Răzvan Iorgu este Managing Director al companiei CBRE Romania, lider pe piața de consultanță imobiliară din România. Începând de anul acesta, CBRE România se implică în susținerea Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, în cadrul unui parteneriat pe perioada 2016 – 2017. Compania se alătură acestui eveniment cultural de prestigiu pentru a contribui la dezvoltarea unui proiect care promovează excelența atât la nivelul artiștilor participanți, cât și al societății.
Daca este să vă gândiți, dintr-o perspectivă foarte personală, la muzica clasică, cu ce o asociați?
O asociez cu adolescența, care a fost cea mai frumoasă perioadă din prima parte a vieții mele. Aveam mult de mers până la liceu; veneam de la capătul Drumului Taberei până în Piața Lahovary. Era un drum de 40-45 de minute, mi se părea o pierdere îngrozitoare de timp. Mergeam de acasă până la prima stație a autobuzului, ca sa pot să stau jos și să citesc în autobuz. Așa au fost primii doi ani, la 15-16 ani: o perioada de lecturi intense în autobuz. După aceea, pentru că îmi luasem un walkman, plecasem de la Bob Dylan și Doors și am ajuns la muzica clasică. Era foarte tare să stai 40 de minute în autobuz, cu capul pe geam – Ikarus-urile acelea galbene aveau niște geamuri mari în spate – și să asculți muzică clasică. Eram patru prieteni nedespărțiți cam dintr-a 7-a. Am dat la licee diferite, fiecare a luat-o care încotro, dar făceam împreună prima parte din drumul de dimineață. Unul dintre ei mi-a dat prima casetă cu muzica clasică și prima piesa era Ave Maria lui Schubert care e și acum piesa mea preferată. Și de acolo au început căutările.
După aceea cum ați continuat?
Am mai mers la Sala Radio, la concerte, dar pot spune că am reluat legătura cu muzica clasică, în 2003, când am mers prima oară la Festivalul Enescu. Acela a fost un moment în care am îndrăgit și festivalul foarte mult, m-am reapropiat de muzica clasică și mi-am reamintit cum ascultam muzică în adolescență. Apoi, am început să merg frecvent la concerte, în special la Festival si lucrurile au căpătat o altă dimensiune. În 2008, am fost la Londra, împreună cu soția mea, și am mers la Covent Garden. Am văzut „Frumoasa din Pădurea Adormită”. A fost un moment puternic, pentru că îmi aducea aminte de cărțile pe care le citisem în tinerețe, în care îmi imaginam Covent Garden cu totul special. De fiecare dată când mergem la Londra, încercăm să ajungem și acolo. În momentul în care au venit copiii am decis, așa, tacit, că trebuie sa ne apropiem și mai mult de muzica clasică, în special pentru ei și să-i apropiem pe ei de muzică.
„Să ne îndemnăm copiii să facă muzică”
De ce credeți că este așa important pentru copii să se apropie de muzica clasică?
Cred că trăim într-o lume în care frumosul este foarte important și nu te mai întâlnești atât de des cu el. De aceea trebuie să-l prețuiești la adevărata valoare. Pentru mine, muzica clasică este mai degrabă o oază de frumos decât de liniște. Evident că încerc să îmi aduc și soția și copiii cât mai des în astfel de locuri.
Apropos de asta, sunt unii oameni care, în anul cu Festival, își setează agenda pentru luna septembrie în funcție de concertele de la Enescu. Acum, cu Concursul, încercăm să-i convingem să-și programeze în funcție de Enescu și luna septembrie dintre festivaluri. Pot un Concurs și un Festival ca Enescu să fie o oază în care să se întâlnească mai mulți oameni care au preocupări diferite, au interese diferite, au sisteme de valori diferite în viața de zi cu zi? Putem oare găsi ceva care să ne unească în sala de concert?
Pentru mine contează mai mult interacțiunea cu muzica în sine, frumosul în sine, decât interacțiunea cu alți spectatori. Eu asta caut. Dar mă bucur mult când văd alți oameni acolo, când văd sălile pline, când văd tineri. Și mă bucură și mai tare când văd copii. Părerile sunt împărțite, apropos de vârsta la care e bine să meargă copiii la concert, dar ai mei au mers de pe la 3 ani la concerte și sunt extrem de interesați de ce se întâmplă acolo și foarte liniștiți. Eu cred ca e bine pentru ei și pentru lume în general ca ei sa aibă contact cu muzica clasică de timpuriu.
Îi influențează în evoluția lor?
Nu ii duc ca să-i influențez. Îi duc ca să interacționeze cu momentul acela. Pentru ca acel moment să rămână în ei.
