Vocalconsort Berlin

Vocalconsort Berlin a fost înființat în anul 2003 de către managerii artistici și culturali Volkert Uhde și

Markus Schuck, iar în același an a debutat cu succes cu L’Orfeo de Monteverdi la Festivalul de Muzică Veche de la Innsbruck sub bagheta lui René Jacobs.

Ansamblul înființat la Berlin este specializat în muzica barocului timpuriu și târziu, însă prezintă frecvent și lucrări romantice și contemporane.

Variabilitatea și flexibilitatea acestui ansamblu îi permite să funcționeze la fel de bine ca un cvartet solo sau ca un cor mare de cameră cu multiple părți solo, corul fiind astfel ideal pentru interpretări de concert, dar și pentru producții puse în scenă, precum opera.

Sunetul omogen și dinamic al Vocalconsort a făcut ca grupul să lucreze cu dirijori cunoscuți precum Marcus Creed, Pablo Heras-Casado, René Jacobs, Daniel Reuss, Olof Bomon și Ottavio Dantone și cu ansambluri excelente dintre care amintim Kammerorchester Basel, Akademie für alte Musik, Accademia Bizantina, Sharoun Ensemble și Ensemble musikFabrik. Pe scenă, Vocalconsort Berlin a colaborat cu regizori și coregrafi de talie mondială precum Sasha Waltz, Hans-Werner Kroesinger, Barrie Kosky și Luc Perceval.

Vocalconsort Berlin a susținut spectacole la evenimente precum Festivalul Zeitfenster–Biennale Alter Musik din Berlin, Festivalul Zermatt și Festivalul Cadenza Baroque al Operei de Stat din Berlin, precum și în săli de concert importante din Anvers și Gent, Ferrara, Amsterdam, Bruxelles, Tel Aviv, Barcelona, Londra, Paris, Viena, la Festivalul din Salzburg, la Handel Festival Halle, Cité de la Musique Paris, la Festivalul de Muzică de la Rheingau și la Musikfest Bremen.

În 2005, opera Dido și Aeneas de Henry Purcell a avut premiera la Luxemburg, coregrafia fiind semnată de Sasha Waltz. Producția s-a bucurat de un succes internațional, având peste 50 de reprezentații pe trei continente.

Începând cu anul 2006, Vocalconsort Berlin este ansamblul de casă al Sasha Waltz & Guests, Ensemble Kaleidoskop și Akademie für Alte Musik Berlin la sala RADIALSYSTEM V.

În 2007, opera Medeea de Pascal Dusapin a avut premiera la Luxemburg cu același Sasha Waltz coregraf, spectacolele ducând corul în Olanda și Franța, și chiar și în Australia.

În 2008, Vocalconsort Berlin a primit Premiul Criticilor Muzicali Germani pentru dublul CD de debut, „Hugo Distler – Geistliche Chormusik op. 12, Weihnachtsgeschichte op. 10” („Hugo Distler – Muzică corală sacră opus 12, Poveste de Crăciun opus 10”).

În 2009, Vocalconsort Berlin a participat la „DIALOGE 09”, un proiect creat de Sasha Waltz pentru a marca redeschiderea Neues Museum Berlin.

CD-ul „ODE for the birthday of QUEEN ANNE” cu celebrul „Dixit Dominus” HWV 232, care a fost înregistrat împreună cu Andreas Scholl și Akademie für Alte Musik Berlin sub bagheta lui Marcus Creed, a fost lansat de casa de discuri „harmonia mundi france”.

În 2011, „harmonia mundi france” a lansat și o înregistrare foarte apreciată a motetelor lui Bach, cu același Marcus Creed la pupitru.

În luna mai 2011, Vocalconsort a participat la premiera mondială a operei „Matsukaze” de Toshio Hosakawa, o producție de Sasha Waltz dirijată de Pablo Heras-Casado. Ulterior au avut loc spectacole la Varșovia, Luxemburg și la Staatsoper im Schillertheater in Berlin.

Tot în luna mai 2011, Vocalconsort a participat la adaptarea scenică reușită a Anotimpurilor lui Haydn la O.T. Theater Rotterdam, în regia lui Miriam Koen și Gerrit Timmers.

Vocalconsort Berlin este reprezentat de Uhde & Harckensee MusikManagement.