Dan Qiao

CHINA

Dan Qiao s-a născut în Tianjin, China. A absolvit Conservatorul Central de Muzică din Beijing, iar în 2015 s-a mutat în SUA pentru a urma cursuri de master și de doctorat. În prezent, este doctorandă la Conservatorul de Muzică din cadrul Universității Cincinnati.

Dan Qiao a concertat ca solistă și ca muzician în formule camerale la Festivalul de Muzică Modernă de la Beijing, Festivalul de Muzică Mostly Modern (New York), Euro Music Festival (Germania), Rencontres Musicales Internationales des Graves (Franța), Festivalul Internațional din Lunigiana (Italia), Festivalul de Muzică de la Brevard (SUA). În cadrul universitar și al cursurilor de măiestrie, a studiat cu profesorii Timothy Lees, Kurt Sassmannshaus, Piotr Milewski, Benjamin Sung, Wei Xue, Tomasz Tomaszewski, Sebastian Schmidt, Friedemann Eichhorn, Xiaoming Wang și Guillaume Sutre.

A susținut un recital alături de violonistul Maxim Vengerov la Rencontres Musicales Internationales des Graves în 2019 și a concertat la Carnegie Hall în 2021. Dan a fost răsplătită cu locul I și prima bursă în cadrul Concursului Three Arts Scholarship. A câștigat de mai multe ori atât Concursul de Concerte al Conservatorului din cadrul Universității Cincinnati, cât și Doug Davis Endowment Performance Award; a fost finalistă American Prize și a obținut premiul I și un premiu special la Concursul de Concerte din cadrul Festivalului Internațional de Muzică din Lunigiana.

 

PROGRAM

Etapă online
Bach Ciacona din Partita în re minor pentru vioară solo
Mozart Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră K. 219 (partea I cu cadență)
Beethoven Sonata nr. 7 în do minor pentru vioară și pian op. 30 nr. 2
Enescu „Lăutarul” din Suita Impresii din copilărie op. 28
Paganini Capriciul nr. 15

Semifinală
Brahms Sonata nr. 3 în re minor pentru vioară și pian op. 108
Enescu Suita pentru vioară și pian Impresii din copilărie op. 28
Ravel Tzigane

Finală
Korngold Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35