Christian Sebastianutto

ITALIA

Christian Sebastianutto s-a născut în 1993 la Udine, într-o familie de muzicieni, și a început să studieze vioara la vârsta de 4 ani. A absolvit Conservatorul Jacopo Tomadini din Udine cu note maxime. Ulterior, s-a specializat la Academia Națională Santa Cecilia din Roma cu Sonig Tchakerian și absolvit un masterat la Universitatea de Muzică din Lausanne, la clasa lui Pavel Vernikov. În prezent studiază cu Silvia Marcovici la Universitatea de Muzică din Graz. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Ivry Gitlis, Giovanni Guglielmo, Sergej Krylov, Zakhar Bron, Mihaela Martin, Gerhard Schulz și Donald Weilerstein.

În 2014, Christian a obținut premiul al III-lea la Concursul Național de Vioară din Vittorio Veneto, iar în 2016 a câștigat premiul al III-lea la Concursul Internațional de Vioară Andrea Postacchini din Fermo. A concertat atât ca solist, cât și în formule camerale, în Italia, Slovenia, Croația, Austria, Germania, Spania, Elveția, Franța, Suedia, Albania, Ungaria, Turcia și Chile. În 2015 a participat la un concert dedicat Papei Benedict al XVI-lea, înregistrat de Radio Vatican. A fost concertmaestru al Orchestrei din Padova și Veneto și asistent concertmaestru la Orchestra Maggio Musicale Fiorentino. A concertat ca solist cu Orchestra din Padova și Veneto, Orchestra Simfonică din Donețk, Orchestra Academiei Arrigoni Strings, Orchestra New Assonances, Orchestra Academiei Naonis din Pordenone, Orchestra Ferruccio Busoni din Trieste, Interpreti Veneziani, Orchestra Universității Andrés Bello din Santiago de Chile, Orchestra Simfonică MÁV din Budapesta, Orchestra FVG. A înregistrat pentru Amadeus Rainbow, Achord Pictures Budapest și pentru RAI di Trieste.

 

PROGRAM

Etapă online
Bach Ciacona din Partita în re minor pentru vioară solo
Mozart Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră K. 216 (partea I cu cadență)
Beethoven Sonata nr. 8 în sol major pentru vioară și pian op. 30 nr. 3
Enescu „Lăutarul” din Suita Impresii din copilărie op. 28
Paganini Capriciul nr. 13

Semifinală
Poulenc Sonata pentru vioară și pian FP 119
Enescu Sonata nr. 2 în fa minor pentru vioară și pian op. 6
Saint-Saëns Introducere și Rondo capriccioso în la minor op. 28

Finală
Sibelius Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47