Text de Mădălina Mărgăritescu
”O simfonie amețitoare de roșu, galben și albastru” însuflețea străzile Bucureștiului în urmă cu 102 ani. Era duminică, 1 decembrie 1918, și mii de zâmbete îi întâmpinau pe cei care împliniseră visul românilor de a fi uniți într-un singur stat: Regina Maria și Regele Ferdinand reveneau la București “cu România Mare, ca regele și regina tuturor românilor.”
În vremurile tragice ale războiului, Maria, ”Regina soldat” l-a avut aproape pe Maestrul Enescu, omul și artistul care a contribuit enorm la ridicarea moralului românilor și le-a mângâiat sufletele cu muzica sa – două mari personalități, a căror dragoste nemărginită pentru țară i-a determinat să se pună în slujba oamenilor, dăruindu-le tot ce aveau mai de preț.
Legătura lui Enescu cu Monarhia își are începuturile după premiera lucrării ”Poema Română”, dedicată Reginei Elisabeta a României. Maestrul povestea într-un interviu că, la scurt timp de la succesul avut la Paris, Regina Elisabeta l-a invitat la Palat și i-a oferit un loc pentru liniște și creație. Relația apropiată dintre Regina Elisabeta și Maestru este dezvăluită și în scrisorile trimise de aceasta în 1908, unde își arată îngrijorarea față de starea de sănătate a muzicianului, pe care îl îndrăgea ca pe propriul copil. ”Îmi pare rău să te știu bolnav. Fii rezonabil. Roagă-l pe doctor să ne trimită vești cu regularitate. Gândurile mele se îndreaptă către tine. Toți îți transmitem urări de însănătoșire grabnică. Înainte de toate, nu dispera. Din contră, fii răbdător. Repaosul forțat îți va face bine. Mama Regina.” Suverana se mândrea cu faptul că este a doua “vicemamă” a marelui artist după principesa Elena Bibescu, prima pe care Enescu o numise public astfel. Ce dintâi carte a Reginei Elisabeta, ”În luncă”, a purtat astfel următoarea dedicație: ”Dragului meu copil sufletesc, George Enescu”.
În saloanele organizate de Regina Elisabeta sub pseudonimul său literar Carmen Sylva, Enescu o va întâlni pe viitoare regină a României, principesa Maria. La început, legătura dintre cei doi a fost puțin tensionată. Principesa părea să arate nepăsare, iar Enescu se simțea jignit, neînțelegând de ce tânăra abia îi vorbea. Din timiditatea tinereții, Regina Maria nu îndrăznea să se apropie de Enescu, pe care îl vedea ca pe un artist care se ridica cu mult deasupra cunoștințelor ei, preferând să-l admire în tăcere. Mai târziu însă vor deveni prieteni, iar Maestrul va fi unul dintre cei care au trezit în Regina Maria dragostea pentru artă. În ”Amintiri”, Enescu nu uită să puncteze rolul pe care l-a avut Regina Maria în semnarea tratatului de la 1916 și dezvăluie că, în salonul apartamentului său din Paris, ținea o fotografie pe care viitoarea regină i-o oferise în 1908, la Sinaia, cu dedicația ”And he awakes the music of our souls” (Și el trezește muzica sufletelor noastre).
În timpul Primului Război Mondial, Enescu și-a servit țara, așa cum spunea, cu armele sale – pana, vioara și bagheta. La începutul războiului, în septembrie 1916, Crucea Roșie a României l-a numit președintele grupurilor artistice organizate pentru a putea concerta pentru răniți, în spitale și pe front. A colindat neobosit spitalele, încercând să aducă alinare celor atinși de ororile războiului. Muzica lui Enescu vindeca, însuflețea, trezea speranța. Oriunde era nevoie de o încurajare, Maestrul se prezenta firesc, înțelegând cel dintâi puterea artei sale de a oferi sprijin moral celor care își pierduseră încrederea. Enescu a alcătuit o orchestră de șaizeci de muzicieni cu care a realizat numeroase turnee. În vremuri atât de grele, când era imposibil să ajungi dintr-un loc în altul din cauza foametei și a frigului, Enescu nu a renunțat nicio clipă la visul de a duce muzica acolo unde era cel mai mult nevoie de ea. O parte dintre concertele susținute de Enescu s-au aflat sub patronajul Majestății Sale Regina Maria.