E o experiență…
Da! Și îmi doresc să fie pentru ei un moment de care să se îndrăgostească, de care să-și amintească. Vreau ca mai târziu să caute armonia – de aceea îi duc la concert. Am reținut un sfat, pe care l-am aflat dintr-un program de leadership care m-a inspirat, se cheamă Emeritus: și sfatul suna așa – să ne îndemnăm copiii, cât mai devreme, să facă muzică, în special pian, pentru că îi învață armonia. Odată ce o învață, o vor căuta toată viața. Mi-a plăcut foarte mult povestea și mi-a clarificat într-un fel motivele pentru îi duc la concerte, de fapt.
„În business contează bunul simț”
Apropos de armonie. De obicei, în ceea ce auzim la nivel de discurs social și de temele care sunt pe agendă, nu prea găsim armonie. Sunt alte teme, alte soluții, alte direcții care sunt date tinerilor și adulților. Dacă este să legăm acum experiența muzicii cu experiența de leader de business unde este locul armoniei?
Eu cred cu tărie în ceea ce numim generic „bun-simț”. Cred că bunul-simt își găsește foarte bine locul în business. Dacă respecți regulile acestea, atunci reușești să construiești un business la care alții se uită aspirațional. Îmi doresc ca furnizorii și clienții să se uite la noi în acest fel. Și cumva încerc să nu uit acest lucru, în fiecare zi, când merg la birou. Si apropos de bunul-simt, unul din lucrurile pe care încerc să le promovez intern este că, indiferent de ierarhia profesională, nu trebuie sa ne considerăm noi înșine unul deasupra celuilalt.
S-a întâmplat în experiența dvs. să vedeți cum un comportament sau discurs cu bun-simț nu este auzit de cel căruia i este adresat, sau de cel care ar trebui să-l audă tocmai pentru că este astfel? Sau să găsiți oameni care reacționează poate mai mult la un discurs sau o o formă agresivă de impunere a unor decizii? Cât de mult contează ascultarea celuilalt în fața bunului-simț?
Nu cred că un astfel de discurs nu este auzit, inclusiv pentru că discuția ne-a adus într-o alta poveste dragă mie: povestea cu ascultarea. Toate exercițiile mele de discurs sunt despre ascultare, despre tăcere și despre cât de mult ar trebui să asculți și cât de puțin ar trebui să vorbești în business. Sunt un optimist și nu cred că discursul tău nu se mai aude dacă e însoțit de bun-simț.
Așadar, primul lucru pe care eu îl fac în fața cuiva este că mă pun în locul lui. Dacă te pui în locul lui, te gândești la ce așteptări are de la tine și mai degrabă te gândești să nu-i irosești timpul cu prostii. Respectul pentru timpul celuilalt este foarte important în business din punctul meu de vedere, mai ales ca noi ne întâlnim cu decidenții importanți din companii, iar când interacționezi cu un CEO sau CFO de companie multinațională, nu poți să-i irosești timpul. Dacă îl respecți și îi respecți timpul, atunci în primul rând te pregătești pentru întâlnire, încerci să-i aduci valoare prin ce-i spui. Aceasta ține de excelența profesională și de bun-simț.
„Contează echipa în primul rând”
Bănuiesc că au fost situații în care v-ați aflat în fața unui proiect pe cât de ambițios, pe atât de bogat în neclarități, cel puțin la început. Cum ați procedat ca să vă conduceți echipa spre transformarea acelui proiect în realitate?
O altă temă foarte importantă pentru mine este respectul care ar trebui să ne însoțească în fiecare moment din viața noastră profesională. Daca îți respecți partenerii de business și te pui în locul lor, înțelegi că ar vrea să lucreze cu cea mai bună echipă din piață. Zona de real-estate este foarte importantă pentru orice companie. Oamenii sunt mai productivi dacă lucrurile funcționează bine, dacă mediul de lucru ii inspiră. Atunci, evident că aleg să lucreze cu cea mai bună echipă din piață. Proiectul care mie mi-e cel mai drag – pentru că nici nu știi când începi călătoria asta unde ajungi, dar vrei să ai cea mai bună echipă – este cel de recrutare continuă.
În echipa noastră, încerc atât să aduc cei mai buni oameni din piață, cât și să ne creștem oamenii. Azi noi suntem într-o poziție deloc rea din punctul acesta de vedere. Este foarte interesant, pentru că oamenii vin la noi și pentru povestea noastră, pentru ce cred că am putea să facem împreună, nu neapărat pentru resursele noastre financiare. Acum două luni a veni la noi un coleg de la o companie foarte bine cotată și de pe o poziție înaltă. L-am întrebat: „De ce ai veni la CBRE? Ești la o companie invidiată în piață, ai o poziție foarte bună, de ce ai veni la noi?” Pe de o parte, m-a surprins când mi-a zis că oamenii își doresc să lucreze la CBRE pentru că este un miraj ce se întâmplă acolo. Pe de altă parte m-a bucurat, pentru că mi-am dat seama că exact asta ne propunem: să fim o companie în care oamenii să-și dorească foarte tare sa facă lucruri.
