Viorela Ciucur

Născută la Bucureşti, Viorela Ciucur a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (secţia Pian) în anul 1990, sub îndrumarea maeştrilor Constantin Ionescu-Vovu şi Suzana Szoereny. Imediat după absolvire a fost angajată, prin concurs, pe post de preparator universitar în cadrul aceleiaşi instituţii, la catedra de Pian, disciplina Acompaniament. A parcurs de atunci treptele activităţii didactice până la gradul de conferenţiar universitar, pe care îl deţine din 2004. În anul 2000 a susţinut teza de doctorat „Interferenţe, limbaj şi comunicare în miniatura vocală romantică”, sub îndrumarea profesorului universitar doctor Grigore Constantinescu, obţinând titlul de Doctor în Muzică.

În plan didactic susţine o bogată activitate, studenţii pe care îi pregăteşte remarcându-se prin prestaţii de înaltă ţinută atât în concerte, cât şi în competiţii, naţionale şi internaţionale. A activat ca profesor asociat la Departamentul de Muzică al Universităţii din Craiova şi, de asemenea, a fost invitată să susţină cursuri multidisciplinare online la Universitatea Fairleigh Dickinson din Statele Unite ale Americii. Participă constant la viaţa ştiinţifică din ţară prin comunicări la conferinţe tematice, dar şi în străinătate (Europa, SUA), unde prezintă lucrări deosebit de bine apreciate la diferite conferinţe şi congrese.

În plan artistic, desfăşoară o notabilă activitate pe podiumul de concert, în cele mai variate posturi – solist în concerte cu orchestra, solist în recitaluri de pian, membru în formaţii camerale, partener de duo pentru cântăreţi şi instrumentişti. Are peste 100 de apariţii ca solist concertist, în ţară şi în străinătate, colaborând cu dirijori ca Ion Baciu, Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu-Galaţi, Nicolae Boboc, Paul Popescu, Cristian Brâncuşi, Amaury Du Closel (Franţa), Cem Mansur (Turcia), Hugues Reiner (Franţa), Friedemann Riehle (Austria), Francesco Fanna (Italia), Dumitru Goia, Gheorghe Costin, Radu Postăvaru, Joost Smeets (Olanda). A susţinut recitaluri în Bucureşti la Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul George Enescu, Institutul francez, Institutul German Goethe, în ţară la Arad, Braşov, Constanţa, Craiova, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Rm. Vâlcea, Sibiu, Tescani, Odorheiu Secuiesc, Suceava. A întreprins turnee în Germania, Franţa, Italia, Olanda, Austria, Bulgaria, Moldova, Grecia. De asemenea, este frecvent invitată în SUA (Bostonj, Eaton, Newport, Madison) şi Canada (Montreal).

Are o vastă experienţă ca pianist acompaniator, fiind deseori invitată ca pianist oficial la competiţii prestigioase. Astfel, la Concursul Internaţional „George Enescu” (ediţiile 2003, 2011, secţiunile vioară, canto, violoncel), concurenţii cu care a colaborat au obţinut premii importante; Eugen Tichindelean – premiul I la vioară, Cosmin Bănică – premiul II vioară, Valentin Răduţiu – premiul II la violoncel; de asemenea, împreună cu violonistul Eugen Tichindelean a fost laureată cu Premiul pentru cea mai bună interpretare a Sonatei a III-a în caracter popular românesc de George Enescu. A participat ca pianist acompaniator şi la Concursul Internaţional Jeunesses Musicales (încă din 1999), Concursul Internaţional de contrabas Joseph Prunner, Concursul Internaţional de lied Ionel Perlea. Printre cele mai recente realizări amintim recitalurile din cadrul Anului Internaţional Frederic Chipin 2010, organizate în colaborare cu Institutul Cultural Polonez, recitalurile la Ambasada României din Washington (2008 şi 2011), precum şi recitalurile de la Ateneul Român din 2010, 2012 şi 2013.