Philippe Entremont – Președintele juriului

Cariera excepțională a lui Philippe Entremont a început la vârsta de optsprezece ani, când a ajuns în atenția internațională cu succesul de la Carnegie Hall, din New York, unde a interpretat concertul pentru pian de Jolivet și Concertul nr. 1 pentru pian de Franz Liszt. De atunci, a urmat o carieră internațională de vârf atât ca pianist, cât și, în ultimii 30 de ani, în calitate de dirijor.

A cântat și înregistrat sub bagheta unor muzicieni precum Igor Stravinski, Darius Milhaud, Leonard Bernstein, Seiji Ozawa, Pierre Boulez, Eugene Ormandy sau Leopold Stokowski. A susținut peste 7.000 de concerte în întreaga lume, dintre care mai mult de 100 alături de Orchestra Philadelphia.

Philippe Entremont a condus cele mai mari orchestre simfonice din Europa, Asia și America și a lucrat cu cei mai mari soliști din lume atât instrumentali, cât și vocali. A fost numit Dirijor Laureat pe Viață al Orchestrei de Cameră din Viena.

În 2015, Şcoala Normală de Muzică „Alfred Cortot” din Paris îi cere lui Philippe Entremont să înființeze orchestra de cameră a școlii. Primul concert a avut loc în mai 2015.

În 2018, este numit Președinte al juriului pentru secțiunea de pian a Concursul Internațional „George Enescu”.

Philippe Entremont a fost numit comandant al Legiunii de Onoare Franceze, comandant al Ordinului Național de Merit, comandant al Ordinului Artelor și Literelor.

www.philippeentremont.com