Interviu de Cristina Enescu
Cu toții cunoaștem și ne folosim adesea de puterea terapeutică a muzicii. Printre numeroasele forme de muzică clasică, cea barocă pare să fascineze într-un mod particular publicul de azi. Printre invitații Festivalului Enescu 2019 s-a numărat un muzician care a dedicat mulți ani acestui gen muzical flamboaiant, care și-a luat numele de la barocco, cuvântul italian desemnând ”o perlă grosieră și inegală”. Dirijorul italian Ruben Jais și ansamblul instrumental laBarocca (al cărui creator, director și dirijor este) au interpretat una dintre compozițiile timpurii ale unuia din cei mai mari compozitori ai Barocului, Händel. A fost cantata dramatică „Aci, Galatea și Polifemo”, bazată pe celebra legendă despre dragostea dintre muritorul Aci și nimfa Galatea, de care se îndrăgostește ciclopul sicilian Polifemo și care apoi îl ucide pe Aci.
Cu o pasiune evidentă și molipsitoare pentru muzica barocă, atât pe scenă cât și în afara ei, Ruben Jais este un muzician care a studiat și medicina, și la un moment dat a trebuit să aleagă între cele două cariere. Ceea ce e foarte potrivit, dacă e să ne gândim. Oare nu au medicii și muzicienii în comun faptul că, prin modalități diferite, încearcă să aducă alinare și vindecare oamenilor? Așadar, la Festivalul Enescu, dirijorul italian a fost interlocutorul ideal pentru o conversație despre fascinația muzicii baroce și proprietățile ei într-un fel sau altul vindecătoare. Deși la vremea ei această muzică a fost considerată disonantă, nenaturală și ciudată, ea continuă să încânte chiar și urechile publicului secolului XXI.
Știați că, conform unor studii medicale, muzica barocă are un efect de stimulare a capacității de învățare și de concentrare a creierului uman? Acest lucru pare să se datoreze cel puțin în parte structurii sale foarte matematice, adesea repetitive, ceea ce susține capacitatea cerebrală de a reține informații. În plus, există dovezi că muzica barocă influențează undele cerebrale dar și fiziologia corpului, unele cercetări raportând efecte interesante precum stimularea unei scăderi a percepției durerii și o îmbunătățire a calității somnului.
Ce vă fascinează la această cantată dramatică a lui Händel, pe care ați interpretat-o cu laBarocca la București?
E o lucrare realmente frumoasă, una din primele sale compoziții (1708). E foarte interesant, multe părți excepționale de aici au fost ulterior folosite de Händel în alte opere, deci încă de timpuriu el avea o bogăție de idei. În 1718 a compus opera „Aci și Galatea”, dar unicul lucru în comun cu această cantată este subiectul, în rest totul e diferit. Uimitor este personajul Polifemo, cu extensia sa vocală foarte amplă. E o partitură excepțională pentru bass, schimbările armonice sunt fantastice, recitativele sunt foarte intense și solicitante pentru soliști și orchestră deopotrivă.
De ce credeți că este muzica barocă încă atât de interesantă astăzi?
Frumusețea ei stă în structura extrem de clară, bazată pe așa-numita „tehnică a pictării cu cuvinte”, ceea ce însemna folosirea melodiei într-un anume fel în relație cu semnificația cuvintelor cântate. Așadar, chiar și pentru cineva fără cultură muzicală, această structură clarifică instantaneu semnificațiile lucrării. Muzica barocă e un fel de a picta cu muzică sensurile cuvintelor. Puterea acestei tehnici este incredibilă, creierul înțelege imediat mesajul. Compozitorii baroci erau oameni foarte ancorați în societatea vremii lor, care simțeau că trebuie să comunice cu contemporanii lor, așa încât trebuiau să fie foarte clari în modul cum comunicau prin muzica lor.
Pe de altă parte, e vorba și de evoluția percepției muzicale de-a lungul timpului. În 1724 când Bach a compus Patimile după Ioan, lucrarea a fost foarte criticată. Oamenii erau revoltați, spuneau că asta e mai degrabă muzică de operă decât muzică sacră. Nu erau obișnuiți cu asemenea forță în muzica religioasă. Însă cumva, de la Bach încolo, acela a devenit noul drum în muzică.
Faptul că muzica barocă a fost considerată scandaloasă la vremea ei e cumva de înțeles. Beethoven, Brahms și alții nu au fost nici ei înțeleși de contemporani. De exemplu a trebuit să așteptăm interpretările lui Leonard Bernstein din muzica lui Mahler, după moartea acestuia, ca să îl descoperim. Compozitorii sunt minți înaintea timpului lor, căci sunt mereu în căutare de idei noi, iar adesea ascultătorii sunt destul de conservatori.
Händel, de exemplu: a fost nu doar un geniu ci și un muzician care a înțeles foarte bine ce plăcea oamenilor, ce își doreau și aveau nevoie. Când a ajuns la Londra în 1711, a avut un succes uriaș cu „Rinaldo” așa că vreo 20 de ani a scris numai operă în italiană. Apoi, când naționaliștii au spus „de ce operă în italiană, să fie în engleză!”. Händel a fost foarte isteț: pentru el, opera trebuia să fie în italiană, nu i se părea natural să o scrie în engleză, așa a început să compună oratorii – în engleză.
Cumva, nevoile celor din vremea înfloririi muzicii baroce par să corespundă unor nevoi de astăzi, judecând după interesul pe care îl stârnește încă acest gen de muzică.
Absolut, pentru că e o muzică atât de directă și inteligibilă. În plus, chiar și când sunt tragedii (ca în „Aci, Galatea și Polifemo”, unde toți mor din dragoste la final), ele se petrec într-un mod care cumva inspiră, există un sentiment de speranță și de lumină acolo. Poate că în vremuri de mare confuzie ca cele în care trăim astăzi, acest sentiment pe care îl trezește muzica barocă e ca lumina de la capătul tunelului.
Înainte de a fi un pasionat al muzicii baroce, cu ani în urmă ați făcut alegerea între medicină și muzică. Cum ați ajuns la asta?
A fost o situație ciudată, eram student la medicină și lucram la un spital din Milano, la departamentul de chirurgie, și într-o zi am descoperit că profesorul meu de pian era pacient acolo. Eram atașat de el, m-a învățat enorm. Trei zile mai târziu a murit, iar asta a fost pentru mine ca un semn că nu trebuie să abandonez muzica. Am decis că drumul meu era să împărtășesc publicului pasiunea și frumusețea muzicii, și puterea ei tămăduitoare.
Acum, mulți ani după acea alegere, cum definiți succesul ca muzician?
Succesul e atunci când reușesc să îmi împărtășesc ideile cu oamenii, când pot să creez un sentiment de împreună prin muzică. Sunt momente în timpul unor concerte când înțelegi clar că cu toții avem multe lucruri în comun. Recunoști acele momente prin liniștea absolută din sală. Legăturile umane pe care le creează muzica sunt pur și simplu uimitoare.
Sursa imagine cover: www.bach-cantatas.com/Bio/RubenJais
