Pierre Amoyal – Președintele Juriului

Pierre Amoyal este unul dintre cei mai străluciţi violonişti ai generaţiei sale. Şi-a început studiile de timpuriu, iar la vârsta de 12 ani a absolvit cu diplomă „Premier Prix” Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris. La vârsta de 17 ani, a plecat la Los Angeles pentru a studia cu Jascha Heifetz. Aici s-a bucurat de privilegiul de a interpreta muzică de cameră în concerte, dar şi de a realiza înregistrări cu Jascha Heifetz şi Gregor Piatigorsky.

De atunci, Pierre Amoyal a fost invitat să cânte cu cele mai eminente orchestre şi a concertat în toată lumea. A colaborat cu cei mai importanţi dirijori ai vremurilor noastre: Pierre Boulez, Seiji Ozawa, Charles Dutoit, Eliahu Inbal, Stanislas Skrowaczewski, Günter Herbig, Georges Prêtre, Guennadi Roshdestvensky, Kurt Sanderling, Simon Rattle, Rafael Fruhbeck de Burgos şi Myung Whun Chung. Amoyal a interpretat prima audiție germană a Concertului pentru vioară de Dutilleux, împreună cu Orchestra Filarmonicii din Berlin, sub conducerea dirijorală a lui Lorin Maazel.

În stagiunea 2017-2018, Pierre Amoyal va concerta în Elveția, Japonia, China și în Sala Ceaikovski din Moscova, alături de Moscow Virtuosi.

Va susţine cursuri de măiestrie în Japonia, China, Marea Britanie, Olanda, la Academia de Muzică Riviera din Elveția și la Academia de Vară Mozarteum de la Salzburg.

Pierre Amoyal va face parte din juriul Concursului Internațional de Vioară Yankelevitch și al Concursului Internațional „George Enescu”, alte competiții importante fiind deja planificate pentru anii următori.

Pierre Amoyal a fondat Camerata de Lausanne, un ansamblu format din 14 tineri muzicieni talentaţi. Au înregistrat un CD cu octetul de Mendelssohn, concertele pentru vioară de Bach, Serenada de Ceaikovski şi Souvenir de Florence, Simfonia concertantă și Concertone de Mozart, lansat de Warner Music, în 2013.

Anul acesta, ansamblul își va schimba identitatea și va deveni CameratAmoyal. CameratAmoyal va susține concertul de inaugurare în cadrul Festivalului Septembre Musical din Montreux.

Numeroasele sale înregistrări pentru Decca includ lucrări de Fauré (cu Pascal Rogé), Chausson, Franck (cu Cvartetul Ysaÿe şi Pascal Rogé), precum şi concerte de Dutilleux, Saint-Saëns şi Respighi (Concerto Gregoriano, împreună cu Charles Dutoit şi Orchestra Națională a Franței). Cele mai recente înregistrări ale sale pentru Harmonia Mundi includ cele trei sonate de Grieg şi sonatele pentru vioară de Brahms, toate împreună cu Frederic Chiu, dar şi concertul pentru vioară de René Koering, cu Friedemann Layer.

Pierre Amoyal este, de asemenea, un pedagog pasionat. A fost numit profesor la Conservatorul Naţional din Paris la o vârstă foarte tânără şi, în prezent, predă la Conservatorul din Lausanne (Haute Ecole de Musique). Este directorul artistic al Academiei de Muzică Riviera din  Elveția, eveniment pe care l-a fondat împreună cu Pavel Gililov și care va fi inaugurat în octombrie 2018. În prezent, predă la Universitatea Mozarteum din Salzburg.

În 1985, Pierre Amoyal a fost numit Cavaler al Artelor şi Literelor (Chevalier of Arts and Lettres), iar în 1995 a fost ridicat la rang de Cavaler al Ordinului Naţional de Merit (Chevalier de l’Ordre National de Mérite). În 2002, a primit Prix du Rayonnement de la Fondation Vaudoise pour la création artistique, iar în 2006, Premiul Orașului Lausanne. Pierre Amoyal cântă la una dintre cele mai celebre viori din lume – Kochansky Stradivarius din 1717, care a fost recuperată miraculos în Italia, în anul 1991, după furtul din 1987. Pierre Amoyal este un virtuoz, al cărui talent excepţional nu a interferat niciodată cu dragostea sa pentru muncă şi pentru dezvoltarea calităţilor umane esențiale.