Este mare provocare și pentru dvs. ca lider al echipei. Povestea și percepția mirajului sunt una, pe de alta parte, odată ce ești în tranșee nu întotdeauna vezi cum se potrivește povestea cu realitatea, pentru că apar frustrările și provocările. Cum faci să-ți ții echipa prezentă la faptul că sunt parte dintr-o poveste pe care o construiesc împreună?
În primul rând, nu este o poveste despre mine, ci despre noi. Dacă nu ar fi fost atât de mulți oameni minunați și foarte buni profesional, nimic din ce a reușit CBRE nu s-ar fi întâmplat. Nu poți să faci de unul singur miracole în acest business. Cred că este vorba de atitudinea cu care venim în fiecare zi la birou, de dorința asta de a ne născoci provocări în mod continuu, de a nu cădea pe spate de admirație când ne reușește cate ceva. Am învățat de la soția mea că trebuie să rămâi cu picioarele pe pământ și că, de fiecare dată când te minunezi de ce lucruri faci, trebuie să-ți dai două palme și să îți revii.
Dacă tot suntem într-o discuție în contextul lui Enescu, dacă ar fi să vedem echipa ca pe o orchestră, care ar fi rolul dvs și unde ați fi poziționat? Pe scenă ca dirijor, în spate ca un compozitor?
– Am văzut împreună cu echipa de management, într-un exercițiu de leadership, mai mulți dirijori. Întrebarea era, apropos de business: „Ce fel de lider ți-ar plăcea să fii?” Unul foarte implicat sau unul care caută armonie? N-aș spune dirijor dintr-un singur motiv. Atunci când ești dirijor, ești cel care conduce povestea și nu ești în mijlocul echipei. Ești în fața oamenilor, lângă ei, dar nu în mijlocul lor. Îmi place sa stau cu mânecile suflecate, în mijlocul echipei, într-un proiect. Îmi place să intru în proiecte, să mă arunc în luptă alături de echipele de proiect. Mi-ar plăcea să fiu mai degrabă – sau îmi propun să fiu – o sursă de inspirație, nu cel care dirijează activitatea.
„Mi-ar plăcea să fiu în locul concurenților de la Enescu!”
Apropos de interesul pentru recrutare. Concursul Enescu face o formă de recrutare, respectiv o formă de promovare pentru cei mai buni artiști tineri. Ce mesaj și, poate, ce sfat le-ați transmite, atât celor care mai sunt în finala de la pian din acest an, cât și celor care se vor înscrie în edițiile viitoare?
Orice lume din ziua de azi, fie că e a muzicii sau de business, este agresivă. Este o competiție în care nu exiști, dacă nu ești pe podium. Trăim într-un mediu agresiv, dar aceasta este viața în care cumva ne-am ales să fim, pentru că nu ne împiedică nimeni să ne retragem într-un sat de munte și să trăim în mijlocul naturii. Pe mine competiția mă stimulează. Mă simt foarte bine în orice fel de competiție. Pe de alta parte, cred ca șansa pe care o ai când faci ceva pentru sufletul tău, fie pentru că e vorba de muzică clasică, de citit, de pictură, de orice are legătură cu arta, te pune într-o poziție privilegiată. Ai prilejul să descoperi, să interacționezi cu frumosul mult mai mult decât alții. De aceea, cred că dacă aș fi în locul lor, aș încerca să mă bucur de fiecare moment în care sunt pe scena, m-aș bucura chiar si când colegii sau concurenții mei ar fi pe scenă și le iese, pentru că înseamnă că sunt într-o companie aleasă. Cred ca asta le-as spune în primul rând.
În încheiere, propun să privim la Concursul Enescu, din perspectiva unui lider de business. Care ar fi acele lucruri pe care le vedeți la Concursul Enescu și în care cumva vă regăsiți ca lider, atât pentru dvs., cât și pentru companie, pentru echipă și pentru ce încercați să promovați în societate?
Cred că prilejul întâlnirii de care vorbeați mai devreme, momentul întâlnirii între atâția oameni care caută frumosul. Este unul din lucrurile care mie îmi plac foarte tare acolo. Pentru mine, competiția în sine nu este legată de locul I, ci de performanța în sine și de competiția fiecăruia cu sine însuși. Sa reușești într-un anumit moment, într-o anumită zi, să fii tu foarte bun, nu neapărat mai bun decât alții. Competiția, din punctul acesta de vedere, este importantă. Și cumva despre asta cred este vorba și la Concursul Enescu: ai șansa să fii foarte bun alături de alții, care încearcă același lucru. Mi-ar plăcea sa fiu în locul lor!