Dacă Maestrul alina suferințele generate de război cu ajutorul artei, Regina Maria o făcea atât prin donațiile de produse care lipseau celor din linia întâi (de la cămăși și săpun până la alimente de bază), cât și prin articolele publicate în ziarul ”România”, o publicație alcătuită special pentru cei de pe front. Soldații erau încântați să citească scrierile Reginei, trimițând la un moment dat, la un articol al Suveranei intitulat ”De la inima mea la a lor”, un articol-răspuns pe măsură – ”De la inimile noastre la a ei”.
Între Maria, Regina României și oamenii pe care îi întâlnea în spitale ori în satele prin care trecea, se crea o energie specială, o legătură de suflet profundă, după cum o caracterizează chiar Regina: ”aveam ochii plini de lacrimi, în clipa aceea am simțit , cum mi s-a întâmplat de multe ori, că de la inima mea către a lor a trecut ceva foarte puternic, foarte adevărat, foarte sfânt, care va dăinui”. Fețele oamenilor marcați de război se luminau în prezența Reginei, așa cum sufletele tresăreau de încântare la auzul muzicii lui Enescu.
Maestrul Enescu a rămas neabătut pe front și nu a dorit să plece nici măcar atunci când lucrurile începuseră să se precipite, considerând că trebuie să fie lângă cei aflați în suferință pentru a le dărui tot ce avea mai bun. Până în 11 noiembrie 1918, când s-a încheiat armistițiul, Enescu a încercat să aducă celor de pe front speranță prin muzica sa. Chiar în ziua în care au fost anunțați că s-a încheiat armistițiul, Maestrul repeta cu orchestra. La auzul veștii, și-a rugat colegii să cânte Marseilleza.
În 1931, când George Enescu a fost sărbătorit la aniversarea de 50 de ani, Regina Maria a scris un eseu impresionant despre ce însemna marele artist în viața ei. Suverana amintea, printre altele, de momentele în care Enescu mergea dintr-un spital în altul în timpul războiului și le cânta răniților, pentru a dărui speranță, frumusețe și bucurie celor chemați să-și apere patria, să îndure foamete, răni și suferințe. Cu puterea sa de concentrare și de a se izola de tot ce îl înconjura astfel încât nimeni să nu îi tulbure liniștea, Enescu aducea consolare prin muzica sa divină chiar și în inima Reginei, căreia îi liniștea ”nervii prea încordați”. Regina Maria notează amintirea în însemnările sale printr-o imagine de neuitat: ”Enescu sta drept, liniștit în mijlocul furtunii și cânta ca un zeu”.
Maria, Regina României și George Enescu – două personalități marcante, două caractere autentice, două inimi care au vibrat la unison, în iubire și dăruire totală pentru țara lor.
Bibliografie:
- Axente, Colette; Rațiu, Ileana, ”George Enescu, Biografie documentară”, București, Ed. Muzicală, 1998;
- Bălan, George, ”George Enescu, Mesajul-Estetica”, București, Ed. Muzicală, 1962;
- Bogdan, Vasile, ”Ei l-au cunoscut pe George Enescu”, București, Ed. Ion Creangă, 1987;
- Cosma, Viorel, ”George Enescu – Scrisori”, vol. III, București, Ed. Muzicală, 2015;
- Gavoty, Bernard, Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco, trad. Elena Bulai, București, Editura Curtea Veche, 2017;
- Kogălniceanu, Ilie, ”Destăinuiri despre George Enescu”, București, Ed. Minerva, Ed. R.A.I, 1996;
- Manolache, Laura, Interviuri din presa românească (1936-1946), vol. I, București, Ed. Muzicală, 1991;
- Maria, Regina României, ”Povestea vieții mele”, vol. II, vol. III, București, Ed. Adevărul;
- Nițu, Elena, ”George Enescu – Corespondență”, vol. I, București, Ed. Muzicală, 2016;
- Voicana, Mircea, ”Monografia George Enescu, București, Ed. Academiei, 1971;
- Mareș, Nicolae, Articol ”George Enescu în viziunea Reginei Maria” în Revista de cultură – Tribuna, anul X, 1-15 octombrie 2011.
Foto: Regina Maria, Sursa: www.castelulbran.ro
