Răzvan Suma

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, acumulat prin sute de recitaluri și concerte susținute în întreaga lume, prin prezența pe scenele festivalurilor internaționale de mare prestigiu. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional din Madrid, Teatro Colón din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursaal din San Sebastian sau Casa da Música din Porto.

„Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea și inteligența sa” – astfel îl caracteriza renumita publicație germană Das Orchester pe violoncelistul român.

Răzvan a conceput și organizat turnee naționale începând cu anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place Tango? sau Vă place Schu…? l-a plasat pe Răzvan în topul celor mai activi violonceliști români. La acestea se adaugă turneele Seară Spaniolă și Seară Britanică și turneele grupului ArgEnTango – Piazzolla, o poveste autentică și Tango la cetate.

A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică din București dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în țări ca Spania, Argentina, Coreea, iar în România, masterclass-ul Muzica la Altitudine, realizat alături de violonistul Ştefan Horváth, a devenit un reper.

Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent șase turnee în formulă de trio – Romanian Piano Trio sau Trio Strad – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. De asemenea, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Octavian Lup, în componența cvartetului de violoncele Cellissimo, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.

Pe lângă prezența sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat și la proiecte mai puțin convenționale, adresate unui public tânăr, deschis la inovație și combinație între genuri muzicale. Cel mai recent proiect în acest sens este colaborarea cu trupa Vița de Vie, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului Acustic a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.

Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile liceului de muzică din orașul natal la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obținut diploma de licență a Universității de Muzică din București la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecționare pentru Artist Diploma la Longy School of Music – Cambridge (SUA), la clasa profesorului Terry King.

Concursurile de mare prestigiu ca Giovanni Battista Viotti – Italia, Markneukirchen – Germania sau Villa de Llanes – Spania sunt doar câteva dintre cele care i-au adus premii importante lui Răzvan Suma în cariera competițională începută la șase ani.

Educația sa muzicală a fost armonios completată de cursurile de perfecționare cu maeștrii Marin Cazacu, Arto Noras, Miklós Perényi, Radu Aldulescu, Aurel Niculescu, Mirel Iancovici, Herre-Jan Stegenga, Frans Helmerson.

În ultimii ani Răzvan Suma a realizat o serie de înregistrări speciale, inclusiv pentru Fonoteca de Aur a Societății Române de Radiodifuziune, precum și transmisiuni în direct la posturi de radio și televiziune (RAI Torino, MDR Leipzig, TVR România, Acasă TV, Radio Berlin, Radio Macao, Radio Sofia, Radio București, Radio Euskadi).

În mai 2012, ca un corolar al turneului național Vă place Bach?, Răzvan Suma a lansat, în foaierul Sălii Radio din București, prima înregistrare completă în România, pe CD, a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach. CD-ul – conceput într-o formă modernă, atractivă – este realizat cu sprijinul casei de producție SoNoRo Records.