabandă (orchestrare de Maurice Ravel)
George Enescu Sonata a III-a pentru pian și vioară (aranjament orchestral de Valentin Doni)
Moderato malinconico / Andante sostenuto e misterioso / Allegro con brio, ma non troppo mosso
Maurice Ravel Tzigane
Emmanuel Chabrier Bourrée fantasque (orchestrare de Thibaud Perrine)
Georges Bizet Simfonia în Do
Allegro vivo / Adagio / Allegro vivace / Allegro vivace
Claude Debussy a compus de-a lungul anilor 1896-1903 două cicluri de piese pentru pian. Pour le piano L. 95 este alcătuit din Preludiu, Sarabandă și Tocată și este considerat ca fiind prima lucrare de maturitate a compozitorului pentru acest instrument. Tonalitatea indicată este în principiu do diez minor, dar folosește modul eolian care dă muzicii un aer de Ev Mediu sau Renascentist. Acorduri complexe generează efecte stranii, misterioase. Sarabanda a fost orchestrată de Ravel în 1922.
Sonata a III-a în la minor pentru pian și vioară în „caracter popular românesc” op. 25 de George Enescu începe o nouă viață în orchestrația lui Valentin Doni. Partea I, Moderato malinconico, propune o temă bogat ornamentată, pe care o supune unor rafinate transformări, generând noi profiluri pe care le va folosi de-a lungul întregii mișcări. Partea a II-a, Andante sostenuto e misterioso, are o formă de lied unde sunt folosite extrem de multe efecte coloristice. Secțiunea B este mai dinamică, ceva mai „lăutărească”. Coda așterne liniștea unui tablou nocturn grandios, „o boltă înstelată și imobilă” (Pascal Bentoiu). Finalul trepidant, Allegro con brio, aduce o primă temă expusă de violină, urmată de cupletul întâi a cărui temă are o tentă umoristică. Cel de al doilea cuplet este o temă cu variațiuni.
Bourreé fantasque este o piesă pentru pian de Emmanuel Chabrier – de fapt, unul dintre ultimele sale opusuri majore lăsate în stare completă. Bourrée-ul debutează cu sunetele repetate ale temei principale (Foarte animat, cu mult avânt) în registrul mediu al pianului. Secțiunea mediană schimbă atmosfera printr-o melodie mângâietoare care modulează liber (Molto espressivo). Actuala versiune pentru orchestră mare aparține bine cunoscutului compozitor și orchestrator de talie internațională Thibault Perrine.
Piesa Tzigane de Maurice Ravel este o compoziție rapsodică scrisă pentru violonista maghiară Jelly d’Arányi. Inițial a fost concepută pentru vioară cu acompaniament de luthéal (un pian cu registru de țambal), instrument care dădea o culoare aparte sonorității. Acesta a ieșit din modă, iar versiunea cu pian a fost orchestrată de însuși Ravel, fiind definitivată în 1924.
Simfonia I în do major de Georges Bizet este o lucrare de tinerețe, scrisă la vârsta de 17 ani. Partea I, Allegro vivo, în formă de sonată clasică, suportă unele influențe beethoveniene. Partea a II-a, Adagio, tripartită, considerată „bijuteria” simfoniei, are deja trăsăturile caracteristice stilului de maturitate al compozitorului. Prima temă, prelungă, sinuoasă, sfâșietoare a rămas unul dintre cele mai prețuite solouri de oboi din repertoriul instrumentului. Partea a III-a, Allegro vivace, este un Scherzo jucăuș, vesel, robust, care-și împrumută tema principală Trioului, unde ea devine lirică evocând un fel de dans rustic. Partea a IV-a, tot în Allegro vivace, continuă atmosfera în care palpită un spirit mendelssohnian ca îndemânare și exuberanță, conducând simfonia spre un final vijelios.
