Festivalul și Concursul George Enescu online continuă în perioada 26-29 martie, la adresa din link, cu prezentarea concertului susținut de Orchestra Națională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta maestrului Lawrence Foster și avându-l ca solist pe pianistul Szymon Nehring.
Derulat pe scena Festivalului Internațional George Enescu din septembrie 2019, la Ateneul Român, concertul a avut în program următoarele lucrări: Adrian Pop – „Solstice” pentru orchestră; Frédéric Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11 și Witold Lutosławski – Concertul pentru orchestră.
Orchestra Națională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze a deschis seara cu lucrarea compozitorului român Adrian Pop, „Solstice” și a continuat cu Chopin și Lutosławski, ambii compozitori polonezi. Reprezentația a fost încă o dovadă a faptului că maestrul Lawrence Foster redescoperă și scoate la lumină comori muzicale din toate locurile în care este purtat în itinerarul său concertistic.
O voce originală a școlii componistice contemporane clujene, Adrian Pop este considerat „un maestru al post-modernismului” datorită capacității sale de a întrețese tradiția cu inovația, în compoziții simple și sofisticate deopotrivă.
A urmat concertul Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11 de Frédéric Chopin. Este un opus creat la doar 20 de ani, care a fost interpretat pentru prima dată în 1830, la Varșovia, cu Chopin însuși în postura de solist; un concert de „rămas bun” al compozitorului, înainte ca acesta să părăsească Polonia.
După acest intermezzo melancolic de secol XIX, Concertul pentru orchestră al compozitorului polonez Witold Lutosławski, scris în anii 1950-54, ne transportă într-un registru mai actual. Este o lucrare în trei părți, în care compozitorul preia teme din folclorul polonez și le transformă utilizând un limbaj novator, cu armonii complexe și inflexiuni atonale.
Născut în Los Angeles din părinți români, Lawrence Foster este un promotor însuflețit al muzicii lui George Enescu, ocupând funcția de director artistic al Festivalului George Enescu între anii 1998 și 2001. Dintre înregistrările sale amintim opera Oedipe la Warner Classics și Simfoniile I și a II-a la casa de discuri EMI, ambele cu Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo. În anul 2003 a fost decorat de Președintele României pentru serviciile aduse muzicii românești.
Szymon Nehring este unul dintre cei mai talentați și promițători pianiști ai tinerei generații din Polonia. Este singurul polonez care a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Pian Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unul dintre cele mai bine cotate concursuri de pian la nivel mondial.
Detalii despre program (Text de Ioana Marghita)
Adrian Pop „Solstice” pentru orchestră
Frédéric Chopin Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră
Allegro maestoso / Romance: Larghetto / Rondo: Vivace
Witold Lutosławski Concert pentru orchestră
Intrada: Allegro maestoso / Capriccio notturno ed Arioso: Vivace / Passacaglia, Toccata e Corale: Andante con moto – Allegro giusto
Adrian Pop (n. 1951) – Solstiţiu. Cuvântul autorului: „Lucrarea, terminată în 1979 şi revizuită în 2013, porneşte de la o colindă numită a Soarelui, din zona Bihorului. La fel ca atâtea colinde străvechi, ce şi-au perpetuat existenţa din vremurile păgâne în cele creştine, Colinda Soarelui este purtătoare a unei mari încărcături sugestive, emanând dintr-o melodie de nobilă simplitate. Lucrarea de faţă se naşte din obsesia acestei melodii ce şi-a făcut loc în peisajul meu interior, curgând dinspre obârşia-i ancestrală; sonorităţi şi ritmuri, conotaţii şi reacţii afective se adaugă afluenţi în curgerea spre o rostire simfonică atinsă de nostalgia cosmicului. Această melodie folclorică originală se aude mai întâi, ca de la mare distanţă, la măsurile 24-35, şi din nou cu toată puterea la sfârşitul piesei. Textul său vorbeşte despre un măr încărcat cu mere de aur, acestea fiind primite ca dar simbolic de sănătate şi fericire de la Sfântul Soare. Linia melodică trebuie să se contureze ca rezultat al variaţiilor de dinamică şi de articulaţie la instrumentele de suflat; în partitură succesiunea sunetelor melodiei este indicată prin liniile ce conduc de la o notă la următoarea, traversând portativele.”
Frédéric Chopin (1810-1849) compune Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11 şi îl prezintă ca solist, în capitala Poloniei natale, in luna octombrie a anului 1830. Prima parte, Allegro maestoso, este o formă de sonată bitematică, prima temă fiind construită, în mod cu totul original, din două elemente contrastante, unul sever şi sumbru, celălalt liric, visător. Adevărata strălucire a expresiei materialului tematic, amprenta inconfundabil chopiniană devin evidente la cea de-a doua expunere a materialului tematic, cea cu solist. Scriitura virtuoză a solistului face de prisos prezenţa unei cadenţe. Mişcarea secundă, Romance: Larghetto, era descrisă de chiar Chopin astfel: „Nu este menită să creeze un efect puternic; este mai degrabă o romanţă, calmă şi melancolică. (…) Un soi de reverie la lumina lunii, într-o minunată seară de primăvară.” Partea a treia, Rondo: Vivace, este de o extraordinară prospeţime şi vitalitate, reverenţă adusă spiritului dansului tradiţional polonez krakowiak, căruia Chopin îi mai dedicase, în 1828, o altă lucrare pentru pian şi orchestră.
Concertul pentru orchestră de Witold Lutoskałwski (1913-1994), compus pe durata anilor 1950-1954, reprezintă culminaţia perioadei influenţate de muzica tradiţională în creaţia autorului polonez. Disciplina stilistică, rigoarea construcţiei arhitectonice şi claritatea logicii de dezvoltare tematică definesc acest opus de relativă tinereţe şi vor rămâne atribute definitorii ale stilului de maturitate al lui Witold Lutosławski. Intrada: Allegro maestoso, prima parte, poate fi privită ca o uvertură amplă, a cărei construcţie pleacă de la o melodie populară din regiunea Kurpie. Mişcarea se deschide pe fundalul unui ostinato de percuţie, mai obsesiv şi pregnant decât cel ce marchează începutul Simfoniei I de Brahms (la care pare să facă referire). Capriccio notturno ed Arioso: Vivace, mişcarea secundă, este un scherzo eterat şi virtuoz, urmat de un expresiv Arioso şi de o repriză intonată de violoncele şi harpă, totul stingându-se, asemenea unui murmur grav, cu aportul percuţiei, al contrabaşilor şi clarinetului bas. Passacaglia, Toccata e Corale: Andante con moto – Allegro giusto, partea a treia, începe cu o pasacalie ale cărei variaţiuni sunt construite pe tema misterios tensionată a contrabaşilor, urmată de o vivace şi dinamică tocată şi de un coral orchestral. A doua enunţare a coralului aduce şi finalul solemn, strălucitor şi dramatic al concertului.
credit foto: Andrada Pavel
