Cristian Florea

Născut în România, Cristian Florea a fost considerat de la primele sale apariţii în public un mare talent muzical, fapt confirmat și de premiile pe care le-a obţinut la competiţiile internaționale din Belgrad, Colmar-1978, Geneva-1979, München-1982, etc.

A început să studieze violoncelul sub îndrumarea profesorului Gerhard Miess la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Sibiu, orașul său natal, și-a continuat studiile la Cluj în clasa profesoarei Ilse Herbert.În1969, devine elev al Liceului de Muzică,,George Enescu”din București unde îi are ca profesori pe Ilie Iliescu și Josip Caleff la violoncel,Luminița Ghencea la muzica de cameră. Curând este lansat în viața competițională și artistică a României, astfel că la Concursul Liceelor de artă obține Premiul I la muzica de cameră și la 15 ani își face debutul ca solist în sala Ateneului Român, interpretând Concertul în la minor pentru violoncel și orchestră de C.Saint-Saens. Devine student al Conservatorului,,C.Porumbescu”,actuala Universitate Națională de Muzică din București, unde i-a avut ca profesori pe George Iarosevici, Serafim Antropov, Aurel Niculescu, Paul și Irina Staicu, George Halmoș, Wilhelm Berger. Reușește să studieze cu profesorul Marçal Cervera și să obțină gradația de onoare la Conservatorul de Muzică din Freiburg im Breisgau (Germania). Plecarea din țară îi oferă posibilitatea de a studia cu mari artiști care i-au influențat dezvoltarea ulterioară: Pierre Fournier, Sandor Vegh, Isaac Stern, Enric Casals, Stefan Popov.

Talentul tânărului violoncelist, evidențiat printr-o bogată imaginație, senzualitate și, mai cu seamă, prin sunetul  perfect, cald și generos, cum a menționat Daily Telegraph (Londra, 1985), i-a asigurat prezența pe scenele din România, Elveția, Germania și ocazii numeroase de colaborare cu dirijori celebri, ca Nello Santi, Ferdinand Leitner, Erich Leinsdorf, Kirill Kondrașin, Rudolf Barshai, Mstislav Rostropovici, Leopold Hager, Nikolaus Arnonkur și mulți alții. A făcut multă muzică de cameră în diferite formații: Trio cu pian George Enescu, Trio de coarde Livschitz (devenit ulterior Trio Zürich), Cvartetul de coarde Winterthur și Orchestra de Cameră omonimă din Elveția, Ansamblul 13 din Baden Baden, a ocupat funcția de solo cellist în Tonhalle Orchestra din Zürich.

Activitatea artistică mereu a îmbinat-o cu cea pedagogică, fiind profesor de violoncel la Școala Superioară de Muzică din Freiburg (1985) și Trossingen (1985-1990)- Germania, profesor de muzică de cameră și orchestră la Conservatorul Diputació de Tarragona – Spania. Susține numeroase cursuri de master-class și este invitat în juriul prestigioaselor concursuri internaționale din România (Jeunesses Musicales), Germania (Kurt Masur), Spania (Primer Contractem), Armenia (Aram Haceaturian).

Tentația baghetei a fost mereu prezentă, astfel că în 1986, atunci când a fondat „Kammerorchester Cristian Florea” la Freiburg (Germania), Cristian Florea și-a împlinit un vis. După 1989 a devenit director general și dirijor al Filarmonicii de stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale „Hermania” și „Sala Thalia”. În 1992 a pus bazele Orchestrei Simfonice Europene cu care pe parcursul mai multor ani a realizat diferite proiecte, inclusiv cu mari artiști: Jose Carreras, Montserrat Caballe, Teresa Berganza, Placido Domingo, Ainoah Arteta…

Până în 2020 a fost solist al Filarmonicii din Sibiu. În prezent este prim-dirijor al Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova, ansamblu pe care l-a condus în concertele din cadrul edițiilor 2011 și 2015 ale Festivalului Internațional ”George Enescu”, urmate  de alte invitații pentru evenimente muzicale speciale, printre care Concertul la Palatul Cotroceni și la Casa Radio. Pentru numeroasele proiecte realizate cu mult succes împreună cu Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova, cu care colaborează din 1992, și promovarea acesteia dirijorului Cristian Florea i s-a decernat Premiul Ministerului Culturii ”G.Musicescu” (2011) și i s-a conferit titlul onorific ”Maestru în Artă” al Republicii Moldova (2011).

Interesat de creații muzicale din toate etapele istorice, Cristian Florea are un repertoriu foarte bogat, cu multe prime audiții, numeroase opusuri fiind înregistrate pe LP-uri, CD-uri sau pentru diferite posturi de radio și televiziune: Spania TV1, TV2, TV3, TV France 1,TV5, TV România, Cluj TV,TV Moldova, Swiss DRS, German SWF3, Köln WDR, Baden Baden Funk TV, Süfunk Stuttgart, SDR Karlsruhe, Hungarian TV, Radio Nacional de Espańa, Bayrische Rundfunk München,Niederlaendische Rundfunk of Den Haag.

Cristian Florea, solist sau dirijor, a colaborat cu mare succes cu numeroase ansambluri muzicale: ”Mozarteum Salzburg” (Austria), ”Soliştii din Montpellier” (Franța), ”Musici of Prague” (Cehia), Filarmonica din Monterrey (Mexic), Orchestra Simfonică Madrid, Orchestra Simfonica Nacional de Catalunya din Barcelona, orchestrele din Málaga, Galicia,Murcia(Spania), orchestrele Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Bacău, Botoșani, Brașov, Iași, Arad, Oradea, Satu-Mare, Târgu Mureș, Craiova, Constanța, „George Enescu” din București (România), ansambluri orchestrale din Ucraina, Republica Moldova, Italia, SUA, Ungaria, Germania, Belarus, Rusia, Polonia, Lituania etc.

Violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor și impresar, artist european în adevaratul sens al cuvântului, cu dubla cetatenie-română și germană-și cu reședințe în Spania, România și Republica Moldova, Cristian Florea este recunoscut drept unul dintre cei mai valoroși muzicieni de talie internațională.

Cristian Florea cântă la violoncelul Stradivarius-Grancino din 1663-1700.