Saskia Giorgini

Ultimul ei recital a fost descris ca „palpitant” și fără cusur în Observer (The Guardian).

Câștigătoare a Concursului Internațional Mozart de la Salzburg în 2016, unde a obținut și premiul special pentru cea mai bună interpretare a lucrării comandate, Saskia Giorgini este considerată una dintre cele mai interesante pianiste ale tinerei generații. Este lăudată pentru „tehnica sa fără greșeală, un sunet frumos și emoționant, o formulare plină de fantezie și muzicalitate pură” (Salvatore Accardo).

Saskia Giorgini a participat în recitaluri apreciate și înregistrări radio live în săli de concerte și festivaluri importante, printre care Lingotto–Hall în Torino, Teatro La Fenice în Veneția, Concerti del Quirinale în Roma, Meistersingerhalle în Nürnberg, Liederhalle în Stuttgart, Großer Saal Stiftung Mozarteum în Salzburg, Konzerthaus și Muzikverein în Viena, Philharmonia Skt. Petersburg, Tivoli Vredenburg în Utrecht, Eindhoven Muziekgebouw, Utrecht Kamermuziek Festival, MiTo Settembre Musica Festival, Unione Musicale Torino, Vancouver Summer Festival, Warsaw’s Filharmonia Narodowa, Festiwal Katowice Kultura Natura, Seoul Arts Center, International Piano Stars Festival în Lettland, Toppan Hall și Suntory Hall în Tokio, International Piano Festival în Wuhan în China. A participat în reputata Academie de Vară din cadrul Lockenhaus Festival, sub conducerea artistică a lui Gidon Kremer. A cântat împreună cu orchestre importante, precum Lodz Philarmonic Orchestra în Polonia, CBC Radio Orchestra în Canada, Symphonieorchester Vorarlberg, Liepaja Symphony Orchestra în Letonia, Wuhan Philharmonic Orchestra, L’Orchestra Archi De Sono, l’Orchestra Giovanile Italiana, sub bagheta unor dirijori precum Mario Bernardi, Gérard Korsten, Tadeusz Wojciechowski, Antonello Manacorda, Andrea Battistoni, Massimiliano Caldi.

Având o afinitate pentru muzica de cameră, aceasta cântă în mod regulat cu parteneri renumiți: Ian Bostridge, Martin Fröst, Janine Jansen, Gilles Apap, Mario Brunello, Thomas Demenga, Friedemann Eichhorn, Dora Schwarzberg și mulți alții.

Proiectele viitoare includ: concerte cu Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra și Eliahu Inbal, concerte alături de Sønderjyllands Symfoniorkester cu Simon Gaudenz și Mozart Concerto Kv 491, un recital Liszt pentru Festivalul Liszt în Raiding, înregistrare de debut pentru Brilliant Classics (G. Enescu) și înregistrarea Die Schöne Müllerin (Schubert) pentru Pentatone cu Ian Bostridge.

A primit un premiu special pentru cea mai bună interpretare a unei opere a lui Frédéric Chopin în cadrul Concursului internațional de pian Ferruccio Busoni 2015. În Premiul d’AmadèO din Aachen 2012 a câștigat premiul al II-lea, precum și Premiul Mozart și Premiul Publicului.

Saskia Giorgini a început primele ei lecții de pian la vârsta de patru ani. La cincisprezece ani a fost admisă la academia de pian „Incontri col Maestro” din Imola, unde a studiat cu Franco Scala, Riccardo Risaliti, Leonid Margarius Louis Lortie și Michel Dalberto. Apoi, a absolvit Conservatorul din Torino alături de Claudio Voghera, cu cele mai mari note și distincții.

Ulterior, și-a finalizat studiile la Accademia di Musica di Pinerolo cu Enrico Pace, la KUG din Graz cu Julius Drake (Liedbegleitung) și la Mozarteum Salzburg cu Pavel Gililov.

Saskia Giorgini este Artist Bösendorfer.